De unde vine tradiția bradului de Crăciun

brad

Dimensiune font:

| 24-12-2020 10:07


O tradiție importantă asociată sărbătorii Crăciunului o reprezintă împodobirea bradului de Crăciun. Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.
Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat și în tradiția creștină.
În România bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.
Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece. Se spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire, iar pasărea a fost salvată. În seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.
O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.
Primul brad, în Lituania Evului Mediu
Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Spre desfătarea colectivităţii, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii. În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume.
În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii.
De unde vine toiagul Moșului
Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat bărăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului.
Se consemnează în istoria americană că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836.
Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus. Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce, O altă dungă roşie, mai lată, va reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire.
Primul brad românesc la curtea regelui Carol I
Primul brad care a fost împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost văzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866. În noaptea de Crăciun, prinţii şi prinţesele erau invitate la palat, la împodobirea bradului.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
"EuroBusiness LRJ" S.P.R.L., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei "FANYON" S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 05.08.2021, 12.08.2021, 19.08.2021, 26.08.2021, 02.09.2021, 09.09.2021, 16.09.2021, respectiv 23.09.2021, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31, et.1, cam.25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei: BUNURI IMOBILE, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA), Proprietate imobiliară, cu destinație industrială, situată în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 96,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Calea Galați nr.146, Lot 2, Jud. Brăila, nr. cad. 77045,CF nr. 77045 a Mun. Brăila și Construcția C1-grup social, nr. cad. 77045-C1, CF nr. 77045 a Mun. Brăila, Sc la sol=93,00 mp și Sc desf=279,00 mp, cu regim de înălțime S+P+1E; 16.869,65. Proprietate imobiliară, cu destinație industrială,s ituată în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, CF nr.72141 a Mun. Brăila, compusă din: Teren intravilan, categoria curți–construcții, în suprafață de 580,00 mp, amplasat în Mun. Brăila, Str. Costache Negruzzi nr.63-65, Jud. Brăila, nr.cad.3362, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Construcția C1-spațiu producție și sediu, nr.cad.3362-C1, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=367,89 mp și Sc desf=735,78 mp, cu regim de înălțime P+1E,Construcția C2-centrală electrică, nr.cad.3362-C2, CF nr.72141a Mun. Brăila, Sc la sol=13,99 mp, cu regim de înălțime P și Construcția C3-atelier, nr.cad.3362-C3, CF nr.72141 a Mun. Brăila, Sc la sol=36,67 mp, cu regim de înălțime P. 37.667,00. Proprietate imobiliară, teren și construcții cu destinație nerezidențială, situată în Localitatea Eforie Sud, Str. Eternității nr.1, Jud. Constanța, CF nr.102530 a localității Eforie Sud, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 950,00 mp din acte (972,00 mp măsurat), amplasat în Loc.Eforie Sud, Str. Eternității, nr.1, Jud. Constanța, CF nr. 102530 a localității Eforie Sud, nr.cad.102530, Construcția C1(construcție fără acte)-locuință, nr.cad.102530-C1, Sc=123,00 mp, Construcția C2(construcție fără acte)-magazie, nr.cad.102530-C2, Sc=8,00 mp, Construcția C3(construcție fără acte)-spații cazare, nr.cad.102530-C3,Sc=32,00 mp, Construcția C4-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4, Sc=43,00 mp, Construcția C5-umbrar, nr.cad.102530-C5, Sc=26,00 mp, Construcția C6-grup sanitar, nr.cad.102530-C4, Sc=10,00 mp; Construcția C7-anexă gospodarească, nr.cad.102530-C4,Sc=6,00 mp, Construcția C8-spații de cazare, nr.cad.102530-C8, Sc=90,00 mp, Construcția C9-magazie, nr.cad.102530-C9, Sc=5,00 mp, Construcția C10-spațiu comercial și locuință, nr. cad.102530-C10, Sc=57,00 mp și Construcția C11(construcție fără acte)-spații de cazare, nr.cad.102530-C11, Sc=58,00 mp. 69.831,65. Prețurile nu includ TVA, urmând a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, (alin.2),l it.F, din Codul Fiscal,în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON,deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini,urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activelor imobile este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, 0729.292.746, mail: vanzari@lrj.ro, office.is@lrj.ro, telefon:0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail:paula.stoian@fanyon.ro.
Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1445/103/2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Casa Scutaru” S.R.L., cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, str. Grigore Ureche, bl. G3, et. 3, ap. 71, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Valoare -lei-, 1. Tractor articulat forestier 690 OP, 98.460,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile scoase la vânzare este cel de mai sus. Vânzarea se va face conform hotârârilor adunării creditorilor din data de 05.05.2021 şi 02.06.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 02.08.2021, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe de licitaţie publică cu strigare la un interval de 7 zile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Unde este cel mai mic sat din România și câți locuitori are
30/07/2021 14:00

