Semnificația ouălor de Paști

oua-de-paste

Dimensiune font:

| 25-04-2022 10:17

 

În tradiţia românească dedicată Sărbătorilor Pascale, unul din elementele centrale îl ocupă oul, care este vopsit în roşu dar şi în alte culori, există o bogată tradiţie – devenită meşteşug – privind încondeierea oului, există obiceiul ciocniri ouălor în Duminica Paştelui, însoţită de rostirea cuvintelor „Hristos A Înviat” – „Adevărat A Înviat”, aşa cum de Înălţarea Domnului, regăsim aceeaşi tradiţie a colorării oului, şi ciocnirea acestora, însoţită de rostirea frazelor „Hristos S-A Înălţat” – „Adevărat S-A Înălţat”. Care este simbolistica oului şi de unde provin obiceiurile legate de acesta, încercăm să aflăm împreună, în rândurile care urmează.

Semnificaţia oului de Paşte trebuie căutată cu mult timp în urmă, încă înainte de naşterea lui Hristos, atunci când exista obiceiul ca oul să fie dăruit, el simbolizând fecunditate, echilibru, viaţa şi reînnoirea naturii, iar obiceiul vopsirii oului a fost întâlnit pentru prima dată la chinezi, cu circa două mii de ani înainte de Hristos.

Apoi, în multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă, iar în antichitate, mai ales la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii – plecând de la forma sa perfectă – fără început şi fără sfârşit.

Oul roşu a devenit simbol al creaţiei şi învierii, prin exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, culoarea roşie însemnând Sângele Domnului cel curs de pe Cruce pentru noi şi pentru mântuire dar şi simbolul văzut al învierii morţilor.

Legenda spune că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus acestuia „Hristos a înviat !“, conform unor specialişti acesta fiind şi motivul introducerii ouălor roşii în tradiţia sărbătorii Paştelui.

Alţii consideră că în lipsa unui izvor clar, obiceiul oului roşu a fost asimilat de către Biserică, fiindu-i dedicată chiar o rânduială specială la slujba din Duminica Paştelui, când este citită rugăciunea de binecuvântare a ouălor şi a brânzei.

Încondeierea ouălor, obicei din vechea Romă

Practica oului colorat s-a utilizat mai ales la popoarele Europei şi Asiei, însă romanii au fost cei care au introdus, se pare, practica încondeierii oului, desăvârşită ulterior prin tehnică, materiale şi simbolistica utilizată.

Aşadar roşul cu care sunt vopsite ouăle de Paşte reprezintă atât sângele lui Iisus care s-a scurs de pe Cruce cât şi focul, cu puterea lui purificatoare.

Pe de altă parte ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiţia ca după Înviere, persoana mai în vârstă să ciocnească oul celuilalt în timp ce rosteşte “Hristos a Înviat”, iar celălalt spune “Adevărat a Înviat”.

Obiceiurile populare păstrate în unele zone de la noi pornesc de la credinţa că oul roşu de Paşte are puteri miraculoase, vindecătoare, semnificând totodată şi frumuseţe, putere şi spor.

De aici şi unele obiceiuri ca în dimineaţa Paştelui, oamenii să-şi spele faţa cu apă neîncepută în care se pune un ou roşu, în speranţa că până la Paştele următor vor avea parte de frumuseţe şi sănătate.

La sate există şi tradiţia de a păstra cojile de la ouăle roşii pentru a fi îngropate în terenurile agricole, pentru ca pământul să fie roditor.

O tradiţie specială este întâlnită în Bucovina, acolo unde oul roşu este văzut ca apărător de diavol, existând credinţa că doar atunci când oamenii vor înceta să facă ouă roşii şi să umble cu colinda, el îşi va face apariţia.

Însă nu numai la români există tradiţia legată de oul colorat de Paşte, ci şi în alte ţări precum Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Italia, Franţa, Germania, Belgia, Finlanda, Ţările Baltice, Armenia sau Egipt.

Ce simbolizează culorile în care sunt vopsite ouăle

După cum se ştie ouăle de Paşte nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, precum galben, verde sau albastru.

Astfel, dacă roşul simbolizează sângele, focul, dar şi dragostea şi bucuria de viaţă, galbenul ar semnifica lumina, tinereţea şi fericirea, verdele simbolizează renaşterea naturii, speranţa şi rodnicia iar albastrul – vitalitatea şi sănătatea.

Despre obicceiul încondeierii ouălor, în diferite zone se întâlnesc tehnici variate, fie că sunt folosite ouă fierte sau ouă golite de conţinut, ouă din lemn sau alte materiale: există ouă vopsite în relief – în zona Putnei, ouă împodobite cu mărgele – în cea mai mare parte din Bucovina, ouă încondeiate din lemn – în mare parte din Moldova, ouă confecţionate din lut şi decorate – în Harghita.

Există şi o semnificaţie a liniilor şi figurilor prezente pe oul încondeiat: spirala înseamnă eternitate, linia verticală simboloizează viaţa, iar cea orizontală – moartea, sau dreptunghiul – care ar semnifica gândirea şi cunoaşterea.

Pentru încondeierea ouălor de Paşte se foloseşte o mică bucată de lemn cu un vârf metalic în capăt – numit chişiţă, iar ca tehnică de matriţare există diferite tehnologii, unele având la bază ceara.

În puţine zone din ţară s-a păstrat tradiţia colorării ouălor cu vopsele vegetale – obţinute din plante precum măceş – roşul, frunze de nuc – verde, ceapă sau mălin – galben, etc. Marea majoritate a artiştilor în încondeiere folosesc vopsele sintetice.

Există şi denumiri distincte în funcţie de felul în care este decorat oul, în diferite zone ale României: ouăle într-o singură culoare sunt numite „merişoare” – în Bucovina, iar cele monocrome cu ornamente sunt numite – generic – încondeiate. Ouăle în mai multe culori cu ornamente se numesc „muncite” sau „necăjite”, ori „închistrite” sau „împistrite”.

În tradiţia populară ouăle pentru vopsit de Paşte se aleg în miercurea din a patra săptămână de post, care se mai numeşte şi „miercurea Păresimilor“, iar vopsitul ouălor de Paşte se realizează de obicei în Joia Mare sau sâmbăta, însă niciodată în Vinerea Mare. De asemenea, oul se ciocneşte, în prima zi de Paşte, numai cap în cap – adică în vârfurile mai ascuţite, iar primul ou este ciocnit de bărbat care este capul familiei, sau de cei mai în vârstă.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Acneea, mai mult decât o problemă de piele
24/04/2024 14:30

O afectiune dermatologică comună, acneea afectează milioane de oameni din intreaga lume, influentand nu doar aspectul fizic, ci si starea emotională si interactiunile sociale ale celor afectati. Acest repor ...

Copiii hiperkinetici, călătoria spre înțelegere și îngrijire
24/04/2024 13:50

Într-o lume agitată si in continuă evolutie, copiii nostri se confruntă cu diverse provocări si obstacole in căutarea unei cresteri sănătoase si echilibrate. Unul dintre aceste obstacole il reprezi ...

Laptele praf, povestea plecată din Massachusetts
23/04/2024 15:45

Odată, intr-un targ agitat, in vremuri de schimbare si rapiditate, o femeie ganditoare si ingenioasă numită Ruth Wakefield se confrunta cu o provocare in bucătărie. Era anii '30, iar oamenii isi doreau pra ...

Povestea pixului, de la scriere la digitalizare
23/04/2024 15:09

Pixul, un instrument de scris modest la prima vedere, are o istorie bogată si o evolutie impresionantă de-a lungul timpului. De la primele sale inceputuri pană in prezent, pixul a devenit un element esential ...

  Ce sunt hărțile neuronale și cum ne poate ajuta construirea lor
23/04/2024 14:40

În căutarea unor modalităti inovatoare de a ne intelege si imbunătăti viata, o nouă tehnică a captat atentia celor pasionati de dezvoltare personală: neurografica. O combinatie fascinantă intre ...

Copiii supradotați, luminile ascunse
23/04/2024 14:04

 În zgomotul si tumultul unei lumi ce pare să se miste cu viteză coplesitoare, există copii ale căror minti strălucesc precum stelele pe cerul noptii. Acesti copii, supradotati in inteligentă, ...

 Cultul personalității sau cum te poți prăbuși sub propria aroganță
23/04/2024 13:45

Fenomen psihologic si sociologic complex, manifestandu-se printr-o admiratie exagerată, adesea nejustificată, fată de o persoană, care este percepută de către adepti ca fiind supraomenească si infailibil ...

Îmbrăcămintea în lumea antică, un tezaur de tradiție și inovație
22/04/2024 15:08

  De-a lungul istoriei umane, imbrăcămintea nu a servit doar ca o barieră protectoare impotriva intemperiilor, ci si ca o expresie vividă a identitătii culturale si a stratificării sociale. &Ici ...

Ecoul din adâncuri. Misterul memoriei apei
22/04/2024 15:04

  Apa, acest element vital, omniprezent pe Pămant, detine in esenta sa mai mult decat o simplă necesitate pentru viată; ascunde un mister ce isi asteaptă răspunsul de secole. Printre teoriile sti ...

La rădăcinile hazardului. O călătorie prin istoria jocurilor de noroc
21/04/2024 15:48

Jocurile de noroc sunt o prezentă constantă in istoria umanitătii, un fenomen cultural care a evoluat odată cu civilizatiile de-a lungul mileniilor. Această călătorie a hazardului ne poartă prin timp, d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei