Telecomanda, mai preţioasă ca aparatul în sine

Alături de mouse şi tastatură, telecomanda este unul dintre cele mai delicate şi mai indispensabile accesorii. Mai tot ce înseamnă aparatură electronică ori electrocasnică în ziua de azi e dotat cu aşa ceva. Clasicele butoane sunt din ce în ce mai multe şi mai fără rost. Pentru, chipurile, confortul nostru cotidian, producătorii au mutat mai toate funcţiile (nu doar cele de bază) pe micuţul şi aparent ultracomodul accesoriu. Stai comod în pat (ori în fotoliu) ca la siestă şi de acolo, fără nici un efort, porneşti/ opreşti aerul condiţionat, schimbi programele la tele, dai sonorul mai tare ori mai încet şi multe alte cele care, în condiţiile de acum câteva decenii, ar fi necesitat ceva şedinţe de jogging şi gimanstică aerobică. Acum, nu mai este cazul, nu mai trebuie să ţopăi de colo-colo prin apartament şi ai zice că a dispărut total stress-ul de sorginte domestică.

Din păcate, nu trebuie decât nişte stropi de cafea opărindă ori de suc chiar neacidulat şi cu zero zahăr ori vreo calotă de scrum rebel, căzută haotic şi pervers din ţigară... Gata cu fericirea şi confortul. Urmează coşmarul.

Că, fără telecomandă, aşa cum bine ştim, mai nimic nu funcţionează într-o casă din ziua de azi. Şi aici e beleaua maximă. Dacă la mouse, tastatură ori încărcătorul pentru telefon lucrurile-s clare şi foarte standardizate, schimbi accesoriul defect fără nici un moft, mai lejer decât ciorapii ori batista. Niciun fel de complicaţie sau bătaie de cap. În schimb, cu telecomanda chiar e belea supremă. În caz că s-a buşit şi de vrei a o înlocui cu una funcţională, treci deja la epopee. Foarte rar cu happy-end.

Aparent, n-ar fi mare scofală, mai ales dacă aparatura e de firmă consacrată. În lipsă de original, oferta de telecomenzi „universale” pare nesfârşită. Sute, chiar mii de asemenea jucărioare stau frumos expuse pe la tonetele de cartier. Ai zice că oferta depăşeşte cu mult cererea. Numai că nu-i deloc aşa. Găseşti una „inteligentă”, ceva mai scumpă, pe la 20-30 de lei, capabilă să „înveţe” după cod, ţi-o reglează meseriaşul de la tarabă, dar ajuns acasă, observi că merg doar unele funcţii. Alea care te rod cel mai tare, nu, deloc. Asta, în cel mai bun caz. Te întorci ca să ţi-o schimbe ori să-ţi dea banii înapoi. Prima variantă e acceptată pe loc de comerciant. Ţi-o schimbă şi de zece ori, dacă vrei. Nu-l deranjează defel. Alergătura şi agitaţia sunt pe tarlaua ta. În schimb, a doua, aia cu returnarea banilor pică din start. Poţi, de vrei, să-ţi iei ceva de aceeaşi valoare. O banană, un cui, o piuneză, nişte şalvari. Nu poţi schimba canalele tv, dar măcar te-ai ales cu ceva. Şi simţi că efortul n-a fost în zadar. Marcel FLUERARU