A murit a șasea victimă a incendiului de la „Matei Balș". Este vorba despre un pacient de 70 de ani

mort covid

Dimensiune font:

| 30-01-2021 15:22

Un pacient de 70 de ani cu COVID-19 transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urma incendiului de la Institutul Matei Balş a murit, precizează Ministerul Sănătăţii, care rectifică informaţia iniţială conform căreia persoana decedată era o femeie de 58 de ani, despre care afirmă, însă că se află în stare gravă.

”Ministerul Sănătăţii a fost anunţat astăzi despre un nou deces înregistrat în randul pacienţilor care au fost transferaţi de la Institutul Naţional de Boli Infectioase „Matei Balş” după incendiul produs. Este vorba despre o femeie în vârstă de 58 ani internată în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti care se afla în stare gravă”, transmite MS.

Bilanţul victimelor urcă astfel la 6. După incendiul de vineri, de la Institutul Matei Balş, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost transferaţi 5 pacienţi cu COVID-19. Dintre aceştia, patru erau în stare stabilă, iar unul era intubat, la ATI, conform datelor transmise sâmbătă dimineaţă de Ministwerul Sănătăţii. Imediat după incendiu, au fost găsite patru persoane carbonizate, iar în cazul celei de a cincea persoane, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
Cel mai bătrân chirurg operează în Kîrghîzstan. Mambet Mamakeev are 93 de ani
25/02/2021 18:32

Cel mai varstnic chirurg in activitate trăieste şi operează in Kirghizstan. Mambet Mamakeev are 93 de ani şi a lucrat in sala de operaţii timp de 67 de ani. Face sport zilnic, nu fumează şi nu bea alc ...

Apele termale din Pisa, folosite pentru recuperarea pacienților care au fost infectați cu coronavirus
25/02/2021 14:45

Orasul italian Pisa nu este celebru doar pentru turnul său inclinat, ci si pentru apele termale. Spa-urile din localitate sunt folosite acum in programele de recuperare pentru cei care au suferit de COVID-19 ...

Ce să faci când te doare măseaua foarte tare. Tratamente rapide
25/02/2021 14:45

Durerile de măsea pot da dureri foarte neplăcute, care ne pot afecta activitătile de zi cu zi   Ce să faci cand te doare măseaua Tratamente rapide pentru durerile de molari Durerile de măsea sunt ...

Alimentele care îngrașă cel mai mult. Mare atenție în ce cantitate le consumi!
25/02/2021 14:45

Orice dietă sănătoasă este si o dietă variată, insă sunt anumite alimente care te ingrasă, asta pentru o cantitate mică din ele ascunde un număr mare de calorii. Printre aceste alimente se numără ma ...

 Moderna va începe studiile clinice pentru un nou vaccin COVID  împotriva variantei coronavirusului din Africa de Sud
25/02/2021 14:15

  Compania americană Moderna a anunţat că o versiune modificată a vaccinului său, dezvoltată special impotriva variantei sud-africane extrem de contagioase, este pregătită pentru testarea la oamen ...

Vaccinul Johnson & Johnson a primit aprobarea Agenţiei pentru medicamente din Statele Unite
25/02/2021 13:48

Dacă unele vacinuri vor fi livrate cu intarziere, se pare că vom putea conta, in schimb, pe altele noi! Johnson & Johnson a convins Agentia pentru alimente si medicamente din Statele Unite si isi va putea ...

Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
25/02/2021 13:37

Alte 3.923 cazuri noi de coronavirus au fost raportate joi, pentru ultimele 24 de ore, după efectuarea a 28.141 de teste si 8.706 teste rapide antigen, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strate ...

A patra tranșă AstraZeneca, cu aproape 150.000 de vaccinuri, vine joi în România. Care este bilanțul total al livrărilor de doze
25/02/2021 12:12

 Un număr de 148.800 doze de vaccin anticovid AstraZeneca ajung joi in tară, informează Comitetul National de Coordonare a Activitătilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 (CNCAV). Prima transă ...

Demararea proiectului „Sistem Integrat Suport pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență COVID-19 la nivelul Spitalului Clinic Căi Ferate Iași”
25/02/2021 10:00

 Comunicat de presă 25 februarie 2021 Demararea proiectului „Sistem Integrat Suport pentru Gestionarea Situatiilor de Urgentă COVID-19 la nivelul Spitalului Clinic Căi Ferate Iasi” &nbs ...

Mituri demontate - Între pâinea congelată și cea proaspătă NU sunt diferențe semnificative / STUDIU
24/02/2021 20:24

Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Facultatea de Stiinta si Ingineria Alimentelor din cadrul Universitătii “Dunărea de Jos” din Galati, s-au analizat trei tipuri de paine, congel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei