Un tablou „Salvator Mundi”, realizat în atelierul lui Leonardo da Vinci, recuperat din apartamentul unui napolitan

1tablou

Dimensiune font:

| 20-01-2021 14:36


Un tablou „Salvator Mundi”, realizat în atelierul lui Leonardo da Vinci, expus într-o biserică din Napoli, a fost recuperat din apartamentul unui napolitan, deşi dispariţia sa trecuse neobservată din cauza pandemiei.
Tabloul furat - reprezentându-l pe Hristos „mântuitor al lumii” - era expus în muzeul bazilicii San Domenico Maggiore, care face parte dintr-un celebru complex monastic din centrul istoric al oraşului Napoli.
Potrivit procurorului din Napoli Giovanni Melillo, nu a fost înregistrată nicio plângere: „Am contactat preotul, care nu era la curent cu dispariţia, întrucât încăperea unde era conservat nu mai fusese deschisă de trei luni”. Muzeele italiene au fost deschise pentru foarte puţin timp în ultimele circa 10 luni din cauza pandemiei de coronavirus.
Potrivit imaginilor difuzate de poliţie, tabloul era aşezat în centrul unui mare alcov cu porţi gigantice din lemn, prevăzut cu o cheie veche păstrată într-un seif. Ancheta este în curs, dar „este plauzibil să fie un furt comandat de o organizaţie care se ocupă de comerţul internaţional de artă”, a adăugat procurorul.
Tabloul a fost recuperat după ce a fost găsit într-un dulap al unui comerciant de 36 de ani care spune că l-a cumpărat de la „talcioc”. Din dormitorul acestuia a fost confiscată şi o armă de foc.
Alfredo Fabbrocini, care a coordonat operaţiunea poliţiei, a menţionat o anchetă „complexă” şi şi-a exprimat „marea satisfacţie că un bun de o aşa mare importanţă a fost restituit oraşului Napoli”.
Biserica San Domenico Maggiore, care a mai căzut pradă jefuitorilor şi în trecut, adăposteşte o colecţie de opere importante. Unele dintre acestea au fost puse deja la adăpost în muzeele din Napoli, cum ar fi tablouri de Caravaggio, Rafael şi Tiziano.
În 2017, un tablou „Salvator Mundi”, atribuit lui Leonardo da Vinci, a fost cumpărat pentru 450 de milioane de dolari de autorităţile din Emiratele Arabe Unite, a anunţat la vremea respectivă Muzeul Luvru din Abu Dhabi.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Misterul Lacului Scheletelor
16/04/2024 14:16

Ascuns in adancul Himalayei indiene, la peste 5000 de metri altitudine, se află Lacul Roopkund, un loc care pare desprins dintr-o poveste intunecată. Cunoscut si sub numele de „Lacul Scheletelor”, ...

Umbrele dorinței. Istoria prostituției
16/04/2024 13:40

  Umbrele dorintei. Istoria prostitutiei De la inceputurile civilizatiei, prostitutia a fost prezentă in toate culturile lumii, fiind adesea numită „cea mai veche profesie”. Istoria sa comp ...

Râsul ascuns: o explorare a fenomenului de gâdilat
15/04/2024 11:20

  Gadilatul, o practică comună care induce rasul si poate strange legături intre oameni, este mult mai complex decat pare la prima vedere. Acest gest simplu, care adesea aduce zambete sau hohote de ras ...

Poveștile și istoria banilor
14/04/2024 14:13

Persoanele se ingrijorează in legătură cu ei, caută metode de a obtine cat mai multi si visează cum să-i cheltuie. Dar cat de mult stim cu adevărat despre bani? Scoici cowrie si alte elemente din natur ...

Donner Party. O incursiune tragică în istoria colonizării americane
14/04/2024 13:49

În iarna anului 1846, o caravană de pionieri americani s-a angajat intr-o călătorie care avea să devină una dintre cele mai triste si mai tulburătoare povesti din istoria colonizării Americii de Ve ...

Trăind cu Aurora Boreală. O călătorie în lumea Sami
14/04/2024 13:37

În lumina polară a nordului, se desfăsoară o poveste veche de secole, una care se leagă de natură, traditii si un mod de viată in armonie cu mediul inconjurător. Aici, in zona arctică, trăieste p ...

Taseografia, citirea destinului în frunze de ceai
14/04/2024 10:15

  Taseografia, arta ancestrală de a citi viitorul in frunzele de ceai, a fascinat omenirea de secole, reprezentand o punte intre lumea materială si cea spirituală. Această practică, invăluită in mi ...

Tuk-Tuks: pulsul străzilor urbane
11/04/2024 15:45

Tuk-tuks, acele vehicule colorate, cu trei roti, care zburdă pe străzile aglomerate ale oraselor din Asia, Africa si America Latină, au devenit un simbol recunoscut al vietii urbane din aceste regiuni. Cu to ...

Spirale în timp. Călătoria fascinantă a stâlpului de frizerie
11/04/2024 15:08

De-a lungul istoriei, simbolurile au jucat un rol crucial in comunicarea ideilor, valorilor si meseriilor. Unul dintre aceste simboluri, omniprezent in peisajul urban si in memoria culturală, este stalpul de f ...

Ecolocația, povestea fascinantă a băiatului care vede cu sunetul
10/04/2024 15:15

Într-un orăsel linistit, departe de agitatia metropolelor, trăieste un băiat care sfidează intunericul. Nu prin vedere, asa cum am putea presupune, ci printr-o abilitate remarcabilă de a percepe lume ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei