1parc
1parc1
1parcu2

Dimensiune font:

FOTO - Parcul dintre bălării

| 16-03-2019 07:44

Nu există asfalt, reţea de apă potabilă sau canalizare. Crearea condiţiilor elementare necesare unui trai decent şi revitalizarea unor zone defavorabile rămân, în România, doar un lux pentru omul de rând. Unele primării din judeţul Iaşi sunt, în schimb, dominate de idei extravagante şi alocă mii de euro, fie din bugetul local, fie din fonduri europene, pentru implementarea unor proiecte fanteziste, care se dovedesc în timp fără utilitate.

Ideea construirii unui parc în comuna Româneşti, de exemplu, s-ar fi conturat în contextul în care există o comunitate, în special copii şi tineri dornici de activităţi în aer liber. Populaţia comunei Româneşti, însă, se ridică la puţin peste 1.700 de locuitori, migraţia fiind, potrivit primarului Ioan Stegariu, unul dintre factorii care influenţează scăderea populaţiei, ca migraţie internă (din rurale zone slab dezvoltate spre oraşe dinamic economic), şi mai ales externă.

Parcul, aflat „sub lacăt”, este într-o zonă nu foarte dezvoltată, compusă din teren mlăştinos, şi nu îl vizitează nimeni de când au fost încheiate lucrările, însă a fost un obiectiv „moştenit odată cu mandatul său”, după cum ne spune primarul. „Recepţia la terminarea lucrării a fost făcută în anul 2016, la începerea primului meu mandat”. Din perspectiva acestuia, nu au fost luaţi în calcul factorii de risc din zonă, sugerând că amplasarea parcului ar fi trebuit să se facă în alt loc. „Din punctul meu de vedere, nu aş fi făcut investiţia acolo. Personal, aş fi dorit o altă locaţie, o altă poziţionare, dar este tardiv acum, trebuie să îl administrez. Amplasamentul nu este tocmai bun pentru acest parc, deoarece este o zonă mlăştinoasă”, ne-a spus acesta, vădit mâhnit de situaţie.

Am plantat arbori şi arbuşti, plante floricole, şi nu s-a prins nimic”

Valoarea investiţiei s-a ridicat la peste 40.000 de euro, contractul de finanţare fiind din fonduri europene, potrivit primarului. „În discuţia pe care am avut-o ulterior cu proiectantul, după ce am preluat acest obiectiv de investiţie, mi s-a spus că suprafaţa parcului a fost prea mare faţă de suma alocată, astfel că nu au putut face parcul funcţional, fondurile nu au fost suficiente. Aleea este cu prundiş, după cum vedeţi, şi trebuia să fie cu pavele sau cu bitum, ca să poată copiii merge cu rolele, cu bicicletele. Orice proiect cu fonduri europene pe care îl ai este în monitorizare timp de 5 ani de la terminarea lucrărilor, iar în acest răstimp tot ceea ce se poate face sunt doar îmbunătăţiri din fonduri proprii, nicidecum să îi schimbi structura”, spune Ioan Stegariu.

Primarul vede totuşi şi partea bună a lucrurilor. „Parcul se află în perioada de garanţie. Recepţia finală implică obligativitatea constructorului la defecţiuni, să vină să le remedieze”, a menţionat primarul, pomenind şi de cheltuielile pe care instituţia le face pentru investiţia de bază. „Primăvara trecută am plantat arbori şi arbuşti, plante floricole, şi nu s-a prins nimic, iar administraţia a trebuit să plătească totul. Structura solului nu a permis, sperăm să fie anul acesta altfel, pentru ca locuitorii zonei să se bucure aşa cum trebuie de parc”, a adăugat acesta.

În ceea ce priveşte disfuncţiile existente în prezent în problema asigurării apei potabile în comuna Româneşti, mai precis extinderea şi branşamentul la apă, primarul spune că a fost atribuit contractul încă de luna septembrie a anului trecut, dar birocraţia îngreunează mersul lucrurilor. „Oamenii nu realizează că îţi trebuie alte 5 luni de la semnarea contractului ca să începi efectiv lucrul şi vin mereu la primărie să ne întrebe când se va întâmpla ceea ce promitem, dar cunoaşteţi birocraţia din România”, se scuză primarul. Iniţiativa suceveanului care a făcut primul metru de autostradă din fonduri proprii este, în opinia sa, „o publicitate necesară într-un regim democratic”. „Suntem într-un regim democratic, resursele sunt atâtea câte sunt, nu ajung niciodată, nu-i ajung nici lui Donald Trump, pentru câte vrea să facă, ce să mai spun de România. Problema este unde foloseşti acele resurse. Protestul suceveanului este un strigăt pe care regula jocului democratic îl permite asupra a ceea ce este important şi necesar. Mi-aş dori ca pe acea autostradă „să putem urca” de pe un drum judeţean modernizat. Multe nu sunt nici măcar pietruite”, mai spune primarul.

În aşteptarea unui drum...

Stegariu susţine că există „o posibilitate reală ca anul acesta să se întâmple modernizarea prin asfaltare” pentru porţiunea de drum Româneşti – Podu Iloaiei – Popeşti – Mădârjac, după o discuţie pe care a avut-o cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Drumurilor şi Poduri Iaşi. „În februarie, în şedinta de Consiliu Judeţean Iaşi a fost alocată suma de bani, credit de angajament, pentru lungimea drumului Româneşti – Podu Iloaiei – Popeşti – Mădârjac 29 de kilometri. Făcând raportul, se ajunge la aproximativ 2 milioane de lei pe kilometru. În discuţia pe care am avut-o cu domnul Ciucan, directorul DJADP, luna aceasta vor operaţionaliza documentele necesare licitaţiei. Există aşadar o posibilitate reală ca anul acesta să se întâmple modernizarea prin asfaltare. Dar, de cele mai multe ori, atunci când se spune un termen, eşti tentat să gândeşti pe termen scurt, în care lucrurile merg bine şi nu ai nicio piedică birocratică. În mare măsură, însă, trebuie să fie luate în calcul şi acestea” mai spune primarul.

Contractarea creditului de angajament menţionat de primar vizează finanţarea lucrărilor de modernizare a şase drumuri judeţene, cu o lungime totală de 61 de kilometri, cea mai mare porţiune de drum (29 kilometri) propusă pentru modernizare aparţinând DJ 282: Româneşti – Podu Iloaiei – Popeşti – Mădârjac, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 58.333,224 mii lei. Florentina SANDU

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.

 

Sute de căprioare, cerbi şi capre negre vor fi împuşcate, în acest an, în Moldova
06/08/2019 09:33

Deşi vanatul a cam dispărut de prin codrii Moldovei, cotele de recoltă aprobate pentru speciile de faună de interes cinegetic sunt, de la an la an şi spre surprinderea generală, tot mai mari. Ordinul nr. ...

Parcare tip „Afganistan” în buricul târgului
17/06/2019 00:00

* renumitele denivelări şi hartoape de pe „Drumul Hoţilor” ori de pe strada ce duce către Dancu sunt nişte alintături suave faţă de gropile din spatele H-urilor de pe Anastasie Panu * parcar ...

Târgul de animale, sub dominaţia găinilor
20/05/2019 00:00

La inceputul anului 2018, atunci cand autorităţile au mutat targul de animale din locaţia tradiţională, de la Doi Băieţi, la Piaţa Dacia, motivarea a fost că, in noul amplasament, spaţiul e mult mai g ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Marketing la graniţa cu înşelătoria
19/04/2019 00:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

  „Cioara mare” zboară de pe vremea lui Eisenhower!  Flota aeriană a Armatei Române, bazar de antichităţi
16/03/2019 07:36

La ora actuală, Armata Romană are in uz 97 de avioane şi 63 de elicoptere. Vorbim despre cele pilotate, cu oameni la bord. Din acestea, 22 sunt destinate transportului de trupe, armament şi alte echipamente ...

Junii pensionari şi pensiile lor deloc speciale
12/03/2019 00:00

Uneori invidiaţi şi barfiţi - „uite-l, dom'le, s-a invartit, leneveşte acasă pe banii statului!”, „Clar, a dat şpagă! Acum belfereşte!”, alteori, compătimiţi - „Vai de el ...

Fiecare ieşean cu farmacia sa
08/03/2019 00:00

Noi, localnicii, ne-am obişnuit de ani buni cu peisajul şi nu ne mai impresionează. Nu-l mai băgăm deloc in seamă. În schimb, un turist străin sau unul „instrăinat” cu valul de emigra ...

Restriştea hoţilor de buzunare
07/03/2019 00:00

Cu siguranţă, ultimul deceniu ceauşist a fost cel mai mănos pentru hoţii de buzunare. Dacă noi, călătorii obişnuiţi, ne amintim cu stress de acele vremuri, cand era foarte posibil să te dai jos &bdqu ...

Mărţişorul, sau recesiunea unui mit
26/02/2019 00:00

Altădată, efervescenţa era totală şi incepea cu aproape două săptămani inainte. Dar, an de an, vanzătorii de mărţişoare s-au tot rărit, iar oferta e din ce in ce mai discretă. Tot mai puţini amat ...