100 de ieşeni au alergat în Parcul Copou pentru sănătatea inimii
Peste 100 de ieşeni au participat ieri, în Parcul Copou ,la Crosul Inimii, eveniment organizat cu prilejul Zilei Prevenţiei Cardiovasculare. Evenimentul a fost organizat de Societatea Română de Cardiologie - Grupul de Lucru de Cardiologie Preventivă, împreună cu Romanian Athletic CardioClub, Primăria Municipiului Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Societatea Studenţilor Medicinişti, Fundaţia „Hipocrat” - Centrul de readaptare sportivă pentru cardiaci şi Club Moving. Participanţii la cros au fost atât din rândul copiilor şi tinerilor, cât şi al vârstnicilor, care au încercat să parcurgă cei 4 km ai cursei.
Primii 100 de înscrişi la cros au primit tricouri, iar pe toată durata crosului studenţii şi rezidenţii medicinişti au măsurat tensiunea arterială doritorilor şi au împărţit pliante de conştientizare a bolilor cardiovasculare. „Surprinzător pentru noi, sunt foarte mulţi oameni care doresc să se implice în acţiuni de prevenţie. Romanian Athletic Cardio Club este un club al medicilor cardiologi, primul club de acest gen din Europa şi am avut plăcerea să-l avem alături la acest eveniment chiar pe preşedintele clubului, dr. Tatu Chiţoiu. Cei care nu au participat la cros au avut posibilitatea să-şi controleze tensiunea arterială în corturile special amenajate de municipalitatea ieşeană, unde studenţii şi rezidenţii medicinişti au împărţit pliante de conştientizare a bolilor cardiovasculare. Vreau să transmit ieşenilor că doar prin mişcare şi prin activitate sportivă constantă pot să aibă grijă de inima lor”, a precizat dr. Florin Mitu, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului de Recuperare.
La eveniment a participat şi conf. dr. Camelia Bogdănici, medic primar la Spitalul „Sf. Spiridon”, care a oferit primelor 10 câştigători la cros un examen oftalmologic gratuit. „Sunt bucuroasă că particip la această acţiune de prevenţie. Sunt medic şi am militat întotdeauna pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. Particip la cros pentru că le-am promis colegilor mei cardiologi că voi face un examen oftalmologic şi un examen de fund de ochi pentru 10 din finaliştii din acestă competiţie. Sprijin astfel de acţiuni şi consider că trebuie să avem mai multe evenimente de acest gen în toată ţara. Bolile cardiovasculare fac atâtea nenorocirii în rândul populaţiei, iar oamenii trebuie să conştientizeze că mişcarea şi o alimentaţie sănătoasă le pot salva viaţa”, ne-a declarat conf. dr. Camelia Bogdănici, medic primar oftalmolog. Evenimentul a continuat cu o demonstraţie şi un concurs de karate, dar şi cu un program de exerciţii sportive în aer liber. (Cristina Mihăilă)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!