VIDEO În 2014, candidatul Iohannis îl acuza pe Ponta că refuză „cu aroganță” dezbaterile pentru turul II / În 2019, refuză el pe motiv că invitația PSD este „o manevră”

00000 Scandal header 1

Dimensiune font:

| 12-11-2019 11:39

 

VIDEO În 2014, candidatul Iohannis îl acuza pe Ponta că refuză „cu aroganță” dezbaterile pentru turul II / În 2019, refuză el pe motiv că invitația PSD este „o manevră”

 

 

 Klaus Iohannis și staff-ul său de campanie au transmis clar că prezidențiabilul PNL nu va participa la nicio dezbatere electorală nici în cel de al doilea tur de scrutin. Iohannis are pe masă invitații pentru o dezbatere cu Viorica Dăncilă, dar spune că "o confruntare nu îşi are rostul și nu ar aduce nimic în plus". Nu la fel credea Iohannis în noiembrie 2014, în pragul celui de-al doilea tur de scrutin. Atunci, Iohannis îi cerea lui Victor Ponta să renunțe la "atitudinea arogantă" și să accepte o dezbatere electorală "atât de necesară și așteptată de către toți românii".


Klaus Iohannis a fost criticat de principalii săi contracandidați că a refuzat dezbaterile electorale în campania pentru primul tur al alegerilor electorale. A avut loc o singură dezbatere electorală, în 7 noiembrie, organizată de Europa FM, la care însă au fost prezenți doar Dan Barna, Kelemen Hunor și Theodor Paleologu. Principalii competitori - Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă - au lipsit.

Luni, la o zi de la primul tur al alegerilor, PSD i-a trimis lui Iohannis o invitație scrisă de a participa la o dezbatere electorală. "Îl invit pe candidatul Klaus Iohannis la o dezbatere unu la unu, în care trebuie să vorbim în primul rând despre ce am realizat. (…) Eu cred că este important”, a declarat Dăncilă.
 

Și în ultima săptămână de dinaintea scrutinului de la 10 noiembrie Viorica Dăncilă a susținut de mai multe ori că ar dori să participe la o dezbatere electorală "unu la unu” cu Klaus Iohannis. "Poate veni în fustă, iar eu în pantaloni”, îl ironiza Dăncilă pe actualul președinte.

Klaus Iohannis și staff-ul său de campanie au transmis însă că refuză dezbaterea.
 
 

"Vedeți, PSD încearcă să atragă atenția prin tot felul de manevre. Pot să vă spun de pe acum - urmează, sigur, să discut și cu colegii în ședința de campanie - eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi”, a spus Iohannis.

”Alta ar fi fost situația dacă aveam un tur doi fără PSD”, a declarat și șeful de campanie al lui Klaus Iohannis, liberalul Dan Motreanu, despre faptul că șeful statului nu va merge la dezbateri cu Viorica Dăncilă. ”Acest partid nu are cultura dialogului și a făcut atât de mult rău României și democrației”, a scris Motreanu, marți dimineață, pe Facebook, acuzând că ”au fost nenumărate cazuri în care PSD ar fi trebuit să permită dezbateri politice și le-a refuzat”.

În 2014, Iohannis îi cerea lui Victor Ponta să renunțe la atitudinea arogantă și să participe la o dezbatere electorală

Nu la fel credea Iohannis în noiembrie 2014, în pragul celui de-al doilea tur de scrutin. Atunci, el îi cerea lui Victor Ponta să renunțe la atitudinea arogantă și să accepte o dezbatere electorală "atât de necesar și așteptată de către toți românii".

Ce scria Iohannis pe Facebook, în noiembrie 2014:
  • "Constat că domnul Victor Ponta își menține aceeași atitudine arogantă cu care ne-a obișnuit și în ceea ce privește organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare și așteptate de către toți românii interesați să afle proiectele celor doi candidați rămași în cursa pentru Palatul Cotroceni.
  • Domnul Ponta nu poate decide singur detaliile și condițiile în care ar urma să se desfășoare o astfel de dezbatere electorală. Temele se stabilesc în mod firesc prin negociere de către echipele de campanie ale ambilor candidați intrați în turul doi și nu se transmit prin fax de către un candidat care a stabilit deja ordinea și conținutul întrebărilor.
  • Solicit în mod public candidatului Victor Ponta să renunțe de urgență la asemenea tertipuri și să aibă curajul să își asume o confruntare de idei corectă, în care niciunul dintre noi nu pornește cu un avantaj ilegitim.
  • Îi cer premierului să mandateze echipa sa de campanie să poarte negocieri cu membrii staff-ului meu pentru a stabili cât mai rapid condițiile de desfășurare a unei dezbateri reale, din care electoratul să poată înțelege care este viziunea fiecărui candidat pentru viitorul României".



Klaus Iohannis și Victor Ponta, rămași în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, au avut două dezbateri electorale înaintea alegerilor. Prima dintre ele a fost la Realitatea TV, în 11 noiembrie 2014.




