Cine sunt „decrețeii". Oamenii dintre două lumi

Au primit un nume de cod după o lege dată în alte vremuri, pe care acum abia le mai amintesc și cărțile de istorie. Nu că ar fi îndepărtate, ci pentru că au fost acoperite de o perdea cenușie, la fel ca și anii în care poveștile au fost scrise. 

Celor născuţi în anul în care Ceauşescu, dornic să crească populaţia ţării, a decis să interzică avorturile li s-a spus Decreţei. Se întâmpla în 1968, an în care statisticile demografice s-au umflat, iar maternităţile s-au umplut.

Măsura şi-a atins scopul, populaţia ţării a crescut nu aşa cum ar fi fost firesc, prin dorinţa familiilor de a avea copii, ci prin coerciţie, printr-o decizie care a salvat de la moarte sute de mii de bebeluşi.

La vremea Revoluţiei, decreţeii erau studenţi şi au încercat să se bucure de libertatea care a venit peste ei. Unii au şi reuşit, alţii au rămas prinşi în ghearele vremurilor care tocmai se încheiaseră. Pe atunci era mai greu să înţelegi ideea de tupeu, de dat din coate. Cei mai mulţi aveau minţile aliniate la cerinţele comunismului, în care toţi erau egali. Parcursul fiecăruia era stabilit – făceai şcoală, aveai o familie, copii, casă, loc de muncă, butelie şi dreptul de a te plimba cu maşina din două în două week-enduri. În timpul săptămânii plimbatul era la liber, benzină să fie, dar nu prea era.

Decreţeii ar fi trebui să vadă zorii unei lumi noi, în care le era permis să facă afaceri, să protesteze în stradă, să călătorească şi prin alte ţări în afara celor din blocul comunist. Unii au înţeles repede că ţine doar de ei să se ridice, alţii nu. Pentru cei din urmă au apărut cuvinte noi în dicţionar – şomaj, executări silite, faliment. Le-a rămas în schimb dreptul de a protesta şi chiar au făcut-o, în încercarea de a-şi apăra drepturile. Au învăţat să facă grevă, să se lupte cu patronatele, dar fără prea multe rezultate, şi au dat lupta pe lehamite. Mulţi s-au transformat în căpşunari, în salahori ai străinilor. Alţii au avut curaj şi au deschis primele firme din România sau, mă rog, au fost printre cei mai mulţi patroni. Ce le-a lipsit totuşi ca lucrurile să fie perfecte? Curajul, abilitatea de a da din coate, de a urla prin pieţele publice, de a minţi. Cei mai mulţi au stat în banca lor, cum se spune, şi au privit. N-au făcut bine.

Cei mai mulţi dintre decreţei sunt oameni captivi între două lumi – una închisă, în care s-au educat şi s-au format psiho-emoţional, şi alta în care nesiguranţa te împiedică de multe ori să-ţi găseşti locul. Dacă mai adaugi şi frica, deja ai obţinut reţeta perfectă a eşecului. Noţiunea de libertate este un concept greu de înţeles atunci când nu-ţi dai voie să fii tu, când te împiedici de tine însuşi, când ţi-e dificil să-ţi susţii opiniile. E şi mai greu atunci când nu pricepi că timpul fiecăruia e limitat şi că dacă nu faci lucrurile la vremea lor ai ratat multe dintre şansele oferite de destin şi poţi rămâne captiv într-o lume care nu mai există. 

Maura ANGHEL