Cel mai mic sat din Romania are mai putin de 40 de locuitori si se află in Maramures, la aproximativ 50 de kilometri de Baia Mare. Are 25 de case si un singur copil, potrivit Digi24. La biserica de lemn ...

„Nu toți copiii trebuie să fie de 10, însă toți trebuie iubiți cu tot ce avem în suflet
30/07/2021 12:45

 Dr Ciobotaru Georgian, medic rezident neurochirurg, a vorbit despre premiul intai, idealurile părintelui si parazitarea copilului. ”Pană la liceu am trăit la umbra premiului I, apoi lucrurile ...

Un austriac și câinele său au mers pe jos peste 1.300 de kilometri pentru a ajunge la Reghin
30/07/2021 12:44

Un austriac de origine romană, Sandor Buz, alături de cainele său, Gyango, adoptat din Romania, a ajuns, vineri, la Reghin, după ce a parcurs pe jos 1.300 de kilometri pentru a strange donaţii pentru adăp ...

Prima femeie pilot de vânătoare din Polonia participă la misiuni de poliție aeriană
30/07/2021 10:47

Meseria de pilot de supersonic nu mai este de multă vreme doar pentru bărbati. În Polonia, prima femeie pilot de vanătoare zboară cu Mig-ul 29 si are deja 9 ani de experientă cu acest avion. Pentru ...

Povestea unui supraviețuitor: Un pacient din Anglia infectat cu Covid-19 a fost externat după 203 zile
30/07/2021 08:29

​Un bărbat de 58 de ani din Anglia, infectat cu Covid-19, a stat internat in spital nu mai putin de 203 zile, medicii permitandu-i abia acum să plece acasă, relatează BBC. Sean Hunte a fost internat in sp ...

Soții Nedea, șansa celor mulți și defavorizați
28/07/2021 08:35

  Teodora Agavriloaie a terminat anul acesta studiile liceale la Colegiul National din Iasi si a reusit performanta de a lua nota maximă la examenul de admitere la Medicină din cadrul UMF Iasi. Acest lu ...

 Cel de-al 33-lea sezon al serialului animat „The Simpsons” va debuta cu un episod integral muzical
26/07/2021 12:45

  Cel de-al 33-lea sezon al serialului animat „The Simpsons” va debuta cu un episod integral muzical, care va include cantece originale interpretate de Kristen Bell, protagonista filmelor ...

Un băiețel de 5 ani, bolnav de cancer, și-a făcut prieteni prin Post-it lipite pe fereastra spitalului
25/07/2021 14:45

  Meyer Mixdorf, un băietel de 5 ani a folosit Post-it-uri pentru a-si face prieteni prin fereastra spitalului. Astfel, in timp ce era internat pentru chimioterapie si-a făcut un prieten neasteptat de ...

Povestea omului care urmărește de 30 de ani Monstrul din Loch Ness
25/07/2021 10:45

  Monstrul din Loch Ness există? S-au implinit trei decenii de cand Steve Feltham si-a impachetat viata din Dorset – lăsandu-si iubita, casa si slujba in urmă – pentru a incepe să vaneze ...

Un elveţian diagnosticat cu Parkinson a făcut o drumeţie de peste 1.100 km în Munţii Alpi
24/07/2021 15:45

  Un elveţian diagnosticat cu Parkinson, care a făcut o drumeţie de peste 1.100 km in Munţii Alpi pentru a creşte nivelul de conştientizare cu privire la această boală neurodegenerativă, se preg ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei