Rețete de dragoste eternă

heart-4315984_960_720

Dimensiune font:

| 15-05-2023 08:34

 

Cândva, parcă nu cu mult timp în urmă, s-au îndrăgostit şi au plecat împreună pe drumul ce voia să fie căsnicia. S-au adaptat unul la celălalt, s-au cunoscut mai bine, cu multe bune, dar şi cu cele care păreau tot bune sub ceaţa îndrăgostirii, dar apoi s-au transformat în „defecte”.

Au trecut prin încercările de a-l transforma pe celălalt cu înverşunarea cu care ar repara ceva, ca pe un aparat electrocasnic pe care au constatat brusc că nu întruneşte calităţile înscrise pe eticheta din mintea care avea alte aşteptări. S-au ciocnit în puncte de vedere diferite, s-au împăcat mai întâi pentru că erau atraşi fizic unul de celălalt, apoi pentru că emoţional erau mai degrabă asemănători decât se completau.

Au avut copii şi i-au crescut, cu febră, cu grija şcolii celei mai bune pentru fiecare, cu crizele adolescenţei, cu răzvrătirea clasică dintre generaţii. S-au „ciocnit” în idei şi concepte, în păreri şi valori, au plâns împreună când a fost şi vreme rea. Şi-au îngrijit împreună de bătrâneţile părinţilor, şi-au petrecut concedii cu ei înşişi, cu dragii lor copii, apoi din nou doar cu ei, au început să se întrebe despre sensul lor.

Cuplul perfect nu există, însă există oameni care ştiu cum să treacă peste certuri ca şi cum acestea le-ar da prilejul de a învăţa unul de la celălalt fără să-şi dorească să-şi impună cu orice preţ părerea.

Există oameni care vor să râdă împreună şi asta îi uneşte mai mult tocmai la greu.

Există oameni care nu lasă monotonia să-i ucidă şi atunci strecoară, când unul, când celălalt, printre serile de discuţii despre facturi, griji şi copii, şi clipele pregătite doar pentru ei.

Sunt oameni care au aflat că fiecare are nevoie de un scop, separat de celălalt, că şi cuplul e o entitate şi are nevoia lui de sens, făcând loc pasiunilor proprii în viaţă, în plus faţă scopul comun de a creşte copiii, de a-i educa. Un cuplu consolidat discută mereu concepte şi idei, interpretează asemănător sensul existenţei şi tinde către acelaşi scop, spiritual vorbind. Cuplul perfect nu există, există însă oameni care trăiesc frumos împreună.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:20

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
Când au uitat copiii să se bucure?
31/05/2023 14:00

Un dialog purtat zilele trecute cu un grup de copii mi-a arătat că mulţi dintre cei mici nu ştiu să se bucure şi le este greu chiar şi să zambească. Nu mai vorbesc că nu ştiu să se joace şi că s ...

Urmele unei așezări vechi de 3.200 de ani au fost găsite în China
31/05/2023 13:45

O aşezare umană ce datează din urmă cu aproximativ 3.200 de ani a fost descoperită in urma unor săpături realizate in ţinutul Qingjian din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, a anunţat o ...

Premianţii din şcoala de chirpici
31/05/2023 13:42

„Profesorii vor salarii mai mari”, s-a auzit din nou din goarna sindicală, mesaj nelipsit de la fiecare inceput de an şcolar. „Cine nu vrea?”, ar fi răspunsul, „insă nu sunt ...

Călătorie în lumea poveștilor pierdute
31/05/2023 12:45

  În fiecare seară, inainte de culcare, Fetita lua o carte din bibliotecă si citea măcar o poveste. Îi plăcea mult să-si reintalnească eroii, să se bucure si să-si imagineze noi aventu ...

Aceiaşi copii. Altfel de şcoală
31/05/2023 11:39

Da, imi plac poveştile, ştiţi asta. Îmi place să le ascult, să le spun, dar cel mai mult imi place cand le văd reeditate in filmul vieţii de zi cu zi. Una dintre ele este „Şcoala Altfel&rd ...

Pelerinaj de Rusaliile Catolice la Şumuleu Ciuc
28/05/2023 12:15

O mulţime impresionantă de persoane, venite din toate colţurile lumii, a participat, sambătă, la tradiţionalul pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, locul unde oamenii spun că sunt chemaţ ...

Când pică Moșii de Vară și ce trebuie făcut. Ziua în care se dau cireșe de pomană
23/05/2023 15:21

În fiecare an, inainte de Duminică Rusaliilor sunt "Mosii de vară", sărbătoare dedicată pomenirii mortilor.  Cu această ocazie, in toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Litu ...

Cine sunt și cu ce se ocupă moștenitorii celei mai bogate femei din Spania
23/05/2023 11:15

Un duce şi un conte cat se poate de chipeşi, care duc mai departe povestea Ducesei de Alba. În 2014, la varsta de 88 de ani, dispărea dintre noi una dintre cele mai extravagante femei nobile din istori ...

Doi liceeni au dezlegat teorema lui Pitagora
22/05/2023 09:04

Doi elevi de liceu din New Orleans cred că au reusit să demonstreze o teoremă veche de 2.000 de ani care i-a intrigat pe matematicieni timp de secole. Cei mai multi experti credeau că e imposibil ca teorema ...

Puterea talantului înmiit
22/05/2023 08:35

Se vorbeşte tot mai mult despre beneficiile dezvoltării personale, despre puterea gandului, despre energiile personale cu care putem schimba lumea dacă vom reuşi, mai intai, să ne  schimbăm pe n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei