„Unii au plâns când au văzut turtele pe masă”

 Departe de a rămâne anonim, „Hangiul” continuă să se vrea a fi doar un român care aduce un omagiu României celei frumoase, gătită în straie de sărbătoare: „Dacă oamenii vor să vorbească despre mine, să vorbească! Eu nu-s Coca-Cola, să-mi lipesc eticheta pe toate gardurile”. Şi-a lăsat amprenta asupra unei case boiereşti de la începutului secolului trecut (1906), în mijlocul căreia tronează acum „cuptiorul lui bunicu'”. Aici se spun poveştile, fie iarnă, fie vară, „La Conac. „Loc de tradiţie românească”. La Iaşi, pe strada „Nicolae Gane” nr. 27. 

 

 În locul acesta, unde hrana e deopotrivă pentru suflet şi trup, ingredientele au poveste, iar mâncărurile sunt „înrămate” în „gustul de la bunica”. Muşterii de rând sau vedete, trebuie să recunoaştem însă că adesea suntem prea grăbiţi ca să ne mai întrebăm ce mâncăm. „Vin oameni care ne cer mâncarea în 10 minute şi le explic: noi aici chiar gătim! Nu folosim nici microunde, nici friteuză, dar avem doi bucătari şi o gospodină. Merg prin bucătărie, degust, îmi dau cu părerea. Sunt blocat undeva în timp, în gusturile cum le făcea bunică-mea, corelez totul cu ceea ce făcea ea. «Dar tu n-ai făcut un blid de mâncare în viaţa ta, tu de unde ştii cum se face?», ar putea obiecta unii. Ştiu de la bunica! Deci sunt critic culinar”, glumeşte şi nu prea „Hangiul” de la Conacul din dealul Copoului.

Top 3 cele mai „cerute” feluri de mâncare, la „Conac”:

• Colţunaşi cu brânză de oi adevărată
• Ciorbă de găină cu tăieţei de casă
• „Plăşinti”: cu brânză, cu dovleac, mere...

 

„De ce daţi napolitane la copii?”
Copiii adresează întrebări simple, care impun răspunsuri complicate. În familia „Hangiului”, ei au dat, practic, startul: „Nouă de ce nu ne dă la şcoală mâncare ca acasă?”. La o asemenea întrebare, se povesteşte că „Hangiul” s-ar fi oprit, puţin, din mers: „Ne-am dus la şcoală şi am întrebat de o firmă de catering cu mâncare adevărată, cu pâne de casă, cu zamă de casă, cu plăşintă de casă... De ce daţi napolitane la copii? «Domnule, căutaţi dumneavoastră firma aceea», mi-au zis. Şi am făcut eu una, că n-am găsit-o. Acum, până la ora 12.00, ne ocupăm de cei mici, apoi ne ocupăm de cei mari, la restaurant”. 
Tot aşa, dintr-un moft cuminte, a apărut şi „Atelierul de bucătăreală”, pe care îl animă, sâmbăta de la ora 14.00, Elena Pădurariu. „Încercăm să le arătăm copiilor că mâncarea vine de undeva, că trebuie să faci ceva în sensul acesta, că nu vine ambalată cu chipuri de eroi hollywoodieni”.

„Cele mai frumoase episoade din copilăria mea au fost vacanţele la bunici. Pentru mine, «Iarna pe uliţă» nu a fost o poezie, a fost un episod de viaţă. Bunica ieşea cu făcăleţul şi striga: Treci acasă, că n-ai mâncat nimic de dimineaţă!... Aveam hainele îngheţate, intram în casă şi bunica trebăluia pe lângă sobă. Scotea cartofi din rolă, iar bunicul aducea varză dintr-aia murată... Pun şi eu acum varză la murat. Pun cu ştiuleţi, cu gutui, cu tot ce trebuie, dar nu iese aşa”...

„La Conac”, oaspeţii sunt întâmpinaţi şi petrecuţi. „La bază sunt şi eu client, la bază sunt părinte. Sunt lucruri pe care le-am văzut şi nu mi-au plăcut şi nu le aplic. Mâncare mai au şi acasă oameni. Ei vin aici pentru altceva. Poţi schimba oamenii, îi poţi dezamorsa punându-le o turtiţă în faţă. Unii au plâns când au văzut turtele pe masă. Lucruri simple, de astea avem nevoie! Cu cât ne complicăm viaţa, ne îndepărtăm de normalitate şi frumos”.

„Hangiul” şi ai săi reuşesc să schimbe lumea, puţin câte puţin, în fiecare zi, pentru muşterii mici şi mari. Reuşesc să ne molipsească de normalitate. (Gina POPA)

Când LA CONAC sună telefonul:
„Vă aduc două personalităţi, ce le daţi de mâncare?”
„Domnule, ce să-ţi povestesc?! Adu-le-ncoace! Îţi promit că de foame n-o să moară. Avem tot ce se găseşte într-o casă de creştin. Noi nu facem spectacol, nu stropim farfuriile cu sos. Le-om da o zamă de afumătură, un pui la ceaun, cu mujdei, cu mămăligă”...