134 de spitale din țară au primit fiole cu anticorpi monoclonali

R

Dimensiune font:

| 21-10-2021 13:30


Cu sute de decese pe zi și peste 19.000 de bolnavi în spitale, sistemul sanitar e în colaps, iar în urmă cu mai mult de o săptămână, Guvernul a cerut declanșarea mecanismului european de protecție civilă pentru medicamente și echipamente de oxigen.
În data de 12 octombrie, o aeronavă militară de transport a adus din Italia, regiunea Lombardia, grav lovită de pandemie, un număr de 5.206 fiole de anticorpi monoclonali, o donație umanitară pentru țara noastră.

În jurul acestora s-a creat o adevărată “isterie”, rudele pacienților internați au luat cu asalt spitalele, cerând ca bolnavilor să le fie administrat “tratamentul minune”.

“Specialiștii” în teorii conspiraționiste au început să posteze mesaje despre “puterile miraculoase” ale anticorpilor, iar antivacciniștii s-au năpustit și ei, considerând tratamentul mai bun ca vaccinul.

Anticorpii monoclonali, soluția pentru tratarea lui Donald Trump
În urmă cu an, în luna octombrie, vestea că Donald Trump s-a infectat cu Covid-19 a făcut înconjurul lumii. La acea dată, niciun vaccin nu era autorizat, trei dintre ele fiind în ultima fază de testare.

Două luni mai târziu, soluția de imunizare propusă de Pfizer urma să fie aprobată pentru utilizare de urgență.

Timp de o săptămână, după anunțul inițial că Trump e infectat, Casa Albă n-a mai dat informații concrete despre starea de sănătate a președintelui, despre tratamentul care-l urmează sau despre gravitatea bolii.

Zece zile mai târziu a venit și vestea că Trump a fost testat și rezultatul a ieșit negativ, deci s-a însănătoșit.

La vremea respectivă, “Casa Albă a spus că președintele Donald Trump a primit un tratament experimental cu anticorpi după ce un test a arătat că este infectat cu SARS-CoV-2”, se arată într-un articol publicat de revista “Science”.

“În acel moment, el ar fi avut simptome ușoare de COVID-19, inclusiv febră și congestie, și a fost transferat la Centrul Medical Militar Național Walter Reed. Mai târziu, echipa medicală a președintelui a confirmat că a primit și remdesivir, un medicament antiviral care a demonstrat că ajută într-o mică măsură pacienții spitalizați cu COVID-19”, a descris publicația tratamentul lui Donald Trump.

“…echipa președintelui a dezvăluit că i s-a administrat și un steroid rezervat în mod normal pentru cazurile severe de COVID-19, deși medicul său s-a arătat optimist în ce privește recuperarea”, se precizează în articolul citat.

În februarie, EMA autorizează folosirea noii soluții
Deci protocolul de tratament al președintelui SUA, asupra căruia medicii au intervenit imediat după ce a avut un test pozitiv, a fost: administrare de anticorpi monoclonali, remdesivir și steroizi.

Remdesivirul și steroizii fac parte din protocolul de tratament stabilit încă de la începutul pandemiei, fiind folosite pe scară largă și în România.

Donald Trump a fost tratat cu un cocteil de anticorpi “anti-spike” creați de laboratoarele Regeneron, care la acel moment se aflau în faza de testare.

În data de 26 februarie a acestui an, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat folosirea anticorpilor monoclonali realizați de Regeneron.

“Comitetul pentru medicamente umane… al EMA și-a finalizat analiza privind utilizarea anticorpilor monoclonali casirivimab și imdevimab pentru tratarea pacienților cu COVID-19”, se arată în documentul oficial publicat de agenția europeană.

“Această revizuire a fost întreprinsă pentru a oferi un aviz științific armonizat la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini luarea deciziilor la nivel național cu privire la posibila utilizare a anticorpilor înainte de autorizarea de introducere pe piață”, se precizează în document.

“Agenția (EMA) a concluzionat că această combinație cunoscută și sub denumirea de REGN-COV2 poate fi utilizată pentru tratamentul COVID-19 confirmat la pacienții care nu necesită oxigen suplimentar și care prezintă un risc ridicat de a progresa la o formă severă de COVID-19”, se subliniază în comunicatul citat.

Câțiva pacienți din România au fost tratați cu anticorpi monoclonali împotriva Covid 19 REGN-COV2 înainte de autorizarea soluției de către Uniunea Europeană.

În data de 7 octombrie 2020, Institutul Matei Balș din București a primit cocteilul de anticorpi, fiind inclus într-un studiu clinic.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Vine praful saharian peste România! Ce recomandă medicii: 'Aceste microparticule sunt foarte dăunătoare'
16/04/2024 11:24

O masă de aer incărcat de particule de praf saharian ajunge marti deasupra Romaniei. Depunerile de praf saharian vor putea fi observate in zonele si in intervalele in care va ploua, spun meteorologii Administ ...

Spitalul ca o morgă. Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au băgat groaza în pacienți din toată țara
15/04/2024 19:03

Scandalul monstru in care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, acolo unde in decurs de patru zile si-au pierdut viata 17 pacienti, este departe de a se fi incheiat. Rudele celor decedati au nevo ...

Amurgul echilibrului: călătoria neașteptată a vertijului
15/04/2024 14:07

 Vertigo, un cuvant incărcat de tensiune si mister, descrie o senzatie pe care multi o consideră terifiantă: aceea de a te simti ca si cum te-ai rostogoli prin gol sau ca si cum lumea inconjurătoare se ...

Aliații ascunși: cum ne modelează flora intestinală sănătatea
15/04/2024 11:41

  În adancurile tractului nostru digestiv trăieste o lume complexă si diversificată de microorganisme, cunoscută sub numele de flora intestinală sau microbiomul intestinal. Acest ecosistem micr ...

România, alertată de gazul radioactiv care provoacă cancer pulmonar / Care sunt cele mai expuse zone din țara noastră
14/04/2024 18:38

Cancerul pulmonar este una dintre cele mai intalnite cauze ale deceselor cauzate de cancer, cu un procent de 18,2%. Deşi acest cancer este considerat in mod tradiţional ca fiind o ”boală a fumătorilor”, ...

Poate fi inversată totuși îmbătrânirea? Un nou studiu arată un efect necunoscut până acum al exercițiilor fizice
14/04/2024 17:26

 Un tip de grăsime care se acumulează odată cu imbătranirea ţesuturilor poate fi inversată prin exerciţii fizice, au descoperit oamenii de ştiinţă intr-o nouă cercetare publicată vineri, relate ...

Femeie cu rudă internată la spitalul Sf. Pantelimon: „Asistenta ne spunea să-l încurajăm să-şi accepte moartea, să-şi dea duhul mai repede”
14/04/2024 00:23

O femeie, care si-a pierdut socrul după ce a fost internat la Spitalul Pantelimon, rupe tăcerea cu privire la comportamentul inuman al unor asistente si medici de la sectia unde era internat bărbatul. Bărb ...

Șefa Colegiului Medicilor Bucureşti cere să se facă lumină în cazul morților de la Sf. Pantelimon: 'Familiile pacienţilor trebuie şi vor afla adevărul'
14/04/2024 00:18

Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, afirmă, sambătă, că situaţia deceselor suspecte de la Spitalul Sfantul Pantelimon trebuie lămurită cat mai curand, iar rudele pacienţil ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei