Experienţă de neuitat pe „acoperişul Africii“ FOTO

Ieşeanul Andrei Gheorghiţă a avut parte de-o aventură de neuitat la începutul lunii trecute * tânărul, alături de alţi nouă români, a călătorit spre Continentul negru * timp de şase zile, cel mai înalt munte din Africa, Kilimanjaro, i-a fost casă

În planurile lui Andrei Gheorghiţă, tânăr antreprenor din Iaşi, călătoria în Africa şi-a făcut loc în urmă cu un an. Treptat, visul s-a conturat cu fiecare echipament achiziţionat şi a devenit realitate la începutul acestui an. Primele zile din februarie l-au găsit pe ieşean în Moshi, o localitate din Africa. „Am ajuns noaptea în aeroport şi am pornit spre Moshi, unde hotelul era groaznic. Am dormit cu lumina aprinsă pentru că îţi era frică de orice, era foarte mare mizerie. Paul, ghidul din Moshi, ne-a spus că în oraşul acela erau în jur de 2 milioane de locuitori“, îşi aminteşte tânărul. Fapt de care ieşeanul avea să se convingă a doua zi, pe lumină. „Erau foarte mulţi oameni peste tot. Nici nu înţelegeai ce face fiecare. Am fost în piaţa din Moshi am găsit tot felul de fructe, de la parachichi, care e un fel de avocado, foarte bun, fără nicio legătură cu ce avem noi aici, până la mango şi ananas. În jur, era o sărăcie foarte mare. În schimb, niciun om nu era agresiv“, îşi aminteşte Andrei.

După câteva ore petrecute în Moshi, grupul de turişti români a pornit spre parcul Kilimanjaro pregătindu-se de „marea provocare“. „La Kilimajaro ascensiunea e diferită pentru că urci în fiecare zi câte 1.000 de metri diferenţă de nivel fără să cobori. Ai doar o zi de aclimatizare, în rest doar urci, ceea ce îţi pune la încercare corpul. Eu am avut o problemă de aclimatizare, de la 5.000 de metri în sus mi s-a cam tăiat aerul“, explică tânărul. Pe parcursul ascensiunii fiecare turist este însoţit de „porteri“, iar numărul acestora este decis la intrarea în parcul naţional Kilimanjaro. Grupul din România, format din 10 turişti, a fost însoţit de 35 de porteri. „Greutatea maximă admisă pentru fiecare porter este de 14 kilograme şi totul este cărat pe cap, de la butelii, la oale pentru mâncare“, povesteşte Andrei.

 

Practic, turiştii îşi cară rucsacii şi merg ore întregi. Prima zi din aventura Kilimanjaro a însemnat pentru grupul de turişti din România 6-7 ore de mers prin junglă, iar oprirea a avut loc la baza de la 2.850 de metri. „Aici am primit primul lighean de apă caldă. Când ajungeai în bază găseai totul pregătit de porteri: cortul, mâncarea. Tu te spălai, mâncai şi dormeai. Prima zi mi s-a părut uşoară. În următoarea zi a trebuit să ajungem la 3.800 de metri şi a început să fie un pic mai greu“, spune Andrei, care îşi aminteşte că ritmul de urcare era atât de încet încât te obosea, iar căldura era foarte puternică.

Probleme de aclimatizare

Din cea de-a treia zi oboseala a început să se simtă tot mai puternic. „A urmat a treia zi, ziua de aclimatizare. Am urcat până la 4.600 de metri şi am coborât înapoi în tabăra de la 3.800 de metri. Aici am avut primul moment în care mi s-a luat aerul, cu 100 de metri înainte de a ajunge în tabăra de la 4.600 de metri. Cred că mi-a luat o oră să parcurg cei 100 de metri până în baza de la 4.600. Mulţi dintre noi simţeam lipsa aerului, aveam ameţeli. Orice lucru pe care îl făceai, chiar şi să-ţi duci mâna până la nas, era ceva foarte complicat şi cerea efort. Aici am învăţat să nu intru în panică când nu mai simt aer în piept. Trebuie doar să te linişteşti“, îşi aminteşte tânărul ieşean.

Luminiţe în zig-zag

Cea de-a patra zi a fost şi cea mai încărcată: o nouă ascensiune până la tabăra de la 4.600 de metri, iar după două ore de odihnă, la miezul nopţii urma urcarea finală până în vârf. Practic, ascensiunea finală se face noaptea, pentru că cenuşa vulcanică este îngheţată şi urcarea se face mult mai uşor. „La ora 12 noaptea când pleci din baza de la 4.600 vezi luminiţe în zig-zag. Sunt oameni cu frontale care pornesc spre vârf. Noi am plecat la 12.30 noaptea şi am ajuns la 8 dimineaţa sus. Răsăritul l-am prins pe traseu, înainte cu 200 de metri de vârf. Sus se vedea soarele cum răsărea, iar jos era încă noapte. O privelişte unică. Am crezut că mai aveam puţin, dar a mai durat cam trei ore. Cred că am fost un pic nepregătiţi pentru partea de vârf. Mie mi s-a făcut rău, mi s-a făcut foarte frig la mâini şi la picioare. Ghidul mi-a dat nişte mănuşi încălzite. Am început să-mi revin şi să-mi aduc aminte ce-mi spunea el, «După 5.000 de metri, orice piatră pe care o vezi vrei vrea să stai pe ea, nu sta jos!» şi «Nu gândi prea mult, doar mergi!»“, povesteşte Andrei. A reuşit să ajungă la Stella Point, cu 100 de metri mai jos faţă de cel mai înalt vârf Uhuru, însă efortul a fost imens: „Mersul la 5.700 de metri era ca de marţian, iar priveliştea era la fel. Bătea foarte tare vântul şi nu puteai sta prea mult. Am ajuns pe con şi m-am băgat lângă nişte pietre ca să-i aştept şi pe ceilalţi“. A făcut câteva poze şi a pornit cu o parte din grup spre baza de la 4.600 de metri, dar drumul a mai durat câteva ore. După o pauză de odihnă, grupul a pornit spre ieşirea din parc, iar întregul traseu a fost parcurs în două zile. „După cele şase zile, mi-am dat seama că această experienţă nu are nicio treabă cu pregătirea fizică, ci trebuie să fii foarte bine pregătit psihic“, spune Andrei Gheorghiţă. 

 

Echipamentul folosit de Andrei a constat în două perechi de papuci, o pereche pentru junglă şi călătoria din primele zile, iar o altă pereche pentru ascensiunea din ultima noapte. A mai avut nevoie de trei polare, tricouri tehnice, geacă groasă, pantaloni de schi groşi şi colanţi. Frontală, foiţă de ploaie şi opţional o geacă din puf. „O mare parte din echipament o cari numai pentru ultima noapte, când e şi foarte frig“, spune tânărul ieşean.

Sursa foto: arhivă personală Andrei Gheorghiţă