Lecţii de morală de la ticăloşi

x-editorial

Dimensiune font:

| 20-03-2023 11:33


Îi vezi peste tot – pe stradă, la maternitate, la biserică, în supermarket, la spectacole ori cu cei mici în parc. Au figuri atente, aferate, sunt bine îmbrăcaţi, au discurs studiat, la fel şi mişcările. Sunt gata să-ţi atragă atenţia la fiecare replică mai deocheată ori să-ţi dea sfaturi despre orice. Le ştiu pe toate sau cel puţin aşa susţin. Se prefac a-ţi fi prieteni când au nevoie de tine şi duşmani când totul îţi este împotrivă. Eu le spun şarlatani, hoţi de timp şi de suflet, de prietenii şi de încredere. Pe mulţi îi cunosc personal, pe unii chiar i-am considerat prieteni până când banii ne-au despărţit. Banii sau demnităţile pe care le-au câştigat în schimbul unor atitudini servile.


Dintre ei, mulţi au ajuns în ierarhii în care până şi sfinţii ar tânji să urce. Unii dintre au pe mână sute de mii de oameni. De la oameni politici la afacerişti miliardari, e plin de ei. Nu-i întreba de primul milion, vorba americanului, că de restul îţi vorbesc singuri, ca să se laude. Le-a fost greu, au muncit, s-au spetit (unii la furat, alţii la cărat atenţii), au făcut sacrificii şi au hrănit mii de guri. Au reuşit şi sunt exemple de leaderi, spun ei şi unii chiar îi cred. Asta până la prima sprânceană ridicată de DNA, care a început să le cam zguduie palatele de cleştar.
I-aţi recunoscut şi voi şi nu-i nevoie să dăm nume că-i vedem în fiecare seară la televizor, la ştiri – Baronul X, Baronul Y, afaceristul lui Peşte, oameni cu nume răsunătoare. Unii au fost primari, alţii au făcut legi, iar unii reguli în afacerile din România. Unii au ridicat şcoli, universităţi, în care au învăţat tineri. Alţii şi-au mai spălat din păcate cu burse oferite celor isteţi şi sărmani. În esenţă, ei rămân aceiaşi oameni cu suflete mici şi cu guri mari, care ştiu să urle, să înjure, să mintă şi să te determine să-ţi iei câmpii şi să pleci în lume, sătul de şuturile în fund pe care le-ai primit din vârful papucilor lustruiţi.
Ajunşi la puşcărie, oamenii odată foşti mari (şi chiar au fost, au condus ţara, ne-au dat legi, ne-au cerut să strângem curelele şi ne-au luat bani din buzunare pentru gaze şi curent electric) îşi scriu memoriile. Mulți şi-au găsit valenţe de condeier şi parcă îi şi vezi în celule concentrându-se asupra foii de hârtie, în timp ce sufletul îşi cere iertare faţă de păcatele făcute. Nu sunt doar ei vinovaţi, ci şi noi că le-am dat credit, pe unii i-am ales, pe alţii i-am aplaudat ori le-am dat atenţie făcând rating televiziunilor care abia aşteptau să le prindă dezacordurile făcute la întâlnirile publice. Atitudinea lor este preluată şi de lupii tineri, chiar şi de copiii de şcoală, care îşi imaginează că un portofel ticsit face minuni, total fals! Sunt bune averile, nimic de zis, dar în lipsa unei conştiinţe de sine au valoarea de sentinţă, dacă sunt adunate prin furt. Sau de ghilotină, aşa după cum ar fi bine să transmită procurorii DNA tot mai des.
Maura ANGHEL
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

O bătrână din Ucraina a mers 4.000 de kilometri, prin 5 țări, ca refugiat
29/09/2023 14:55

Vira Cernuha, o bătrană ucraineană in varstă de 76 de ani, a relatat pentru Reuters drumul ei de peste 4.000 de kilometri care a dus-o prin 5 tări pentru a se intoarce in satul său din Ucraina, unde a ră ...

Hârtia, de la dinastia Han la era digitală
28/09/2023 15:10

Povestea hartiei incepe in China antică, in timpul dinastiei Han. Cai Lun, adesea creditat cu perfectionarea acestui material in 105 d.Hr., a folosit diferite materii prime, cum ar fi franghiile vechi, coaja d ...

 Gadgeturile, „bonele digitale” ale copiilor
28/09/2023 13:30

Gadgeturile, acele minunate si seducătoare dispozitive electronice, fac parte din cotidianul copiilor incă de la nastere si le influentează, fără indoială, dezvoltarea pe termen lung. Cei mici petrec ...

Autosuficiența, sabia cu două tăișuri care ne sfârtecă
28/09/2023 09:58

   Imaginează-ti să te trezesti in fiecare dimineată stiind că tot ce ai nevoie pentru a supravietui si prospera este la indemana ta, fără a depinde de nimeni altcineva. Pentru multi, acesta est ...

Dacă sex nu e, nimic nu e
28/09/2023 08:46

  Acest text nu are nici pătrăţel, nici triunghi şi nici dreptunghi roşu şi poate fi citit şi de minori, fără acordul părinţilor. Nu conţine secrete şi nici lucruri neştiute, ci doar aparent ...

O cobră muribundă s-a târât până la oameni: și iată ce au făcut ei.
28/09/2023 00:08

Martorii acestui eveniment neobisnuit au inceput să filmeze cu telefoanele mobile, iar videoclipul a fost ulterior distribuit prin retelele sociale si mass-media. Imaginea unei cobre muribunde de sete, care, i ...

Provocările Generației Z, tinerii care construiesc era digitală
27/09/2023 14:30

În vremuri in care informatia circulă cu o viteză nemaivăzută, unde retelele sociale dictează valoarea si importanta indivizilor si unde schimbările climatice amenintă viitorul planetei, tinerii di ...

Fântânarii, păzitorii apei
27/09/2023 13:49

Fantana, pentru multi dintre noi, poate fi un simplu gand trecător, o amintire din copilărie sau doar o structură in curtea bunicii. Dar pentru cei care o construiesc este o adevărată operă de artă, o m ...

 Lada cu zestre, taina unei tradiții pierdute în vâltoarea timpului
27/09/2023 07:05

În coltul unei camere prăfuite, langă fereastra căreia timpul i-a lăsat amprentele, stă o ladă veche de lemn, acoperită cu broderii traditionale. Pentru un ochi nepregătit, ar putea părea do ...

Inima care știe să mulțumească. Recunoștință și transformare
27/09/2023 06:54

Sub razele blande ale unui apus de toamnă, satul Poienita, o asezare din nordul Moldova, isi trăieste renasterea intr-o atmosferă incărcată de recunostintă. Oamenii din acest mic colt de paradis au fost c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei