Stresul nostru cel de toate zilele

 

De ceva vreme aud voci! Nu râdeţi şi nu mă priviţi cu o oarecare compasiune! Este îngerul meu păzitor care a găsit răspuns la o întrebare cu care l-am chinuit mult timp. L-am rugat să mă ajute să găsesc o soluţie pentru o altfel de viaţă. Nu am spus o viaţă fără griji, nici una tihnită, ci doar una altfel, în care să mă pot bucura de prieteni, de împlinirile lor şi ale mele, puţine sau multe, de munca mea şi de eforturile făcute zilnic de a fi un om mai bun, mai responsabil, mai darnic. L-am rugat să-mi arate calea, iar el, îngerul, a spus doar un cuvânt, „Afară”, rostit cu un glas pierdut în noaptea din care a venit să mă lumineze.

 „Afară”, adică peste hotare, în altă ţară, în alte locuri decât cele ştiute de mine, printre alţi oameni şi într-o altă cultură. Clipa de uşoară uimire a fost repede alungată de amintirea ceasurilor în care am stat la taifas cu prietenii împrăştiaţi prin lume, prieteni care mă sfătuiau să-mi cumpăr un bilet „doar dus”, împreună cu ei sau cu oricine vreau eu, numai să plec ca să mă pot salva. Pe atunci îi priveam cu neîncredere şi mă gândeam că, nefiind în stare să se adapteze la viaţa de “om mare”, au ales fuga, un cuvânt preferat de mine în locul emigrării. Între timp, le-am dat dreptate. Amicii mei sunt acum oameni la casele lor, cu cheag şi joburi bune, cu împliniri şi, ceea ce este mai important, cu planuri. Se felicită în fiecare zi că s-au salvat de la dezastrul personal, aşa cum mă sfătuieşte şi pe mine îngerul păzitor să fac. Şi uite aşa am ajuns să mă gândesc să plec din ţară, eu, cea care nu demult spuneam că e bine şi în România şi că dacă înveţi, te implici şi îţi faci treaba cum se cuvine poţi avea o viaţă frumoasă. Am greşit, iar acum plătesc prin dezamăgirile pe care le trăiesc zi de zi.

Peste tot vezi chipuri încruntate, toţi se grăbesc, aleargă, vorbesc tare şi repezit, iar dacă te întrebi de ce, afli că este vorba despre stres. Aşa a ajuns stresul principala cauză pentru toate suferinţele românilor. Ai alergie? Stresul este de vină! Te dor şalele? De la stres! Ai surzit când ai auzit că îţi taie din nou din leafă şi ai orbit când ai văzut fluturaşul? De la stres ţi se trage!

Iar de apariţia stresului este vinovat statul, tocmai acel organism care ar fi trebui să te apere. Statul te umple de taxe, scumpeşte mâncarea, schimbă legile când şi cum vrea. Primăria taie apa caldă, bune biruri pe căldură, uită să măture străzile, iar vecinul, supărat că banca i-a luat recamierul plătit pe  jumătate şi în rate, îţi taie firul de la „cablu”. Ca să mori şi tu de ciudă, nu numai el de infarct! Răutăţile se propagă, iar oamenii de lângă tine, sătui şi ei de griji, se transformă în fiare care abia aşteaptă să te sfâşie. Nu pentru că ar avea ceva de împărţit, ci pentru că toţi au ajuns la un grad maxim de saturaţie şi fiecare caută o modalitate pentru a-şi descărca furia. În unele comportamente mă regăsesc şi eu, iar ca să mă pot salva am o singură şansă, dată de un bilet „doar dus”.

Vreau să-mi iau lumea în cap, să plec hai-hui. Mă lepăd de traiul mioritic şi accept provocarea necunoscutului, a aventurii, de dragul unui câştig mai bun. Am făcut şi un prim pas şi m-am înscris voluntar într-o asociaţie americană. M-au respins nu din motive de educaţie, sex sau vârstă, ci din cauze ce ţin de decizia mea de a-mi căuta o altă ţară: nivelul veniturilor familiei româneşti erau sub grila lor americană minim acceptată! Nu m-am descurajat şi mai încerc în Europa. E mai aproape, nu-mi trebuie paşaport şi nici nu trebuie să trec oceanul. Păstrez colacul pentru a mă salva din propriile mele ape tulburi.

Maura Anghel