Practici de igienă din Evul Mediu. Haine spălate cu urină și dinți curățați cu crenguțe

Cei mai mulţi dintre noi se gândesc la Antichitate şi Evul Mediu ca la o perioadă în care oamenii erau murdari şi mureau de tineri din cauza unor boli provocate de lipsa de igienă. În realitate, mulţi se străduiau să fie mai curaţi, să-şi aranjeze părul, să-şi spele hainele şi dinţii, numai că foloseau metode inedite.

Contrar credinţei populare, îmbăiera era considerată foarte importantă în Evul Mediu. Romanii au creat băi publice, vikingii se spălau şi din motive religioase, în timp ce călugăriţele şi călugării făceau din spălatul corpului o parte a practiciilor spirituale. Oamenii de rând se spălau în râuri, lacuri sau izvoare termale la care nu aveau acces în sezonul rece de teamă de a nu face pneumonie sau hipotermie. 

Femeile aşteptau ziua de sâmbătă pentru spălarea părului
În perioada medievală, oamenii de rând îşi spălau părul doar sâmbăta datorită faptului că doreau să aştepte sfârşitul săptămânii de lucru. Procesul de spălare a părului avea nevoie de cel puţin două persoane. Femeile trebuiau să-şi scoată hainele de la brâu în sus, apoi altcineva îi freca părul cu uleiuri şi ierburi şi o altă persoană îi vărsa un ulcior de apă deasupra capului. Un alt motiv pentru care făceau acest lucru doar sâmbăta era acela că a doua zi mergeau cu părul curat şi frumos aranjat la slujba religioasă de duminică.

Dinţii erau curăţaţi cu crenguţe
Cu toate că este adevărat că oamenii din Evul Mediu nu aveau acces la un medic dentist, totuşi ei îşi doreau să aibă dinţii curaţi la fel ca noi. Foloseau crenguţe înfăşurate în pânză ca scobitori sau pe post de aţă dentară. O altă modalitate de curăţare a danturii era mestecarea frunzelor de nalbă, mentă, fenicul sau a seminţelor de anason. De asemenea, se clăteau adesea cu un amestec de apă şi oţet, un antiseptic eficient.

În lipsa apei, rufele erau spălate cu urină
În privinţa spălării rufele, se străduiau să îndepărteze murdăria, petele, grăsimile şi mai puţin la mirosul pe care-l aveau hainele după curăţare. Cei săraci foloseau aceleaşi haine zile sau săptămâni întregi, mai ales toamna şi iarna, când nu le puteau spăla în lacuri şi râuri. În loc de detergent, foloseau leşie, care era un amestec de cenuşă albă şi urină. Oricât de respingătoare ţi s-ar părea metoda, urina conţine amoniac, care ajuta la îndepărtarea petelor de pe îmbrăcăminte. Se pare că urina poate acţiona şi ca înălbitor, eliminând petele.

Îşi curăţau urechile cu nişte linguriţe cu cozi lungi
În prezent, medicii recomandă tuturor să renunţe la introducerea beţişoarelor pentru curăţarea urechilor. În schimb, în trecut, se indica tuturor să folosească un instrument care semăna cu o lunguriţă, cu coada lungă care era la mare căutare pentru a îndepărta cerumenul acumulat în urechi, dar şi pentru îndepărtarea murdăriei strânse sub unghii. Unii vikingi aveau aşa ceva şi obişnuieau s-o poarte pe un lanţ la gât, pentru a le fi la îndemână.