Portret în oglindă

Astăzi dăm extemporal. Nu aveţi nevoie de nici o pregătire, nici de recapitulări şi nici de fiţuici. Nu puteţi copia şi nici nu are cine să vă sufle. Pe o coală de hârtie vă invit să scrieţi, până obosiţi, răspunsuri la o singură întrebare. „Cine sunteţi?”, iar când aţi terminat, să reciţi cu voce tare urmele lăsate de creion. Timp de lucru? Nesfârşit, până când credeţi că aţi obţinut răspunsul corect.
Exerciţiul, uşor la prima vedere, este destul de greu pentru că nu este simplu să ne definim şi de foarte multe ori nu ştim cine suntem. Cunoaştem foarte puţine lucruri despre noi înşine şi din acest motiv facem tot felul de greşeli. Nu ştim de unde venim şi unde mergem, nu ne cunoaştem interesele , iar dacă le intuim, nu ştim să le prioritizăm, nu ştim să ne apărăm bunurile, nu ştim să ne păstrăm prietenii şi să ne îmblânzim duşmanii, nu ştim să trăim frumos împreună. Nu ştim sau ne este teamă să ne privim în oglindă.
Ştim despre noi că avem o profesie, că ne învârtim în anumite cercuri pe care le hrănim uneori în mod nemeritat, ştim că avem o casă, că ne dorim averi sau recunoaştere, că vrem să călătorim, să clădim averi şi să ne fie bine. Nouă şi eventual câtorva persoane de lângă noi. Ne temem de pierderi, de înfrângeri, îl renegăm pe Dumnezeu atunci când viaţa ne obligă să o luăm de la capăt şi pierdem de multe ori busola pentru că nu ştim unde vrem să ajungem.
Imaginaţi-vă că sunteţi în faţa unui dulap în ale cărui rafturi stau toate realizările şi neîmplinirile voastre, toate bucuriile şi toate lacrimile strânse în timpul trăirilor, toate iubirile şi dezamăgirile, dar şi toate lucrurile pentru care aţi cheltuit toţi banii câştigaţi în timpul vieţii. Imaginaţi-vă că acel dulap dispare, este pulverizat, ia foc, explodează, se transformă în fum! Un astfel de dezastru ne poate arăta adevăratele valori ale vieţii şi ne poate aduce răspunsul la întrebarea din extemporal, dacă încă nu l-am aflat.
Cine suntem? Suntem conştiinţa noastră, singura care ne poate ajuta să ne reinventăm şi să punem lucrurile la punct. Dacă acest lucru ar fi înţeles de fiecare dintre noi, viaţa ni s-ar schimba uluitor. Asta ar implica dispariţia minciunii şi a dispreţului şi ar face loc onestităţii. Atunci când ştim cine suntem avem şi puterea de a ne apăra şi valorifica resursele (de oricare fel ar fi ), cu rezultate economice evidente, avem puterea să ne apărăm ideile şi să respingem politicile dezastruoase dispuse de cei aflaţi vremelnic la cârma ţării şi avem puterea de a-i da deoparte pe cei care ne dispreţuiesc şi care, prin deciziile economice proaste, ne-au adus la sapă de lemn, favorizându-şi în schimb grupurile clientelare. Atunci când ştim cine suntem şi ce vrem, ştim şi care ne este calea pe care trebuie să o urmăm fără a face rău celor din jur, ci dimpotrivă, de a-i sprijini în demersurile lor.
Pe toţi cei care nu au aflat cine sunt şi care este misiunea lor îi invit să scoată o foaie de hârtie şi să-şi ascultă un creion. Îi invit la scris, alături de toţi cei care încă nu au înţeles că statul trebuie să fie în slujba omului şi nu invers. Oamenilor mari care fac legi, taie lefuri, privesc în zare prin grevişti şi fac statistici de cât de mult beau şi cât de puţin mănâncă românii le recomand să aibă răbdare şi să scrie toate răspunsurile pe care le va arunca subconştientul pe hârtie. Au şansa să afle lucruri importante şi poate chiar să înţeleagă că ei sunt propria lor conştiinţă şi că , într-un fel sau altul, şi ei au de suferit de pe urma batjocurii afişate şi a politicilor proaste. Nota la extemporal le-ar asigura, ca de altfel şi nouă, parafa pentru paşaportul obligatoriu emigrării din Curtea Miracolelor, în Ţara Minunilor.
Maura Anghel