Iașul are cei mai mulţi arbori-monument din țară

1xxxxxxxxxxxxxxxxcopaci

Dimensiune font:

| 02-11-2021 07:30

 La Iași, aproape 400 arbori seculari sunt protejați prin lege * cel mai cunoscut este Teiul lui Eminescu * cel mai vechi pom fructifer încă roditor are în jur de 615 ani și este Părul lui Sticea, din satul Ciohorăni

 

La nivel național, Iaşul este judeţul cu cei mai mulţi arbori-monumente al naturii declaraţi printr-un act normativ  şi care se bucură astfel de o protecţie  legală, printr-o hotărâre a Consiliului Județean din 2014. Primele preocupări in acest sens au apărut în perioada 1992-1994, când s-a format  la nivelul judeţului o comisie  de specialişti din mai multe instituţii,  inclusiv  reprezentanţi ai APM Iaşi. Membrii comisiei au avut în atenție multe aspecte de biodiversitate legate de rezervaţii naturale, parcuri dendrologice, dar a documentat şi identificat în teren şi 227 de arbori deosebiţi, cei mai mulţi seculari, care au căpătat statut de arbori-monument al naturii prin HCJ Iaşi nr.  8/1994. Ulterior, prin colaborarea  APM Iaşi cu Asociaţia Dendro-ornamentală Anastasie Fătu” Iaşi şi cu avizul Academiei Române – Subcomisia Monumente ale Naturii, acestei liste i s-au adăugat alte exemplare documentate de arbori astfel încât în 2014, prin HCJ Iaşi nr 261/2014, numărul arborilor monument din judeţ era de 384. Dintre aceştia, circa 64% sunt pe raza municipiului Iași şi 36 % în judeţ. Cele mai multe exemplare sunt stejari, însă intâlnim şi castani, tei, plopi, platani, arbori exotici  şi chiar  pomi fructiferi. 73 % din arbori sunt situaţi pe domeniul public, iar 27% pe domeniul privat, a spus Galea Temneanu, directorul Agenției de Protecție a Mediului (APM) Iași.

Fructe dintr-un păr vechi de 615 ani!

Cel mai bătrân arbore monument este teiul hibrid din curtea  Mănăstirii Bârnova, care are peste  680 ani. Cel  mai cunoscut este desigur Teiul lui Eminescu din Parcul Copou (circa 465 ani), iar  cel mai bătrân pom fructifer încă roditor este  Părul lui Sticea de la Ciohorani, un păr de cultură, estimat la  circa 615 ani.  Toţi aceşti arbori-monument constituie un patrimoniu natural deosebit, cu valoare ecologică,  estetică sau peisagistică deosebită - stejarii de la Trei Iazuri, de la Hanul Trei Sarmale, stejarii şi pinii de la Valea Ursului (Miroslava), platanii, arborele de cafea, arborele de mătase etc. Unii sunt adevarate curiozităţi ale naturii prin vârsta şi  dimensiunea impresionantă (Teiul hibrid de la Mănăstirea Bârnova, Părul lui Sticea, unii stejari seculari), iar alţii reprezintă valori culturale şi istorice ale neamului românesc pe aceste meleaguri (Teiul lui Eminescu, Plopii fără soţ, Castanul Unirii de la Vişan sau Stejarul lui Berthelot). Arborii-monument sunt adevăraţi ambasadori culturali ai Iaşului de care trebuie să fim mândri, iar conservarea şi promovarea lor trebuie să fie în atenţia tuturor. Ei trebuie să fie bine întreţinuţi, mult mai vizibili. Cei mai mulţi ar trebui să fie incluşi în trasee turistice, iar aici un rol deosebit de important îl are administraţia publică locală, dar şi instituţiile de cultură, de turism, societatea civilă”, a mai spus Galea Temneanu.

Cei aproape 400 arbori seculari identificați și protejați, prin lege sau prin decizii locale, din municipiul şi judeţul Iași, sunt doar o parte din mulți alții, pe care frumuseţea, vârsta, dimensiunile lor excepţionale, vigoarea și importanța, ca depozitari ai unor resurse genetice, au căpătat statut de protecție și conservare, sub atributul de monument al naturii.