 
În 12 noiembrie, Iohannis și Ponta au avut a doua dezbatere electorală, la B1TV. Atunci, Iohannis i-a dat lui Ponta replica memorabilă: "Domnule Ponta, să facem o treabă ca bărbații... aicea suntem între noi".




Mesaje transmise de Ponta și Iohannis la dezbaterea din 12 noiembrie 2014:
  • Victor Ponta: Mă adresez tuturor românilor, le spun că, după 10 ani de dezbinare, România are o şansă extraordinară să meargă în direcţia bună. România are nevoie de dialog şi de linişte. Să nu mai văd ură şi atacuri la familie, la persoana candidatului. Pot fi preşedintele care îi uneşte pe români, am 42 de ani, de la 18 ani muncesc pentru această ţară. Mama mea şi bunica mea să poată trăi cât mai bine într-o ţară normală, copiii mei să trăiască normal. Mulţumesc pentru încrederea arătată. Voi fi un preşedinte bun.
     
  • Klaus Iohannis: Vă arăt o pensie de 4 lei. Trebuie să alegem între 2 abordări: eu vă propun schimbarea felului în care se face politică, dl Ponta- păstrarea. Eu - o Românie prosperă, dl Ponta - creşteri de taxe şi impozite. Eu rămân cu oferta mea de a schimba felul de a se face politică în România, respect faţă de lege şi cetăţeni. Voi apăra dreptul oricărui român la vot, dl Ponta nu a reuşit să organizeze acest lucru. Dacă cineva nu şi-a făcut bine treaba ca prim-ministru, cum va fi preşedinte? Judecaţi bine, dacă vreţi un preşedinte al vostru, eu voi fi preşedintele vostru, nu am în spate instituţii sau oameni care mă manevrează. Sau vreţi un preşedinte al baronilor, atunci PSD va avea toată puterea. Nu daţi toată puterea unui singur partid. Votaţi schimbarea în România.
  • Victor Ponta: Parcă l-am văzut pe Traian Băsescu.
     
  • Klaus Iohannis: Oare i-a prostit domnul Băsescu pe români atunci când v-a pus prim-ministru? Că pe mine m-a refuzat. Pe dumneavoastră v-a numit.Cum arată România lui...?
Cum arată România lui...?

Klaus Iohannis: România lucrului bine făcut este o Românie normală, cu lucruri şi oameni normale. Proiectele se pun în practică cu bine. Orice om este respectat, şi cei din diasporă, lucrurile se fac în aşa fel încât fiecare să fie mulţumit de partea care le revine, suntem oameni liniştiţi. Este o ţară a prosperităţii, a locurilor de muncă, fiecare român are un venit decent, nu e nimeni obligat să stea cu mâna întinsă la stat, are libertatea de a alege. Seamănă cu Sibiul lui Klaus Iohannis, un oraş etalon. După ani de reconstrucţie vom fi o ţară în Europa ca şi toate celelalte.

Victor Ponta: Fac o comparaţie cu România din 2009. În 2009 deficitul bugetar era de 8,6, acum avem excedent bugetar. Acum, în Europa, suntem 2 fraieri: doamna cancelar Merkel şi eu, cu excedent bugetar. Este o Românie în care oriunde poţi să ai o şansă.

Câți români au urmărit cele două dezbateri

La prima dezbatere electorală Klaus Iohannis - Victor Ponta, de la Realitatea TV, s-au uitat 3,5 milioane de telespectatori, la nivel național, având în vedere și faptul că emisiunea a fost preluată de toate celelalte posturi de știri.

La a doua dezbatere s-au uitat cu aproximativ 400.000 mai mulți oameni, emisiunea fiind preluată însă doar de Digi 24. La nivel național, B1 TV a fost, pe intervalul dezbaterii, pe primul loc în audiente, cu 1.776.000 telespectatori în medie pe minut. Digi 24 s-a situat pe locul al cincilea, cu 484.000 de telespectatori în medie pe minut, potrivit datelor de audiență consultate atunci de HotNews.ro.

Ce spunea Iohannis în discursul de la învestirea în funcția de președinte

Klaus Iohannis a câștigat alegerile cu peste 54,43 % din voturi, în timp ce Victor Ponta a adunat 45,56%.

"Lucrul bine făcut înseamnă că vom construi consens, dar consens nu doar în declaraţii, ci în acţiune, cu rezultate măsurabile. Înseamnă că periodic avem datoria de a veni în faţa românilor, de a comunica onest şi responsabil ce etape am parcurs, în ce stadiu suntem, cât am făcut din ce ne-am angajat şi ce urmează mai departe. Aşa voi proceda eu, în calitate de preşedinte. Mai presus de toate însă, îmi doresc o naţiune puternică", declara Klaus Iohannis, în 21 decembrie 2014, în discursul de învestire în funcție susținut în Parlament.


 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei