4.200 de pacienţi sunt pe listele de aşteptare pentru transplanturi de organe
În România sunt în prezent aproximativ 4.200 de pacienţi pe listele de aşteptare pentru transplanturi de organe.
Asociaţia Transplantaţilor din România a adus şi anul acesta un omagiu donatorilor de organe şi mulţumiri familiilor acestora. Astăzi este, de altfel, ziua naţională a donatorului de organe.
Timpii de aşteptare sunt uneori ridicaţi, iar specialiştii spun că este nevoie de conştientizare în privinţa posibilităţii de a deveni donator de organe. România se află în partea a doua a clasamentului în Europa, legat de transplanturi.
Anul acesta numărul pacienţilor care aşteaptă un transplant a crescut cu peste 1.200 faţă de anul trecut. În condiţiile în care lista de aşteptare este lungă, persoanele care au fost transplantate sunt recunoscătoare pentru că au primit o nouă şansă la viaţă.
Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România, Gheorghe Tache: Transplantul reprezintă singura şansă de viaţă pentru un segment important de pacienţi care sunt înscrişi pe diferite liste de aşteptare în ţara noastră în centrele de profil.
Gheorghe Tache a mai adăugat că ziua donatorului de organe este despre trăiri, simţiri şi emoţii, nu despre cifre, chiar dacă apelăm la ele.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Urinările nocturne la femei și semnele pe care nu trebuie să le ignori
Glicemia mărită, cifra care te sperie, dar nu pune singură un diagnostic. Ce înseamnă și ce ai de făcut, concret
Durerea în piept: cum faci diferența dintre reflux, anxietate și probleme cardiace
Ministrul Sănătăţii anunţă că a început procesul de reclasificare a spitalelor publice / HG pentru stabilirea critriilor spitalelor stratregice, în dezbatere / Ce înseamnă spital strategic
Balonarea: cauze, alimente care o agravează și ce poate ajuta cu adevărat
Imunitatea scăzută: semne, cauze și ce poți face realist (fără mituri)
Vitamina D. Care sunt valorile corecte și ce se întâmplă dacă sunt prea mici
Durerea de cap zilnică: cauze, când devine alarmantă și ce analize se recomandă
Ceaiul de ghimbir: beneficii, contraindicații și cum se consumă corect
Hipertensiunea arterială: simptome, valori normale și când trebuie mers urgent la medic
Nouă studii arată că vaccinurile anti-COVID CRESC, de fapt, riscul de infecție cu SARS-CoV-2 și/sau alte infecții
Duminică plină de evenimente în Arhiepiscopia Iașului, Liturghie, slujbe la Mitropolie și cerc de lectură
Universitatea Cluj câștigă meciul cu Unirea Slobozia și urcă provizoriu pe loc de play-off
Ion Țiriac a taxat-o dur pe Naomi Osaka! Ce a spus milionarul după incidentul cu Sorana Cîrstea, iubita fiului său: ”Cum e posibil?”
BANCUL ZILEI-Un papagal găsește o pastilă de Viagra
Care este capitala Maltei? Este cea mai mică și însorită din Europa, ce merită văzută măcar o dată în viață!
Un nou cutremur a zguduit România! Câte grade au avut?
Oficialitățile au refuzart să se prindă în horă, la Iași!
Cum să faci acasă o friptură perfectă. Regula simplă pe care o încalci aproape mereu
Iei magneziu pentru cârcei? Când funcționează și când te păcălește cauza reală
Nou record istoric pentru aur: gramul se apropie alarmant de 700 de lei. Explicațiile unui analist
Rețeta de sâmbătă care salvează weekendul. Cartofi zdrobiți cu usturoi și afumătură crocantă
Casa Albă a publicat o imagine cu Trump și un pinguin în Groenlanda: Doar că pinguinii nu trăiesc acolo
Un detaliu neașteptat în apariția lui Emmanuel Macron la Davos atrage atenția tuturor
Superscrieri 2025 -- ediția aniversară a premiilor de jurnalism se extinde cu 4 categorii noi. Înscrieri până pe 31 ianuarie
Urinările nocturne la femei și semnele pe care nu trebuie să le ignori
24 ianuarie 1859, ziua în care s-a născut România modernă
Ultima româncă de la AO, eliminatăGabriela Ruse, după înfrângerea cu Mirra Andreeva: „Asta ar fi trebuit să fac” » Câți bani a câștigat
Ce nu știe nimeni despre Unirea Principatelor. Politicienii români se înghesuie să meargă la Iași de Mica Unire, dar fac o greșeală istorică
Pro sau contra sistem centralizat de termoficare? Cum se încălzesc Bucureștiul și marile orașe din România în cea mai geroasă iarnă din ultimii ani și de ce oamenii sunt nemulțumiți în ambele variante
Unde fugim de acasă, pe ninsoare. Escapade scurte lângă Iași, cu final la cald
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Buldozerele au spart gheața! Spitalul Regional Iași a ieșit din hârtii și a intrat în șantier
Iașul pe jos. Trei trasee de weekend, de la ieftin la premium. Cât te costă o zi de plimbare prin oraș
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Risc de fiasco total pe ultimul tronson din Autostrada Unirii!
Iașul, poarta secretă spre Europa: 132.000 de basarabeni trecuți în buletinele județului!
Clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume în 2026 / Ce factori au luat în considerare realizatorii topului
Cât costă o ieșire în oraș, la Iași, în 2026
Iașul respiră otravă! Aer „Rău” și „Foarte Rău” în aproape tot județul
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
Iașul apelează la arhiecți de talie mondială pentru reamenajarea Piațetei Palatului!
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
INS avertizează: Românii au venituri tot mai mici de la un trimestru la altul, iar cheltuielile mănâncă peste 85% din bani
Câini de lux, pe bani publici. Comunele din Iași plătesc sute de lei pentru fiecare câine fără stăpân capturat
Primele insule ecologice digitalizate au fost puse în funcțiune
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Elevă din Iași, bursă integrală la Guildhall Londra, conservator de top mondial unde a studiat și Jude Law
Nu Venezuela, ci democrația a fost călcată în picioare!
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Un secol cu politicieni pigmei
De la Iași la Oslo. La 14 ani, Sofia Neacșu cântă într-o premieră norvegiană, cu partitura adaptată pentru vocea ei
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Economie
Nou record istoric pentru aur: gramul se apropie alarmant de 700 de lei. Explicațiile unui analist
CURS BNR: Euro crește timid.