A trăi în prezent şi echilibrul sufletului

Trăim într-un spaţiu temporal ce are prea puţin cu de-a face cu prezentul. Acasă suntem preocupaţi de munca noastră. La muncă ne gândim la problemele de acasă sau visăm la week-end şi la vacanţe. Mintea noastră este mereu atrasă de altceva, de altcineva, altundeva sau mai târziu. Când nu suntem prinşi de trecut, de regrete sau de nostalgie, ne proiectăm în viitor, într-un tărâm de utopie şi de miraje.
Atunci când suntem prezenţi în Aici şi Acum-ul existenţei noastre, când suntem conştienţi de ceea ce ne înconjoară, suntem în măsură să trăim diversele forme de schimburi pe care le stabilim cu ceilalţi, în alianţă şi reciprocitate. A fi prezent faţă de sine este, pentru majoritatea oamenilor, o necunoscută.
Absenţa faţă de sine poate determina lipsă de iubire şi de stimă de sine, având o imagine depreciată, depresivă, devalorizată şi culpabilă despre noi înşine. Poate exista reţinerea de a ne consacra timp şi bani, de a accepta faptul că suntem îndrăgiţi pentru ceea ce suntem tocmai pentru că ne comparăm cu o imagine a noastră plasată în trecut sau în viitor. Fiind separaţi de noi înşine, în forul nostru interior, îi vedem pe ceilalţi cu ambivalenţă. Ei sunt cei care trebuie să ne ajute să existăm, însă, în acelaşi timp, tot ei ne pot limita libertatea.
Prezenţa faţă de sine înseamnă să simţim, să gândim, să alegem şi să ne exprimăm în nume propriu, fiind conştienţi de mizele şi de responsabilităţi noastre. Fiind în Aici şi Acum-ul existenţei noastre, vom accepta fericirea, convinşi că suntem demni şi că merităm să ne bucurăm de ceea ce ne provoacă plăcere, fără să ne mai aflăm în situaţii expiatorii şi masochiste de eşec şi autopedeapsă. Vom trăi dincolo de nevoia de a câştiga recunoaşterea, atenţia şi validarea celorlalţi, prin seducţie exhibiţionistă sau prin imitaţie.
Nu putem trăi gândindu-ne la beneficiile pe care le putem obţine pentru simplul fapt că aceasta ar însemna să trăim în viitor. În mod paradoxal, doar renunţând la ideea recompensei o vom putea obţine. Fiind mai puţini ataşaţi de rezultat şi, deci, cu un nivel de anxietate anticipatorie redus vom fi în măsură să ne direcţionăm atenţia spre ceea ce contează cu adevărat pentru a ajunge unde avem nevoie să fim.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU

Absenţa faţă de sine - fizic suntem prezenţi, însă emoţional şi afectiv suntem în altă parte - se manifestă, de multe ori, sub forma instabilităţii, nerăbdării, grabei. Ea se exprimă şi prin ambivalenţă, ezitare, indecizie, prin extrema dificultate de a alege, de a decide, de a ne accepta aşa cum suntem