7 semne ale bolilor transmisibile sexual pe care sa le recunosti la partener

default

Dimensiune font:

| 22-02-2016 14:44

 Sexul implica multe riscuri, mai ales atunci cand cuplul se afla la inceput si cei doi nu se cunosc inca suficient de bine. Din pacate prezervativul nu apara de toate bolile cu transmitere sexuala si, mai grav, nu toti partenerii aleg sa il foloseasca, macar la primele contacte sexuale.

 

Educatia sexuala prevede atat efectuarea analizelor inainte de orice contact sexual, cat si adoptarea unor masuri de contraceptie si protejare fata de BTS - insa aceste masuri nu sunt urmate.


Mai practic este ca fiecare sa isi examineze discret si delicat partenerul. Iata cateva semne ale bolilor transmisibile sexual pe care sa le recunosti la partener:

 

1. Inflamarea ganglionilor inghinali
Prin mangaiere si presiune usoara in zona inghinala (in abdomenul inferior, de o parte si de alta a liniei mediene si la nivelul cutei care se face la indoirea piciorului pe trunchi) se pot simti mici umflaturi (sau doar una, bilateral sau unilateral) anormale sub piele, adesea mobile, dar uneori pot fi si dureroase. Existenta acestora ar trebui sa va ridice semne de intrebare privind sanatatea intima a partenerului.

Inflamatia ganglionilor inghinali este prezenta in boli cu transmitere sexuala precum:
- Boala Nicolas Frave sau limfogranulomatoza inghinala - boala cu transmitere sexuala determinata de anumite serotipuri ((L1, L2, L3) ale microrganismului Chlamydia trachomatis, microorganism prezent in special in Asia si Africa, mai rar in Europa, dar nu absent. Este mai frecventa la barbati decat la femei, raportul fiind de 6:1.
- Sancrul moale (sarcoidul) - boala cu transmitere sexuala mai frecventa la barbati, manifetstata prin aparitia unei bube rosii care ulcereaza si devine dureroasa, situata in zonele inghino-pubiene, care este insotita de adenopatie inghinala dureroasa (de inflamarea ganglionilor inghinali). Este mai frecventa in Asia de Sud-Est si Africa, dar se intalneste si in Europa si America de Nord si agentul etiologic este Haemophilus ducrey.
- Alte infectii genitale. In mononucleoza apar de asemenea inflamati ganglionii inghinali, insa aceasta boala se transmite prin sarut, mai exact prin intermediul salivei.

2. Pete in zona pubiana
Daca se observa pete pigmentare sau decolorari ale pielii in zona inghinala foarte probabil ca partenerul prezinta o infectie cutanata. Infectiile cutanate sunt in general fungice si sunt contagioase, putand fi luate prin simpla atingere piele-piele.


3. Bube in zona pubiana
Se pot observa local bubite de diverse dimensiuni, unele dintre acestea chiar pline cu lichid cum se intampla in cazul herpesului genital. Bubitele pot fi mai mari sau mai mici, multiple sau una singura, dureroase sau nu, insa in orice caz daca le-ati sesizat este bine sa evitati orice contact cu partenerul respectiv. 

3. Sancrul sifilitic
Acesta este un sancru dur, spre deosebire de sacrul moale descris mai sus. Apare ca un cos mai mare, indurat, tare la palpare, nedureros, care persista local cateva saptamani chiar, poate ulcera central, apoi dispare de la sine. Acesta poate sa para oriunde in zona genitala, chiar si pe linie interfesiera (unde este mai putin vizibil) si reprezinta primul stadiu al sifilisului.

4. Parul pubian si paduchii
Unii parteneri pot prezenta paduchi pubieni, mai greu decelabili, mai ales in cazul partenerilor care pastreaza parul pubian. In general, chiar daca paduchii nu sunt vizibili, acestia prezinta mancarimi locale si leziuni de grataj (de scapinat, zgarieturile caracteristice). 

5. Iritatii si leziuni de grataj
Daca sesizati in zona pubiana, la nivelul penisului sau testiculelor iritatii, zone rosii, leziuni de grataj etc. cu siguranta ceva nu este in regula privind sanatatea intima a barbatului respectiv. Este indicat sa evitati contactul sexual pana la stabilirea (si dupa daca este cazul) cauzelor care au produs respectivele modificari.Umflarea sau inrosirea organelor genitale

Daca sesizati ca anumite segmente ale penisului sunt umflate ori unul sau ambele testicule sugerati-I partenerului sa consulte un medic specialist cat mai urgent.

6. Secretii uretrale
Daca sesizati in capatul penian, la nivelul orificiului uretral, o secretie anormala, mirositoare, galbuie sau alta culoare dar nu incolora, ori daca este abundenta, este foarte posibil ca barbatul sa aiba o infectie. Evitati contactul sexual, chiar daca aveti ca alternativa folosirea prezervativului. 

7. Negi genitali
Negii sau verucile apar ca niste excrescente la nivelul pielii pubiene, pe penis sau pe scrot. Verucile pot sa apara oriunde la nivelul pielii, ele fiind determinate de infectia cu HPV (Papilloma Virus), insa exista peste 100 de tipuri de HPV. Dintre acestea doar cateva au tropism genital si doar cateva tulpini pot da cancer de col pentru femeie in cazul infectarii. Infectarea cu HPV nu poate fi prevenita prin folosirea prezervativului, caci se face prin contact piele-piele, astfel ca o veruca trebui tratata atunci cand este depistata, chiar daca este prezenta la barbat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei