A curs cu AMENZI în Centrul Vechi! Românii nu purtau mască și nu respectau distanțarea socială

images (1)

Dimensiune font:

| 12-07-2020 10:17

 Zeci de amenzi în valoare totală de peste 200.000 de lei au fost date, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unor controale comune făcute de polițiști, polițiști locali, jandarmi și comisari de la Protecția Consumatorului.  

 
 
 
 

În zona Centrului Vechi au fost verificate 17 societăți comerciale, iar în urma controalelor au fost constatate și aplicate 57 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 210.600 lei.

Poliția Capitalei a transmis că s-au dat amenzi totale de 3.500 lei pentru încălcarea prevederilor Legii- 55/2020, respectiv celor care nu poartă mască și nu respectă distanțarea socială.

Amenzi de 119.000 lei au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și de 40.000 de lei pentru nerespectarea HG 857/2011privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice.

Au fost date amenzi de 10.000 lei conform Ordonanței nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și altele în valoare totală de 7.000 lei conform prevederilor Hotărârii nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, respectiv de 3.400 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr 61/1991.

Au fost controlate și mașinile care transportă persoane în regim taxi sau în regim de închiriere și au fost aplicate amenzi de 27. 000 lei, conform Legii nr. 38/2003. Au fost reținute și trei autorizații taxi și s-au dat amenzi de 1.000 de lei conform OUG 195 /2002.

Amenzi de 1.000 lei au fost date conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 40 kg de materie primă de origine animală și nonanimală și s-a dispus oprirea temporară a activității de prestări servicii în bucătărie la una dintre societăți.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:58

Descinderi în Capitală și în 17 județe, la spitale și la zeci de cabinete pentru modul în care au gestionat deșeurile medicale
04/03/2021 10:40

 Aproape 200 de perchezitii au loc joi dimineată in Bucuresti si in 17 judete si in 17 judete, la sediile si locuintele unor persoane fizice si juridice, intr-un dosar de evaziune fiscală, abuz in servic ...

Mâncarea nesănătoasă afectează grav creierul și scade coeficientul de inteligență
04/03/2021 10:15

Alimentele foarte grase reduc irigarea creierului, lucru care ar putea explica un grad mai scãzut de inteligenţã. Se ştia cã felurile de mancare grase duc la creşterea greutãţii. ...

 Terapii masculine
04/03/2021 09:55

Terapii masculine De obicei, ideea de salon de infrumusetare este asociată cu femeile. Statisticile ne arată insă că bărbatii au prins si ei gustul, astfel că există o competitie umăr la umăr pentru ...

Apendicita, afecțiunea cu cele mai mari erori de diagostic din lume
04/03/2021 08:45

Apendicita se pare că este afectiunea cel mai adesea diagnosticată gresit si, din păcate, pacientii cu risc scăzut sunt imposibil de identificat. Apendicita este cea mai frecventă urgentă chirurgicală g ...

Medic din Timișoara, bolnav de COVID după ce s-a vaccinat a doua oară
03/03/2021 15:50

Un medic din Timisoara s-a infectat cu coronavirus la o lună după administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer. Medicul radiolog a găsit si posibile explicatii ale infectării de după vaccinare. Med ...

Ce se întâmplă dacă antibioticele se combină cu alcoolul
03/03/2021 14:47

Cine nu ştie că atunci cand iei antibiotice este interzis să bei alcool, pentru că alcoolul... ce? Doctori de familie, farmacişti ori rude, toţi ştiu şi ne spun că antibioticele şi alcoolul nu se folo ...

Un bărbat de 57 de ani a murit pe acoperișul unei clădiri din Argeș
03/03/2021 14:30

Tragedie petrecută, astăzi, intr-o localitate din judetul Arges. Un bărbat de 57 de ani a murit in vreme ce efectua lucrări pe acoperişul unei clădiri din localitatea Schitu Goleşti. Bărbatul, care efe ...

Cifre în creștere: Peste 4.200 de cazuri de COVID în ultimele 24 de ore. Bilanțul a ajuns la 812.318 / 1.032 de pacienți la terapie intensivă
03/03/2021 14:04

 Alte 4.278 de cazuri de COVID-19 au fost raportate in ultimele 24 de ore in urma a 35.091 de teste, iar bilantul a ajuns la 812.318, potrivit datelor furnizate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică ...

Mănâncă usturoi și miere pe stomacul gol timp de 7 zile. Cel mai bun leac pentru hipertensiunea arterială
03/03/2021 14:01

 Usturoiul este excelent pentru sănătate, deoarece are o multime de proprietăti. Puţine persoane ştiu că impreună cu alte ingrediente putem dezvolta tot felul de remedii naturale pentru a combate di ...

A fost vaccinată persoana cu numărul un milion din România
03/03/2021 13:17

Medicul Valeriu Gheorghită, coordonatorul campaniei nationale de vaccinare anti-COVID-19, este cel care a vaccinat, miercuri, persoana cu un numărul un milion din Romania. Este vorba despre o femeie de peste ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei