Vosganian vrea să rediscute raportul de forţe din Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
* „Ar trebui să ne întâlnim cu toţii şi să discutăm corespondenţa politică a Consiliului Judeţean şi conducerile comisiilor. Situaţia ar putea să ducă la consecinţe neplăcute şi pe viitor”, a precizat deputatul Varujan Vosganian
Propunerea venită din partea liderului liberal ieşean Costel Alexe, referitoare la o viitoare colaborare, a fost luată în calcul însă doar pe plan local de ALDE, pentru a sprijini proiectele judeţului Iaşi. Deputatul Varujan Vosganian a anunţat că are pe listă şase proiecte pentru care ar lupta împreună cu cei din Partidul Naţional Liberal, însă la nivel naţional nu există, deocamdată, nicio discuţie cu privire la o posibilă alianţă. În acest context, Varujan Vosganian a precizat că tensiunile şi concurenţa sunt elemente care au devenit o obişnuinţă în politica actuală, lucru care vine în dezavantajul cetăţenilor şi al proiectelor de dezvoltare.
ALDE nu este în momentul de faţă în nicio coaliţie cu nicio organizaţie cu atât mai puţin cu PSD, partid cu care nu mai are niciun protocol semnat. „Dat fiind faptul că în ultima lună au existat diverse comentarii cu privire la politica ALDE, la relaţia pe care o avem îndeosebi cu Consiliul Judeţean, vreau să aduc câteva clarificări. ALDE, în acest moment, nici la nivel central, nici pe plan judeţean nu este implicat în niciun fel de coaliţie politică. ALDE nu oferă sprijin necondiţionat niciunui partid, nici la Bucureşti, nici în teritoriu. Noi nu avem în acest moment nicio înţelegere cu PSD. Ideea că ALDE este încă, printr-un ecou prelungit, continuatorul coaliţiei ALDE-PSD, în ciuda faptului că a renunţat la protocolul de colaborare politică cu PSD şi a ieşit de la guvernare, nu are temei”, a declarat Varujan Vosganian, deputat ALDE.
Reprezentanţii ALDE Iaşi spun că în multe dintre institiţii nu există un echilibru politic. „Consiliul Judeţean este un mini Parlament şi reprezentantarea în structurile de conducere a comisiilor trebuie să respecte structura politică a Consiliului Judeţean. Tocmai de aceea, situaţia în care reprezentanţii PNL au fost îndepărtaţi din funcţii de conducere nu este o situaţie normală. Părerea mea e că ar trebui să ne întâlnim cu toţii şi să discutăm corespondenţa politică a Consiliului Judeţean şi conducerile comisiilor. Situaţia ar putea să ducă la consecinţe neplăcute şi pe viitor. Cei trei consilieri ALDE nu au fost implicaţi şi o să discut cu Costel Alexe să îi spun că, după opinia mea, ar fi trebuit ca într-o astfel de situaţie să fie o dezbatere la Consiliu şi să se împiedice orice practică de acaparare a funcţiilor instituţionale”, a precizat Vosganian.
De asemenea, s-a luat în discuţie o posibilă colaborare cu PNL pentru susţinerea anumitor proiecte. „În clipa de faţă avem un Guvern care este susţinut de coaliţia partidelor de centru-dreapta. Este o coaliţie ad-hoc şi s-a format pentru învestirea Guvernului. În acelaşi timp, ALDE nu este parte a unei coaliţii politice. Aşa cum PSD a votat Guvernul lui Cioloş, în 2015, fără să fie o coaliţie, tot aşa azi PMP, ALDE şi alţii nu sunt în coaliţie politică cu PNL. Toate măsurile importante se negociază una câte una. I-am spus domnului Costel Alexe că suntem deschişi la o colaborare cu PNL bazată pe proiecte. Să stabilim un şir de proiecte pe care să le susţinem împreună. I-am dat oferta noastră pentru judeţul Iaşi şi Moldova pe care am prezentat-o în nenumărate rânduri. Doresc o colaborare în plan local cu PNL după modelul pe care l-am făcut la Bucureşti”, a mai spus Vosganian. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau