Tradiţii şi credinţe de toamnă

default

Dimensiune font:

| 21-09-2013 05:45

Chiar dacă pentru unii pare ciudat, toamna nu începe la 1 septembrie, ci câteva săptămâni mai târziu, în ziua echinocţiului, adică în a 21-a zi a lunii * de începerea anotimpului ruginiu sunt legate foarte multe tradiţii şi credinţe, multe dintre ele foarte vechi şi încă respectate

Potrivit tradiţiei populare, cele mai multe dintre „ritualuri“ încep imediat după Sărbătoarea Sfintei Marii (8 septembrie) şi după Ziua Crucii (14 septembrie), când deja oamenii câmpului fac loc în hambare pentru noua recoltă. Cel mai frumos moment al lunii este culesul viilor, iar la sate încă se mai păstrează ritualurile vechi, din credinţa că astfel spiritele naturii vor fi mulţumite şi vor aduce şi anul viitor o recoltă bogată. „Pe când eram copil, abia aşteptam să înceapă culesul. Îmi amintesc că tatăl meu mergea în vie cu o sticlă de vin vechi, pe care o destupa şi primele picături le încredinţa pământului, ca mulţumire pentru rodul bogat. Apoi, stropea viţa-de-vie şi împărţea restul de vin oamenilor cu care urma să adune strugurii. Primul ciorchine era mereu dăruit Celui de Sus, apoi restul ajungea în ciubere, de unde încet, încet, erau duse în cramă”, şi-a amintit Victor Poinescu unele fragmente din copilăria sa, petrecută într-o podgorie din munţii Vrancei.

EXCLUSIV Pe urmele unui vin de legendă FOTO

În vechime, podgorenii posteau o săptămână înainte de începerea culesului în podgorii, moment numit şi Cârstovul viilor. Cei mai în vârstă respectă şi acum ritualul şi cheamă preotul pentru a săvârşi o scurtă rugăciune. „Lucrurile începute cu inima curată merg bine, au mari sorţi de izbândă. Postul nu este doar o cerinţă, ci are conotaţii mult mai importante. Da, când eram copil respectam zilele de ajunare înainte intrării în vii. Acum nu mai ştiu cum este, dar bine ar fi ca obiceiul să se păstreze”, a mai spus Victor Poinescu, adăugând că niciodată podgorenii nu culeg „poama de pe ultimul buştean. Ea rămâne ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului”.


Vremurile moderne oferă mijloace industriale care uşurează munca, însă gospodarii păstrează obiceiul de a călca primii struguri adunaţi în coşarcă. Apoi, când toarnă prima vadră de vin în butoi şi pun busuioc la gura polobocului, ca vinul să iasă bun şi aromat, încing o petrecere pe cinste. Tot acum se bat nucii, se adună merele şi gutuile, dar niciodată până la ultimul fruct, care aparţine Mamei natură.
La judecata şerpilor
Potrivit tradiţiei, până la echinocţiul de toamnă trebuie adunate toate plantele de leac. „Să ştiţi că în lumea satului femeile respectă acest obicei. Ele ştiu exact ziua când trebuie culeasă o anumită plantă ca să aibă efect cât mai bun. Niciodată nu vor lăsa pe câmp o aşa bogăţie care le aduce sănătate”, a spus etnograful Angela Paveliuc Olariu. Echinocţiul este şi un moment de terapie pentru plantele pământului, care pot fi ajutate să dea rod bogat anul viitor.

„Se spune că dacă pui un curpăn de harbuz într-o copac care nu a avut rod, peste an el se va umple de fructe”, a mai spus etnograful, de la care am aflat că momentul este şi unul de judecată pentru târâtoare, insecte, care trebuie să intre în pământ până la începutul toamnei astronomice. Vieţuitoarele care în cursul anului au făcut rău oamenilor vor rămâne pe din afară şi vor îndura frigul iernii. „După echinocţiu nu mai înfloreşte nicio plantă. Cele care totuşi se deschid după această dată sunt lăsate să îndure frigul toamnei şi al iernii. Despre cele care totuşi înfloresc după această dată, cum ar fi brânduşa de toamnă, se spune că sunt necurate şi aparţin morţilor”, a explicat etnograful. Legenda spune că brânduşa de primăvară şi cea de toamnă au fost două surori foarte frumoase, pe care mama lor vitregă le-a alungat de acasă - pe una, într-o primăvară timpurie, iar pe cealaltă, într-o toamnă târzie. Văzându-le supărate, Dumnezeu le-a prefăcut în flori, iar de atunci ele se tot caută. Una, floarea celor vii, înfloreşte primăvara, iar cealaltă, floarea celor morţi, înfloreşte toamna.


De la Angela Paveliuc Olariu am aflat şi un secret pentru necazurile din dragoste – năvalnicul, o plantă care se culege imediat după sărbătoarea Sfintei Marii. Năvalnicul este o specie de ferigă şi poate fi găsit şi iarna în păduri. „Trebuie să cunoşti bine plantele ca să o găseşti. Dar dacă ai găsit un fir de năvalnic, culege-l şi poartă-l cu tine şi aşa vei avea mereu parte numai de iubire”, spune etnograful.


Ziua echilibrului
La echinocţiul de toamnă, numit şi „punct autumnal”, ziua este egală cu noaptea, după care lumina Soarelui va scădea tot mai mult în emisfera nordică. Tradiţia populară spune că în această zi oul poate sta în echilibru perfect pe unul din cele două vârfuri ale sale. Din punct de vedere astrologic, este etapa unui nou început. „Este important să readucem în viaţa noastră ritmurile naturii, care se nasc din ritmurile cosmice, ştiute şi neştiute încă. Celebrăm echinocţiul de toamnă culegând roadele eforturilor noastre, de la rezultatele obţinute până la înţelepciunea dobândită”, a explicat astrologul ieşean Anca Tăutu. „Echinocţiul este un moment al al schimbării şi dacă ne uităm la cât de multe evenimente se petrec în jurul datei să le înţelegem foarte uşor acest lucru. După această dată, accentul va cădea pe interiorizare, viaţa socială se va transforma, uşor, într-o viaţa de interior, aşa cum era şi în vechime, şi ne amintim foarte bine tradiţiile satului, când accentul se mută de la muncile câmpului pe şezători, spre exemplu”, a punctat astrologul Rodica Purniche.


„Echinocţiul de toamnă este un moment de bilanţ“
Punctul autumnal este un moment de început şi în viaţa fiecăruia se vede acest lucru. „La fiecare echinocţiu am întâlnit câte o femeie frumoasă, la un astfel de moment am început lucrul pe şantierul din Finlanda (unde participă la construirea unei centrale nucleare – n.r.). Ce pot să spun este că de acum se va vedea ascuţirea spiritului civic şi uite că protestele de la Roşia Montana nu sunt întâmplătoare. Contactele sociale vor fi mult mai strânse”, a dat de veste şi Ionuţ Hristescu, vicepreşedintele Asociaţiei Astrologilor din România. „Lucrurile se schimbă şi este bine că urmează ritmurile naturii. Deja au apărut primele sate ecologice din România. Ce le-aş recomanda eu oamenilor la acest moment? Să fie atenţi la ei şi să-şi asculte intuiţia fiindcă se va accentua foarte mult, dacă este să fac referire şi la aspectele astrologice ale momentului”, a punctat Gabriela Dima. „Ascultarea interioară şi atenţia pentru tot ce este în jur şi în viaţă sunt foarte importante. Echinocţiul de toamnă este un moment de bilanţ şi este bine să vedem ce am făcut, să ne urmărim dorinţele şi calea pe care o vom urma ca să le împlinim”, a tras linie astrologul Firicel Ciarnău, profesor de matematică de formaţie şi fondatorul primei şcoli de studiu al Cerului din România.


Cu alte cuvinte, este important să respectăm tradiţia care ne spune să ne uităm în suflet la fiecare început de ciclu şi să ne facem planurile de viaţă aşa cum ne dictează intuiţia, urmărind ritmurile naturii. La început de toamnă, interiorizarea este primul pas. Aşa cum totul în natură se retrage în linişte, iar uzinele alchimice din adâncuri îşi pornesc laboratoarele pentru un nou ciclu, fiecare din noi începe o etapă de analiză a planurilor pe care le vom lansa la echinocţiul de primăvară.
Maura Anghel

În mitologia greacă, toamna începea odată cu întoarcerea zeiţei Persefona în lumea subpământeană a lui Hades, soţul ei. Începutul toamnei astronomice este considerat ca fiind favorabil unor ritualuri de protecţie, dar şi un moment de reflecţie asupra izbânzilor ori greutăţilor pe care le-au trăit în perioada trecută de la echinocţiul de primăvară.


Echinocţiul de toamnă este sărbătorit în toate ţările lumii. În China are loc Festivalul mijlocului toamnei, o tradiţie veche de 3.000 de ani, celebrat cu ocazia Lunii Pline şi dedicat recoltelor. În Iran are loc Festivalul Jashne Mihragan sau sărbătoarea împărtăşirii dragostei, în credinţa lui Zoroastru. În calendarul republican francez, echinocţiul era intitulat „Ziua anului nou”. Republica franceză a fost proclamată pe 21 septembrie 1792, în ziua echinocţiului.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Marketing la graniţa cu înşelătoria
26/12/2022 17:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

Urari si obiceiuri de Craciun de pe diferite meridiane
26/12/2022 13:21

In trecut, n-a existat la noi o urare specifica sarbatorilor Craciunului, iar oamenii isi urau pur si simplu "La multi ani!", contopind poate sensurile Craciunului cu cele ale Anului Nou, sau foloseau ...

Delicii culinare după reţete vechi
16/12/2022 17:20

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Narghileaua și istoria fumatului social
16/12/2022 14:14

  Fumatul ca ritual  Indiferent de motivele pentru care alegem să fumăm, putem cădea de acord că fumatul este un interludiu, un moment al nostru in mijlocul agitatiei cotidiene. Este un ritual p ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO
16/12/2022 12:40

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Un puzzle care continuă să fascineze umanitatea: Civilizaţia Cucuteni
09/09/2017 05:30

Moldova şi-a caştigat de-a lungul timpului renumele de loc incărcat de istorie, artă şi frumos, insă puţine sunt momentele in care specialiştii au avut ocazia să-şi indrepte privirile spre bogăţiile ...

Preţul studenţiei
20/08/2017 12:00

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”
29/07/2017 10:32

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO
13/05/2017 05:35

Mii de oameni din Romania suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai in varstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei