Bucurie, efort, muncă, sacrificiu: Povestea „celor patru” care mută munţii din loc

default

Dimensiune font:

| 14-12-2013 06:00

Cu siguranţă, au mai puţin decât mulţi alţi copii. Au, însă, totul pentru a răzbi în viaţă. Patru fraţi, alături de mama lor, răstoarnă munţii din loc prin talent, muncă şi determinare.

Spunem adesea despre copiii zilelor noastre că şi-au pierdut entuziasmul. Că le lipseşte energia, că au uitat să fie fericiţi, că au atât de multe, încât nimic nu-i mai impresionează. Captivi între calculator şi televizor, aflaţi prea puţin în preajma părinţilor, grăbiţi în a-şi depăşi vârsta, copiii zilelor noastre parcă se pierd...
Mirare şi bucurie se naşte însă, atunci când întâlneşti copii speciali. Copii cu pasiuni, cu dorinţe nesfârşite de autodepăşire, cu vise de care nu se tem – în ciuda realităţii care, de multe ori, le frânge aripile.
Fraţii Coşarcă sunt „cei patru”! Un întreg de bucurie, de copilărie, de efort, de muncă asiduă, de sacrificii, de împliniri. Priviţi, de multe ori, cruciş, neînţeleşi sau marginalizaţi – ei sunt, deopotrivă, aplaudaţi, lăudaţi, premiaţi. Sunt modele pentru oamenii de orice vârstă. Şi o palmă pe obrazul nostru, al celor care, la orice pas, găsim motive să ne plângem soarta.
Pentru toţi patru, mama a suferit mult, încă înainte de-ai naşte. „La toate sarcinile am stat în spital. Luni de zile am avut dureri îngrozitoare şi tot timpul spuneam: Doamne, măcar dă-mi ceva, să se vadă că sacrificiul meu nu a fost în zadar!”, povesteşte Liliana Coşarcă. Dumnezeu nu a ezitat să răspundă rugăciunilor şi să răsplătească dragostea de mamă. A pus în traista fiecăruia dintre copii daruri dintre cele mai de preţ. Minte curată şi ageră, suflet frumos, voce de înger, talent desăvârşit, perseverenţă, curaj în a înfrunta orice obstacol.

Pasiuni îmbinate
Antonia are 13 ani. Este elevă în clasa a VIII-a şi, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai săi mai mici, învaţă la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”. A început prin a studia pianul, iar acum este la clasă de coregrafie, balet. Alături de sora ei, Justina Teodora, care este în clasa a IV-a, merge la sală. Amândouă fac gimnastică ritmică şi amândouă au un pumn de medalii. Pe lângă şase, şapte ore pe zi, la şcoală, fetele mai petrec încă pe atât la antrenament. Antonia a început orele de gimnastică după sora ei, întrucât nu erau bani pentru talentul amândurora. Profesorii, însă, au văzut-o exersând pe margine şi au crezut în potenţialul ei. Într-un singur an, a ajuns în lotul României, alături de alte fete din ansamblu – care au obţinut aceeaşi performanţă în patru sau chiar cinci ani.
Performanţa Antoniei în sport, dar şi la şcoală, este cu atât mai surprinzătoare, cu cât aflăm mai multe detalii din culise. Vederea îi este slabă. Are -2,75 la un ochi şi -3,15 la celălalt. De aproape un an, de când şi-a rupt ultimii ochelari, mama nu a mai avut de unde să dea peste 600 de lei, pentru o nouă pereche. Aşa că fata, deşi stă în prima bancă, la ore mai trage de ochi, alungindu-i, ca să poată zări până la tablă. Asta nu o împiedică să fie printre cei care citesc şi învaţă cel mai bine. Dovadă îi este carnetul de note şi media pe anul trecut: 9.33. În acelaşi an, un detaliu iese izbitor în evidenţă! Nota la purtare a fost 9! Motivul? Patru luni de cantonament, pentru a reprezenta România la o competiţie mondială! Muncă asiduă, dublată de învăţarea, în particular, a fiecărei lecţii de la şcoală. Şi absenţe pe măsură care, deşi au fost motivate prin hârtie oficială de la Federaţia Română de Gimnastică Ritmică au însemnat, în ochii cadrelor didactice, o abatere disciplinară gravă...

Vânătăile – ingredient către performanţă
Lipsa ochelarilor nu incomodează în sala de gimnastică. Acolo, Antonia oricum nu i-ar putea purta. Dar, lipsa bunei vederi este o problemă care ar pune mulţi copii pe fugă. „Pentru graţie, trebuie să mă privesc în oglindă, dar cu greu mă văd”, zâmbeşte Antonia. Însă, graţia nu-i lipseşte. Nici vânătăile n-o ocolesc! „Uneori, am vânătăi uriaşe, până învăţ un exerciţiu cu măciuci! Arunc, dar nu am cum să apreciez distanţa. Eu nu văd nici măcar conturul, ci doar pata de culoare. Când arunc măciucile – la fel ca la minge sau panglică – trebuie să fac nişte rotiri sub ele şi, până îmi reuşesc toate manevrele, mi-e o frică teribilă”, povesteşte copila. Ar putea să se lase, dar nici prin minte nu-i trece.
Nimic n-o poate opri din pasiunea ei şi, totuşi, ceva ar putea s-o oprească. „Avem taxă lunară şi alte cheltuieli. Un set de vârfuri, care ţin până într-o lună, costă 50 de lei, iar şosete, fiecare dintre noi, rupem câte două pe zi. De la piruete! Nu putem merge decât la o parte dintre competiţii şi, atunci, fără să mai cheltuim niciun ban în plus. Şi aşa trebuie plătite transport, cazare, masă”, povesteşte Justina, cu o maturitate ucigătoare. La cei nouă ani ai săi, se zbate între dragul de pian şi dragul de gimnastică ritmică. Îi place şi la cor, când merge la spectacole, alături de fraţii ei, îi place şi când cântă la biserica din Erbiceni, sub bagheta mamei sale – în satul în care aceasta este profesoară de muzică. Uneori, ar vrea să renunţe. Dar, o singură zi fără a-şi exersa pasiunile o sufocă! „Le îmbinăm, în aşa fel încât fiecare moment al zilei să fie un câştig pentru trup, pentru creier, pentru noi, ca atare. Mergem înainte, cât putem”, spune mama. De multe ori, nu mai poate. Şi, cel mai greu îi este atunci când ea însăşi trebuie să taie din elanul copiilor. Când banul o învinge.

Violoncel şi adidaşi
Alexandru are 12 ani, iar Veniamin – opt. Amândoi studiază violoncelul şi au, la rândul lor, un glas deosebit. Văzându-şi surorile axate şi pe latura sportivă, băieţii i-au reproşat mamei lipsa atenţiei şi a sacrificiului îndreptat asupra lor. Nu au făcut-o din răutate, ci doar pentru că şi ei îşi doreau mai mult. Şi-au ales tenisul – un alt sport în care performanţa înseamnă, în primul rând, putere financiară. Veniamin, fiind mai mic, a renunţat repede. El adoră teatrul, iar în viitor vrea să devină medic veterinar. Dar, Alexandru a progresat uimitor! Cu bunăvoinţa profesorilor, care au acceptat să vină la sală, de multe ori, fără să plătească, băiatul a trecut, doar într-un an, de la începători, la avansaţi. Până luna trecută. Când, cel puţin pentru moment, a fost nevoit să se oprească. „Nu mi-am permis să-i cumpăr adidaşi şi nu-l primesc fără. Pe bună dreptate, nu poţi merge într-o sală de sport neechipat. Dar, un adidas costă între 30 şi 50 de lei o pereche şi se rupe în două, trei luni”, explică mama. O doare sufletul, dar nu se ruşinează. Face mult peste ceea ce o altă mamă singură ar putea vreodată să facă!
Din păcate, copiii sunt copii şi, de multe ori, mici răutăţi ale colegilor rănesc peste măsură. În anul şcolar trecut, Alexandru a devenit mai retras, după un episod în care s-a râs de el, de pantofii şi de pantalonii lui. „L-am învăţat: mamă, tu să le spui că nu haina face pe om, ci omul face haina şi mergi mai departe. Ştii foarte bine că nu-mi permit! El a înţeles şi a mers mai departe, că nu avea încotro”, mărturiseşte Liliana Coşarcă.

Despre portofele, suflet şi răni...
Ar vrea să-l stimuleze mai mult, dar şi un ban zilnic de pacheţel înseamnă un gând irealizabil. „Văd la şcoală copii care au portofel adevărat! Un coleg chiar avea 200 de mii la el! Asta, în timp ce eu nu aveam nici măcar o monedă din aia, de zece bani!”, povesteşte, uimit, Alexandru. Are o privire atât de senină şi lipsită de invidie – încât îl face pe oricare dintre noi, care se plânge de lipsuri, să se ruşineze.
Antonia zâmbeşte, calm, împăcată cu ideea. „La mine, colegii vin şi cu două milioane la ei. Uneori, înnebunesc când îi văd cum îşi cheltuie banii, inutil. Avem, normal că avem o oarecare rană acolo, pe care, dacă este pusă sare, doare şi mai tare. Dar, eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim într-o casă, că avem unde dormi, că avem o viaţă, un cap bun, un pian, ştim să cântăm. Vom munci mult şi ştiu că acolo, undeva, va veni clipa aceea în care vom avea tot ce ne dorim. Dumnezeu ne-a dat greul să-l ducem acum, ca pe viitor să avem mult mai multe daruri”, se încurajează Antonia, şi-şi strânge fraţii pe lângă pe ea.
Formează, împreună, o familie minunată. „Cei patru” şi mama lor sunt exemplul de care ar trebui să ne agăţăm, în încercarea de a trăi frumos! Câtă vreme, în lume mai există oameni ca ei, mai avem o speranţă. Banul ajută, dar arta şi credinţa înnobilează! Jelitul ţine în loc, în timp ce lupta de zi cu zi creează o poartă spre viitor. Demnitatea, sacrificiul şi dragul de viaţă se învaţă – iar fraţii Coşarcă ne pot fi, în orice secundă, profesori! (Anda Pintilie)


