Cu bunătate pre obrăznicie călcând

 

O întâlnire pe care am avut-o zilele trecute mi-a arătat, la modul practic, ce înseamnă, de fapt, să întorci şi celălalt obraz. Recunosc că mult timp nu am înţeles deloc de ce ar trebui să stai şi să iei palme de la tot felul de personaje cărora le-ai face o mare onoare onoare dacă le-ai răspunde la salut. Mă întrebam de ce ar trebui să suport părerile unor oameni al căror adevăr era departe de grila mea de valori şi, mai mult, să accept să mi le bage pe gât. Cu alte cuvinte, să fiu un fel de girant al ideilor lansate de un grup de celule cenuşii cu al căror produs nu eram deloc de acord. Apoi au venit psihologia cuantică şi tot felul de ştiinţe care au lansat o altă teorie – tot ceea ce ne înconjoară este produsul gândurilor, realitatea este ceea ce creăm mereu. Părea credibil din perspectivă materială şi nu am negat, însă teoriile au mers mai departe şi au spus că inclusiv starea interioară ne determină exteriorul. Sunt ceea ce gândesc, cu alte cuvinte. Greu de priceput şi poate şi mai greu de acceptat, de ingerat.

Pe acest fundament s-au clădit o serie de afaceri cu substrat motivaţional. Speakeri mai bine sau mai prost pregătiţi şi-au pus repede la punct o curriculă şi au început să caute clienţi. Terapeuţi iscusiţi sau aproape deloc au apărut peste noapte şi cu toţii au încercat să ne înveţe să trăim frumos şi bine, să materializăm cu gândul şi credinţa orice ne dorim. Nu că ar fi fost rău, dar nici bine nu le-a ieşit fiindcă nu le-au explicat (şi continuă să facă aceeaşi greşeală în continuare) oamenilor cum stă treaba cu modul în care ne creăm realitatea. Puţini sunt cei cu adevărat specialişti şi, dacă ai răbdare să-i asculţi şi să cojeşti crusta de orgoliu de pe tine, chiar să aplici poveţele lor.

Lucrurile nu sunt noi şi au fost tipărite cu peste 2.000 de ani în urmă, când a apărut prima carte motivaţională – Biblia. Scrierile vechi pot ţine loc oricând de traininguri de dezvoltare personală, de workshopuri scump plătite şi de sfaturi pe care specialiştii în ale psihologiei cuantice le oferă clienţilor aleşi pe sprânceană.

Cel zece porunci sunt suficiente pentru un prim pas şi descoperirea personală, nu este nevoie decât să te confrunţi cu propriile trăiri. Aşa am aflat ce este adevărata linişte şi ascultare. Nu a fost nevoie de traininguri şi meditaţii multiple, ci doar de o întâlnire cu un om a cărui pace ne-a arătat, celor care eram în jur, cât de mult zgomot interior aveam, că eram aproape într-o mişcare browniană. Mergând mai departe, am înţeles şi cât de prost-crescuţi suntem câteodată, când ne umflăm muşchii orgoliului pentru a le arăta celor cu care interacţionăm cât de deştepţi suntem. Am remarcat acest lucru la mulţi tineri, dar şi la persoane cărora vârsta ar fi trebuit să le aducă înţelepciune. Momentul de linişte şi de ascultare m-a ajutat să pricep cum stă treaba cu matematica palmelor acceptate şi nu ţine deloc de actul fizic, ci doar de propria înţelegere a fiinţei.

Ce-ar fi dacă atunci când cel de alături vi se urcă în cap, fie el şi un colaborator fără experienţă dar plin de ifose, să nu cedaţi furiei de a-l strânge de gât, ci să vă întrebaţi de unde vine clocotul interior? S-ar putea să aflaţi lucruri mai puţin plăcute, să înţelegeţi că sunteţi mereu în ofensivă înlăuntrul vostru, că sunteţi pregătiţi mereu de atac şi că reacţia celor din jur nu este decât proiecţia propriilor emoţii negative. Oglinda, ar spune psihologia cuantică, de la care aflăm şi cum ne vindecăm de otrava interioară – iubind, acceptând că furia sau nemulţumirea noastră a ajuns la cei din jur prin alte canale decât cele vizibile. Şi nici de ştiinţe sofisticate nu ar fi nevoie dacă am reuşi să înţelegem că putem trăi frumos lăsând loc şi celor din jur şi că ne putem ridica în proprii ochi fără umilirea colaboratorilor ori suduiala aruncată celor care nu vor deloc să joace aşa cum le cântăm noi fiindcă ei au un alt ritm sau ascultă o altă melodie.

Maura ANGHEL