Bătrâneii şi pacheţelele lor de muşchi

Cu siguranţă că mulţi se miră atunci când văd prin hipermarketuri, şcoli ori chiar prin bănci „bodyguarzi” cu un fizic sărăcăcios şi o sănătate foarte probabil şubrezită, unii trecuţi bine şi de-a doua tinereţe. Nu o dată m-am întrebat în ce bază, pe ce criterii sunt angajaţi şi menţinuţi pe post oameni cărora le-ar sta mai bine prin staţiunile de pensionari, la tratamentul reumatismului, decât în uniformă, supraveghind asiduu obiectivul.

Şi nu-s deloc puţini aceşti bătrânei care, după toate aparenţele, au rolul de a menţine ordinea şi de a împiedica violenţele. Aspectul şi prestanţa lor n-au nicio legătură cu imaginea clasică a bodyguard-ului „pachet de muşchi”, în stare să sfarme pietrele la propriu.

În realitate, chiar nu-i acesta rolul lor din fişa postului, ei fiind mai mult „oameni-senzor”, care, în caz de ceva, trebuie doar să aibă inspiraţia de a apăsa butonul de panică, alertând echipele de intervenţie. În rest, munca lor e fix aceeaşi cu cea a vechilor paznici de noapte din secolul trecut. Nu li se cere nici să aibă studii superioare, nici să fie experţi în arte marţiale şi nici nu există vreo limită de vârstă din partea angajatorilor. De aceea, printre aceşti oameni-senzor găsim destui pentru care senectutea e doar la un pas. Doar cei cărora lucrează la cazinouri ori în cluburi trebuie să aibă o consistentă calitate fizică.

Echipele de intervenţie sunt cu totul altă mâncare de peşte, oamenii din componenţa lor trebuind să îndeplinească nişte cerinţe mult mai severe. Despre ei, da, se poate zice că întruchipează imaginea bodyguardului din filme. Li se cere, dincolo de clasica îndemânare în lupta corp la corp, în bătăile de stradă, o bună pregătire psihologică, expertiză în domeniul IT şi măiestrie la şofat. Astfel, mulţi dintre cei de la intervenţie au studii superioare. Sunt selectaţi din rândul foştilor sportivi, au vârsta până-n 40 de ani, după ce o depăşesc, ajung să lucreze la dispecerate.

Nu sunt la vedere, nu apar în locurile publice echipaţi în uniformă, dar se află mereu în patrulare cu maşinile. Această conduită le permite să aibă timpi de reacţie foarte reduşi atunci când apar conflicte. Chiar în mediu rural ajung mult mai repede decât acum 10-15 ani.

Firmele din domeniu s-au specializat, au evoluat şi s-au organizat foarte bine în ultima vreme, riscurile ca angajaţii să aibă de suferit din cauza meseriei fiind aproape nule. Poate părea bizar, dar în cursul anului trecut, în rândul agenţilor de pază şi a celor de intervenţii au fost mai multe vătămări de la accidentele domestice, decât în urma altercaţiilor! Alunecat pe scări, împiedicat de bordură, entorsă la dat jos din pat şi multe alte din astea care n-au nici o legătură cu luptele şi cu aventura. Marcel FLUERARU