Regimul totalitar, mină de aur pentru turismul democratic
Dimensiune font:
Un proiect unic în România post-decembristă vine să deschidă spre Europa o poartă închisă din cauza unor mentalităţi rudimentare * unele dintre emblematicele construcţii realizate în perioada regimului comunist vor fi introduse într-un circuit cultural european
Arhitectura totalitaristă, fie ea de factură fascistă sau comunistă, continuă să încânte, să fascineze, să uimească, să fie ignorată sau acaparată. Tocmai de aceea, preluând un exemplu de bună practică, tocmai din localitatea natală a dictatorului italian Benito Mussolini, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început explorarea „României comuniste”, pentru a reaşeza construcţiile şi marile realizări ale regimului trecut într-un circuit cultural european. Proiectul ATRIUM – Arhitectura Regimurilor Totalitare din secolul al XX-lea în Managementul Urban, proiect cu finanţare europeană pe care îl implementează Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, urmăreşte să valorifice tocmai potenţialul turistic cultural din perioada regimului comunist din România şi, astfel, să atragă un număr cât mai mare de turişti străini.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei participă la acest proiect alături de alţi 18 parteneri, proveniţi din 11 ţări din Europa de Sud-Est şi a elaborat şase studii de caz ale celor mai reprezentative exemple de arhitectură comunistă din România: Palatul Parlamentului, Casa Scânteii, Monumentul Eroilor Neamului, Ansamblul Piaţa 21 Decembrie 1989, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava şi Ansamblul Piaţa Unirii cu Hotel Unirea, din Iaşi, care vor face parte dintr-un circuit cultural european, alături de alte clădiri din Europa aparţinând regimului totalitar. „Pentru România, un astfel de proiect era necesar, în contextul conservării, reutilizării şi valorificării economice a arhitecturii regimului totalitar din secolul al XX-lea. Cei douăzeci şi ceva de ani scurşi de la prăbuşirea ultimelor regimuri totalitare din Europa creează condiţiile necesare pentru o evaluare destul de obiectivă a producţiei arhitecturale. Prin proiectul Atrium se va pune bazele unui ghid pentru identificarea, protejarea şi gestionarea acestui patrimoniu specific, în cadrul unei rute culturale”, a declarat Costel Damian, managerul proiectului.
Amprenta distructivă a regimurilor totalitare vs. regimuri „democratice”
În România, traseul cultural european care va promova clădirile din perioada comunistă începe în Bucureşti. La invitaţia Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, o echipă de jurnalişti din Iaşi şi Bucureşti a explorat timp de o săptămână această viitoare rută culturală. Turul de vizitare a început cu obiectivele din Bucureşti, dintre care Casa Poporului reprezintă cel mai elocvent obiectiv. „Nicolae Ceauşescu a ordonat atunci construirea unui bulevard mai lung şi mai lat cu un metru decât celebrul Champs Elysees din Paris, lucru care nu a fost posibil fără sacrificii. Circa 6.000 de case au fost demolate pentru construirea Casei Poporului. Bulevardul are o lungime de 4 kilometri şi jumătate, de la faţada Casei Poporului până în Piaţa Alba Iulia. S-a făcut în mai multe etape şi are o lărgime, în punctele cele mai înguste, de 92 de metri. La vremea respectivă, era cel mai larg bulevard din Europa”, a declarat arhitectul Alexandru Beldiman. În anul 2005, nişte „minţi luminate” din Parlamentul României au cerut demolarea obeliscului din parcul Carol, pe acelaşi principiu în baza căruia Ceauşescu a dat ordin să fie demolate biserici pentru a edifica aceste monumente.
Hidrocentrala care luminează un sfert din România
Parcurgem Valea Argeşului şi ajungem la hidrocentrala de la barajul Vidraru, de la poalele căreia începe urcuşul către cetatea Poienari, a lui Vlad Ţepeş. Hidrocentrala lacului de acumulare Vidraru se află amplasată în subteranul masivului Cetăţuia, la 104 m sub pământ, iar legătura se face prin intermediul a două lifturi cu o capacitate redusă, care coboară simultan de o parte şi de alta a unui puţ construit pentru coborârea pieselor necesare pentru asamblare în subteran. Un pod rulant transportă componentele trimise de afară către sala maşinilor, care se află în capătul unui culoar lung de câteva sute de metri, pe pereţii căruia sunt înşirate imagini ale muncii titanice din perioada construirii barajului. În imagini pot fi văzute crâmpeie de la organizarea de şantier şi până la inaugurarea barajului, în anul 1965. Sunt văzuţi, de asemenea, primii muncitori care au început construirea manuală a barajului, un gater şi rampa de încărcare a mărfurilor în mocăniţa care cobora pe Valea Argeşului şi făcea legătura între localităţi, prin depresiunea care acum este albia barajului. „Regele Carol a văzut potenţialul turistic al zonei şi a cumpărat aici mai multe vile spre care accesul se făcea cu mocăniţa. Ulterior, în perioada comunistă, aici a fost făcut un mic orăşel, cu şcoală, spital şi blocuri de locuinţe, în care au fost aduşi de prin toată ţara 40 de mii de oameni care au lucrat la terminarea barajului. Nimeni nu poate da o garanţie a barajului, dar în fiecare an se iau probe. În acest moment suntem în perioada crescătoare a rezistenţei betonului. Nu ştim până când. Barajul Vidraru nu are fier, fiind construit doar prin prisme. Toţi spun că Ceauşescu a construit. Nu, el nu a făcut nimic. Oamenii au construit tot, aceşti eroi necunoscuţi”, spune unul dintre inginerii hidrocentralei.
Dintre proiectanţii barajului nu se ştie dacă mai trăieşte cineva, deoarece la întâlnirea de 45 de ani nu a venit nimeni. Acolo, la 104 metri sub pământ, în sistemul de producţie, lucrează şi o femeie, despre care colegii ei nu doresc să spună mai multe.
A fost nevoie de 6 ani pentru a finaliza acest baraj ce a fost dat în funcţiune în anul 1965. Barajul are o lungime de 635 de metri, iar la momentul construirii era al 5-lea din Europa şi al 9-lea din lume ca înălţime. Acum, în urma activităţii din hidrocentrală, cei ce deservesc acest obiectiv strategic al ţării spun cu mândrie că pot asigura aprinderea simultană a 4,4 milioane de becuri.
Transfăgărăşan, drumul ce taie munţii
Traseul continuă spre nordul ţării şi traversează Munţii Făgăraş, pe cel mai înalt şi impresionant drum din ţară, Transfăgăraşanul. Plecăm de la Valea cu Peşti spre Transfăgărăşan, parcurgând zeci de kilometri pe breteaua Vidraru-Făgăraş, prin locuri ce vorbesc de martirizarea a mii de oameni pentru realizarea unor lucrări monumentale, megalomanice. Se vorbeşte de sacrificii umane, greu de cuprins astăzi în cuvinte, dar şi de un sistem foarte bine pus la punct care a reuşit să capaciteze o forţă de muncă impresionantă, care a reuşit să mute munţii din loc, la propriu, sau să zăgăzuiască furia apelor între betoanele unor baraje unice. Natura şi-a făcut propria lege, iar mâna omului a disciplinat-o.
Intrarea pe Transfăgărăşan dinspre Vidraru se face lin, insesizabil, doar că la un moment dat relieful se schimbă brusc şi te pomeneşti prins între zidurile gigantice ale defileului. Trasfăgărăşanul are o lungime de 90 de kilometri şi a fost construit în numai 4 ani, între 1970 şi 1974, din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a realiza un drum strategic printre munţi. De pe crestele Transfăgărăşanului se reped spre poale izvoare repezi sau domoale, care se adună în fire de cascade.
Din defileul Făgăraşului urcăm de-a lungul râului Capra, trecem prin cel mai lung tunel rutier din România - tunelul Capra-Bâlea, spre meterezele muntelui, la Bâlea Lac, un monument splendid al naturii, care este situat la 2.034 de metri altitudine. Comercianţii de pe platou îşi fac deja socotelile, cât au scos din primăvară până acum. Mai au o săptămână de stat şi se retrag spre poale pentru că iarna deja a îmbrăcat crestele cu primul strat de omăt. La ieşirea de pe Transfăgărăşan, spre Braşov, pădurile de brazi şi conifere agăţate în coasta muntelui fac loc pereţilor stâncoşi, iar peisajul curge mut şi frumos, pe de o parte din cauza presiunii din urechi, odată cu diminuarea altitudinii, dar şi a drumului întins care lasă în urmă serpentinele.
Patrimoniul regimului comunist, filon economic pentru un stat democrat
Următoarea destinaţie este Braşovul, acolo unde Teatrul Dramatic impresionează printr-o formă deosebită, cu influenţe greceşti, stil nemaiîntâlnit după anul 1958. Vizităm actualul Muzeu de Istorie, clădire ce pe vremuri a adăpostit închisoarea Braşovului. În fostele celule de un metru pe doi îşi desfăşoară acum activitatea specialiştii muzeului. Prea multe nu ştiu, decât că însuşi Nicolae Ceauşescu a stat închis în acea puşcărie o perioadă de 6 luni, în anul 1967. (Nelu Păunescu)
* * *
ATRIUM – Arhitectura Regimurilor Totalitare din secolul al XX-lea în Managementul Urban – este un proiect cu finanţare europeană implementat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
* * *
Iaşul, destinaţia finală
Capitala Moldovei, Iaşul, este ultima destinaţie de pe harta proiectului Atrium. Aici, s-a considerat că Piaţa Unirii, prin complexul de clădiri, dar şi Casa Pătrată, sunt reprezentative pentru perioada comunistă. Prin analiza urbană şi arhitecturală a acestor clădiri, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a încercat să scoată în evidenţă necesitatea promovării turismului cultural în vederea protejării şi valorificării economice a patrimoniului arhitectural din perioada comunistă, devenind astfel un instrument util nu doar pentru turismul cultural, cât şi pentru dezvoltarea economică. „Încercăm să promovăm şi să dezvoltăm turismul cultural în vederea creării de noi servicii şi locuri de muncă, în special pentru tineri şi femei. Vrem să conştientizăm publicul că patrimoniul arhitectural din perioada comunistă ar putea deveni o sursă importantă pentru dezvoltarea locală, dacă ar fi administrat şi valorificat în mod corespunzător”, a declarat Costel Damian. În perioada următoare, proiectul va fi transmis către Consiliul Europei pentru avizarea traseului cultural european şi introducerea acestuia în Atlasul de Itinerarii Culturale Europene.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau