13 super alimente pentru persoanele cu vârste de peste 50 ani

dotari-camin-debatrani-1

Dimensiune font:

| 25-12-2021 09:14

Pe măsură ce înaintezi în vârstă ți se schimbă nu numai gusturile în materie de haine și muzică ci și digestia, astfel încât îți permiți să mănânci din ce în ce mai puține dulciuri, produse de patiserie și să bei mai puține sucuri.


După vârsta de 30 ani, dar mai ales de la 50 de ani în sus este foarte important să ai un regim alimentar bogat în suplimente, pentru a evita acumularea kilogramelor în plus, creșterea colesterolului și afecțiuni precum diabetul de tip 2, așa că iată ce trebuie să mănânci mai mult:

1. Somon sălbatic

Asociația Cardiologilor din America sugerează ca persoanele de peste 50 de ani să mănânce pește de două ori pe săptămână, mai ales pește gras, precum somonul, deoarece acesta este bogat în acizi grași omega-3, adică grăsimi nesaturate, care combat iritațiile și îndepărtează trigliceridele.

2. Fasole

Cercetările arată că dacă mănânci zilnic 3/4 cană de mazăre, fasole sau linte, scazi colesterolul rău cu cel puțin 5%, iar în cazul celor care suferă deja de diabet tip 2, hemoglobina A1C, scade cu 0.5%.

3. Semințe de chia

Aceste semințe mici și negre sunt pline de fibre, 28 de grame având aproape 11 grame de fibre și 5 grame de omega-3, care împreună mențin sănătatea inimii.

4. Fructe de pădure

Fructele de pădure combat apariția cancerului și afinele atenuează simptomele de Alzheimer, iar merișoarele întrețin sănătatea sistemului cardiovascular.

5. Avocado

Hipertensiunea la persoanele de peste 50 de ani este un risc foarte mare, ca și colesterolul crescut, mai ales la bărbați, de aceea trebuie să-ți menții indicele de masă corporală undeva între 18.5 - 25, să faci regulat exerciții fizice, să elimini alcoolul și sarea, deci per total, să ai un stil de viață mai sănătos, care să includă alimente precum avocado, care este bogat în grăsimi sănătoase.

6. Ciuperci

Ciupercile pot fi folosite în multe feluri de mâncare și au doar 20 de calorii la o cană, conținând foarte mult potasiu, care contrabalansează efectele sodiumului și asigură sănătatea sistemului circulator.

7. Mere

În general, merele sunt relativ ieftine și conțin 5 grame de fibre, cercetările demonstrând că un măr pe zi chiar ține mediul departe, deoarece scade colesterolul LDL.

8. Broccoli

Pentru a ține sub control dimensiunile vezicii urinare ai nevoie de legume crucifere, ce cresc în apropiere de pământ natural și de preferat în acest sens este broccoliul.

9. Crucifere

Legat de punctul anterior, foarte bune sunt și conopida, varza, varza de Bruxelles și salata kale, bogate în folați, vitaminele C, E și K, importante în menținerea în parametrii optimi a sistemului circulator.

10. Legume cu frunze verzi

Spanacul, salata și altele asemenea sunt bogate în vitamina K, importantă în circulația sângelui, vitamina C, care previne apariția cancerului și folați, care sporesc capacitățile intelectuale. Acestea mai sunt bogate și în luteină și carotenoide, care previn degenerarea maculară.

11. Nuci

În loc să mănânci chipsuri, mai bine consumi nuci, deoarece în 2013, în urma unui studiu, s-a descoperit că dacă mănânci zilnic 28 de grame de nuci, scazi riscul de boli pulmonare, atac de cord și afecțiuni coronariene. Acestea pot fi consumate ca gustare, preferabil crude, sau adăugate în salate, shake-uri și prăjituri dietetice.

12. Iaurt

Iaurtul are foarte mult calciu, necesar menținerii sănătății oaselor, dar are și proteine și probiotice, care ajută intestinele să funcționeze corespunzător.

13. Cereale integrale

Orezul brun, ovăzul și quinoa abundă în fibre, vitamine din complexul de B-uri și multe alte minerale, care asigură sănătatea sistemului cardiovascular și scad nivelul colesterolului rău. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei