Da' de-o bancă de organe, oare nu-i nevoie?

Vorbim mereu de autostrăzi, spitale regionale ori tot soiul de măreţe proiecte, cu fonduri mai mult sau mai puţin europene, dar în privinţa unei bănci de organe, cam multă discreţie. La Iaşi, aşa ceva n-a trecut nici până în ziua de azi stadiul de vis...

Nu că n-ar fi donatori, chiar sunt puzderie. Zilnic mor oameni, cam prea mulţi oameni, conform exigenţelor de acum. Dar nu despre asta-i vorba, ci de organele sănătoase şi complet funcţionale care rămân în urma lor. Chiar dacă aparţinătorii îşi dau acordul, chiar dacă avem suficienţi specialişti şi suficientă aparatură pentru prelevări, nu există nici o posibilitate de stocare. Adică o bancă de organe.

În cazul deceselor non-violente, de operaţiunile de prelevare a organelor sănătoase se ocupă cei de la UPU, de la Spiridon. În rest, e treaba medicinei legale. Aici e un pic mai delicat, căci sunt destule piedici. De exemplu, dacă un cetăţean a sucombat în urma unor lovituri la cap (nu contează conjunctura), cel puţin până la finalizarea necropsiei nu se poate recolta nimic din zona respectivă (ochi, amigdale, limbă etc.). Că pot fi şi contestaţii la certificatul medico-legal, contraxpertize şi tot balamucul.

Oricum, organele prelevate cu migală în cele două locuri, conservate apoi cu grijă, iau calea Clujului ori a Bucureştiului, după caz. Apoi, de acolo, sunt redirecţionate conform listelor de aşteptare. În principiu, corect. În realitate, cam scărpinat după urechi. Pentru că un suferind din zona Moldovei, aflat în aşteptarea unui transplant de... să zicem, rinichi, chiar dacă are norocul ca UPU ori IML-ul să recolteze aşa ceva şi chiar dacă-i primul pe listă, tot trebuie să rabde până ce rinichiul pleacă de la Iaşi la Cluj (Bucureşti), hârţogăriaia de rigoare şi traseul retur.

Iar exemplul de mai sus nu-i deloc ipotetic, sunt multe cazuri reale. Aproape zilnic.

Logistică ar fi, specialişti cu duiumul, ar mai trebui puţină aparatură. Şi multă voinţă, fie ea şi politică. Aşteptăm. Marcel FLUERARU