***
„Uneori, de la atâta oboseală, îmi vine să renunţ la tot. Dar sunt alea două cuvinte – nu pot – care nu există. Există nu vreau, dar eu vreau şi asta exclude pe nu pot. Deci, înseamnă că-mi place ceea ce fac! Eu din plăcere fac, că altfel nu aş mai rezista!” – Antonia, 13 ani

***
După orele de şcoală, orele de instrument şi orele de sală, cei patru fraţi intră în casă, în repetate rânduri, după ora 20.00. Fac teme până spre miezul nopţii, iar în dimineaţa următoare o iau de la capăt. Cu bucurie!

***
Cu toate că ar putea face bani frumoşi din meditaţii la muzică, Liliana Coşarcă adună în jurul său mai ales copii fără posibilităţi financiare. „Cum să le zic să-mi aducă bani dacă nu au, dar vor să cânte? Atâta timp cât văd dragostea aceea pentru artă şi pentru frumos, nu pot să le întorc spatele!”, povesteşte aceasta 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

criss

Dec 15, 2013

felicitari liliana cosarca !!! multa putere, sanatate si impliniri pentru minunatii copii pe care-i ai.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Sfânta Parascheva leagă prietenii strânse
10/10/2019 23:43

Au ajuns primii pelerini care s-au aşezat la rand pentru a se inchina la moaştele Sfintei Parascheva, după ce acestea vor fi scoase din Catedrala Mitropolitană. Sunt două femei din judeţul Neamţ. Alte su ...

Sute de căprioare, cerbi şi capre negre vor fi împuşcate, în acest an, în Moldova
06/08/2019 09:33

Deşi vanatul a cam dispărut de prin codrii Moldovei, cotele de recoltă aprobate pentru speciile de faună de interes cinegetic sunt, de la an la an şi spre surprinderea generală, tot mai mari. Ordinul nr. ...

Parcare tip „Afganistan” în buricul târgului
17/06/2019 00:00

* renumitele denivelări şi hartoape de pe „Drumul Hoţilor” ori de pe strada ce duce către Dancu sunt nişte alintături suave faţă de gropile din spatele H-urilor de pe Anastasie Panu * parcar ...

Târgul de animale, sub dominaţia găinilor
20/05/2019 00:00

La inceputul anului 2018, atunci cand autorităţile au mutat targul de animale din locaţia tradiţională, de la Doi Băieţi, la Piaţa Dacia, motivarea a fost că, in noul amplasament, spaţiul e mult mai g ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Marketing la graniţa cu înşelătoria
19/04/2019 00:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

FOTO - Parcul dintre bălării
16/03/2019 07:44

Nu există asfalt, reţea de apă potabilă sau canalizare. Crearea condiţiilor elementare necesare unui trai decent şi revitalizarea unor zone defavorabile răman, in Romania, doar un lux pentru omul de rand ...

  „Cioara mare” zboară de pe vremea lui Eisenhower!  Flota aeriană a Armatei Române, bazar de antichităţi
16/03/2019 07:36

La ora actuală, Armata Romană are in uz 97 de avioane şi 63 de elicoptere. Vorbim despre cele pilotate, cu oameni la bord. Din acestea, 22 sunt destinate transportului de trupe, armament şi alte echipamente ...

Restriştea hoţilor de buzunare
07/03/2019 00:00

Cu siguranţă, ultimul deceniu ceauşist a fost cel mai mănos pentru hoţii de buzunare. Dacă noi, călătorii obişnuiţi, ne amintim cu stress de acele vremuri, cand era foarte posibil să te dai jos &bdqu ...

Mărţişorul, sau recesiunea unui mit
26/02/2019 00:00

Altădată, efervescenţa era totală şi incepea cu aproape două săptămani inainte. Dar, an de an, vanzătorii de mărţişoare s-au tot rărit, iar oferta e din ce in ce mai discretă. Tot mai puţini amat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei