Dragostea vine mereu cu factură

 

În România nu mai este de trăit, par a spune şi raportările Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora anul trecut numărul deceselor tot crește, iar cel al nașterilor scade. Suntem o țară îmbătrânită și se vede cu ochiul liber. În parcuri vezi mai mult bunici, nu că ar fi rău, la piață tot pensionari, în supermarketuri la fel. În spațiile de joacă publice numărul adulților îl depășește pe cel al copiilor, iar vârsta este destul de înaintată. Sunt fie bunici cu nepoții la distracție, fie bone ( a se citi pensionare în căutare de un venit suplimentar pentru coșul zilnic) cu prichindei. Şi căsătoriile sunt tot mai puţine, zic statisticienii. Cu alte cuvinte, familia nu prea mai este celula de bază a societăţii, cum se spunea odinioară, cum ar fi bine să fie şi cum este în ţările în care oamenii o duc mai bine.

Pentru fiecare dintre noi, familia ar trebui să fie cel mai important lucru, însă, din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa, iar cauza ar fi condiţiile economice. Şomajul, ratele, criza din ultimii ani au făcut ca foarte mulţi români să plece peste hotare, lăsând în urmă fie copii, fie bătrâni care nu mai au niciun ajutor. Cei care au rămas în ţară s-au descurcat cum au putut – unii au tras cu dinţii de locurile de muncă, alţii au furat sau au dat din coate până au acces la joburi politice de unde hoţia se vede altfel.

Statisticienii ne tot spun că populaţia scade, lucru dovedit şi la recensământ, dar şi că româncele nu mai vor să fie mame. Multe femei au pus cariera înaintea maternităţii şi nu le poţi judeca. S-au gândit ca mai întâi să-şi asigure traiul, apoi să aducă pe lume copii cărora să le ofere confortul necesar creşterii. Nu poţi să fii sănătos şi nici să ai rezultate în educaţie dacă eşti flămând ori umbli cu haine peticite. Din păcate, decizia lor a dus la scăderea natalităţii foarte mult. Apoi, mai sunt şi problemele de infertilitate, multe generate tot de stresul vieţii grele inclusiv la domni, nu doar la doamne.

Tinerii nu mai vor să se căsătorească din acelaşi motiv – nu au un răspuns clar la întrebarea „Din ce vom trăi?”. Casele au preţuri prohibitive, joburile au salarii mici, coşul zilnic costă enorm, de unde să mai hrăneşti şi dragostea? Preferă să trăiască în aşa numita uniune consensuală mult mai comodă şi financiar, şi social vorbind.

Bătrânii ar vrea să aibă şi nurori, şi gineri, şi nepoţi, dar vremurile le sunt potrivnice. Pirostriile nu mai atrag aşa cum era odinioară, iar lehuzia a devenit un lux. Cum să creşti un copil şi să ţii o casă cu un salariu de 466,23 de euro, atât cât plăteşte statul lunar leafa minimă? Până şi deţinuţii au parte de mai mulţi bani, alocațiile lor de hrană depășindu-le cu mult pe cele ale bolnavilor ori copiilor din centrele de plasament.

În unele localităţi din Moldova s-a ajuns ca Primăria să pună premiu pentru căsătorii şi naşteri, de teamă că altfel satele vor rămâne pustii. E trist că s-a ajuns ca şi dragostea se vinde cu factură, dar uite că se întâmplă. Statul, contrar celor afirmate de ofiţerul Stării Civile, nu ocroteşte familia, nu oferă niciun ajutor şi pare că nici nu-i pasă, dovadă fiind statisticile. Dacă viaţa ar fi mai uşoară cu siguranţă numărul familiilor tinere ar creşte, numărul naşterilor ar fi mult mai mare, iar al bunicilor fericiţi cu atât mai mult. S-ar face şi economii cu medicamentele fiindcă oamenii bucuroşi se îmbolnăvesc mai greu, ar creşte şi PIB-ul de pe urma celor liniştiţi că au locuri de muncă, iar vânzările ar sări în aer datorită cumătriilor şi nunţilor. Ei, şi dacă vreţi să ducem utopia mai departe, ar creşte şi numărul votaţilor că oamenii acceptă mai uşor promisiunile când sunt sătui şi îndrăgostiţi. Din păcate, situaţia este cu totul alta şi nu se întrevede nicio îmbunătăţire. Singura speranţă este ca statisticile să stagneze fiindcă altfel vom asista la o depopulare masivă a României şi ar fi mare păcat fiindcă este o ţară tare frumoasă.

Maura ANGHEL