Un microsistem într-un copac

O altă categorie de arbori ornamentali, protejaţi o reprezintă cei aduși din ţară, sau din alte regiuni geografice și cultivați în parcuri, grădini ale unor instituții sau cele particulare. Un loc important ocupă parcul dintre Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” și Complexul studențesc „Titu  Maiorescu”, care cuprinde mai mulți arbori valoroși, rămași ca martori din vechea Grădină Botanică a universității. Este nevoie de sute de ani pentru ca arborii-monument să capete multiplele valori sociale, culturale, istorice și ecologice pe care le poartă. Toate aceste valori pot dispărea definitiv foarte uşor. În schimb, sub protecţia noastră, arborii seculari ar putea trăi mai multe generaţii după noi, reprezentând elemente stabile în vremuri din ce în ce mai schimbătoare, a punctat și ecologul Ramona Ciobanu, de la APM Iași, co-autor al unei broșuri dedicate arborilor-monument. Dincolo de valoarea științifică, acești copaci sunt de un real folos în stabilizarea solului pe terenurile în pantă, împiedicând procesele de eroziune, oferă umbră în zilele caniculare și îmbunătăţesc microclimatul, sporesc cantitatea de materie organică din sol, constituie suport pentru numeroase specii de ciuperci și habitat pentru numeroase specii de flori și insecte. Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
 Homeopatia, controversa mileniului în medicină
18/04/2024 17:50

Homeopatia, una dintre cele mai discutate si, in acelasi timp, controversate ramuri ale medicinei alternative, a inceput să isi facă loc in peisajul terapeutic la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Fondată de ...

Ascensiunea și impactul media tactică
17/04/2024 16:00

   Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea aces ...

Cum au transformat site-urile de dating modul în care găsim dragostea
17/04/2024 13:30

 Într-o eră in care tehnologia influentează fiecare aspect al vietii noastre, site-urile de dating au remodelat profund peisajul romantic contemporan. Aceste platforme, apărute la sfarsitul secolu ...

Ascensiunea și impactul media tactică
17/04/2024 13:02

Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea acestui fenomen s ...

Ascensiunea și declinul tocurilor înalte. O călătorie prin modă și putere
17/04/2024 12:36

Tocurile inalte, aceste simboluri ale elegantei si ale statutului social, isi au originile intr-un context surprinzător, departe de podiumurile de modă si covoarele rosii. Încă de la inceputuri, tocu ...

Misterul Lacului Scheletelor
16/04/2024 14:16

Ascuns in adancul Himalayei indiene, la peste 5000 de metri altitudine, se află Lacul Roopkund, un loc care pare desprins dintr-o poveste intunecată. Cunoscut si sub numele de „Lacul Scheletelor”, ...

Umbrele dorinței. Istoria prostituției
16/04/2024 13:40

  Umbrele dorintei. Istoria prostitutiei De la inceputurile civilizatiei, prostitutia a fost prezentă in toate culturile lumii, fiind adesea numită „cea mai veche profesie”. Istoria sa comp ...

Râsul ascuns: o explorare a fenomenului de gâdilat
15/04/2024 11:20

  Gadilatul, o practică comună care induce rasul si poate strange legături intre oameni, este mult mai complex decat pare la prima vedere. Acest gest simplu, care adesea aduce zambete sau hohote de ras ...

Poveștile și istoria banilor
14/04/2024 14:13

Persoanele se ingrijorează in legătură cu ei, caută metode de a obtine cat mai multi si visează cum să-i cheltuie. Dar cat de mult stim cu adevărat despre bani? Scoici cowrie si alte elemente din natur ...

Donner Party. O incursiune tragică în istoria colonizării americane
14/04/2024 13:49

În iarna anului 1846, o caravană de pionieri americani s-a angajat intr-o călătorie care avea să devină una dintre cele mai triste si mai tulburătoare povesti din istoria colonizării Americii de Ve ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei