Dorele, dar cu ciufii ce-ai avut?

default

Dimensiune font:

| 28-12-2017 11:33

 La Casa de Asigurări de Sănătate din Iaşi există o salcie. Una mare, plângăcioasă, care vara face umbră, toamna multe frunze, dar adăposteşte şi o colonie de vreo 67 de ciufi de pădure, o specie nu rară sau protejată în vreun fel, însă de o mare importanţă în circuitul naturii. Asta o spun specialiştii în problemele ornitologiei, căci Dorel de la Iaşi, care s-a urcat cu drujba pe scară, pentru a „toaleta” (măcelări) biata salcie, n-avea de unde să ştie chiar toate amănuntele acestea de manual. El a făcut treaba pe care alţi Dorei, de pe la Agenţia pentru Protecţia Mediului, l-au abilitat s-o facă (foto dr. Nae Roman). Deşi copacul ar putea deveni un monument al naturii şi atracţie turistică în zona universitară a oraşului Iaşi, autorităţile au hotărât ca este mai bine să cureţe zona, exact în timpul zilei, când păsările se odihnesc. Colegii de la Societatea Ornitologică Română Iaşi vorbesc deja de o adevărată barbarie împotriva unor vieţuitoare, care au fost obligate să se mute după o noapte de vânătoare la şoareci, şi nu şi-au mai văzut casa întreagă. Considerăm că astfel de acţiuni pot fi întreprinse doar în anumite condiţii şi cu consultarea specialiştilor. Măcar de ar fi făcut aceste intervenţii vara, când ciufii sunt în alte locuri, la cuibărit”, susţine Ovidiu Bufnilă, purtătorul de cuvânt al Societăţii Ornitologice Române. „Era necesară şi o consultare cu noi, cei de la SOR sau cu Facultatea de Biologie. Mai era necesar şi ca un reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, cei care au dat aviz pozitiv pentru toaletare, să fie prezent în momentul toaletării, lucru care nu s-a petrecut. Ne exprimăm dezacordul pentru acţiunile acestea şi sperăm, pe viitor, într-o colaborare mai bună cu autorităţile locale, astfel încât să satisfacem şi doleanţele administratorilor instituţiilor publice, dar să şi protejăm natura de lângă noi”, precizează Lucian Fasolă-Mătăsaru, membru SOR Iaşi, doctorand al Facultăţii de Biologie din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi. Raluca STROE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Marketing la graniţa cu înşelătoria
26/12/2022 17:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

Urari si obiceiuri de Craciun de pe diferite meridiane
26/12/2022 13:21

In trecut, n-a existat la noi o urare specifica sarbatorilor Craciunului, iar oamenii isi urau pur si simplu "La multi ani!", contopind poate sensurile Craciunului cu cele ale Anului Nou, sau foloseau ...

Delicii culinare după reţete vechi
16/12/2022 17:20

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Narghileaua și istoria fumatului social
16/12/2022 14:14

  Fumatul ca ritual  Indiferent de motivele pentru care alegem să fumăm, putem cădea de acord că fumatul este un interludiu, un moment al nostru in mijlocul agitatiei cotidiene. Este un ritual p ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO
16/12/2022 12:40

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Un puzzle care continuă să fascineze umanitatea: Civilizaţia Cucuteni
09/09/2017 05:30

Moldova şi-a caştigat de-a lungul timpului renumele de loc incărcat de istorie, artă şi frumos, insă puţine sunt momentele in care specialiştii au avut ocazia să-şi indrepte privirile spre bogăţiile ...

Preţul studenţiei
20/08/2017 12:00

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”
29/07/2017 10:32

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO
13/05/2017 05:35

Mii de oameni din Romania suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai in varstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei