Aflat în carantină din cauza COVID, Sibiul cere ajutor comisarului european pentru sănătate. Județul are cea mai mare rată de infectare din România

spital-judetean-6-jluu

Dimensiune font:

| 16-11-2020 11:15

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a cerut, luni, ajutorul comisarului european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, pentru sprijinirea pacienţilor COVID-19 din Sibiu, judeţul cu cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 din România, de 8,32 la mia de locuitori, potrivit raportării transmise duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.

Nicu Ştefănuţă a precizat că i-a scris în urmă cu câteva zile şi ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, ca să activeze mecanismele europene pentru transferul pacienţilor COVID-19.

„I-am scris miercuri ministrului Sănătăţii să-l implor să activeze mecanismele europene pe care le are la dispoziţie. Vorbim de: transfer intraeuropean de pacienţi acolo unde se lucrează la capacitate maximă. Nu e posibil ca pacienţi din Belgia să fie transferaţi în Germania şi la noi să se moară pe capete pentru că ne este ruşine să cerem sau suntem incompetenţi să o facem. Azi am luat legătura cu comisarul european pe sănătate pe o problemă şi mai gravă: staţia de oxigen, de care spitalul judeţean are mare nevoie. UE are un mecanism de schimb de dotări - EU Clearing House. Şi noi trebuie să obţinem aceste dotări cu ajutorul unui spital din Europa, de aproape, aşa încât să ajungă la timp la bolnavi. Mă voi ţine de aceste demersuri şi oameni ca scaiul, pentru că este în joc cea mai mare dramă din istoria recentă a Sibiului", a precizat europarlamentarul sibian.

Nicu Ştefănuţă (USR PLUS) este membru în comisia de Sănătate publică şi Mediu a Parlamentului European.

Medicii din SCJU din Sibiu solicită o staţie de oxigen de urgenţă, pentru a asigura oxigenul necesar pacienţilor COVID-19. Unitatea din Sibiu deţine o singură staţie de oxigen, care nu face faţă la numărul tot mai mare de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Conducerea spitalului şi cea a Consiliului Judeţean speră ca marţi să ajungă la Sibiu staţia nouă de oxigen, care este închiriată de la o firmă care o importă din Turcia, a precizat zilele trecute, directorul unităţii medicale, Liliana Coldea.

În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu sunt trataţi zilnic, cei mai mulţi bolnavi COVID-19 din tot judeţul. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Tinerii români, în DEPRESIE din cauza pandemiei de coronavirus! Cum putem trece peste tulburările psihice- sfatul experților
08/03/2021 19:42

Pandemia de coronavirus a venit pe neasteptate si ne-a schimbat vietile radical. Nimic nu a mai fost cum era inainte. Am avut de respectat si avem in continuare reguli foarte stricte, am stat luni de zile inchi ...

Procurorii cercetează dacă pacienţii cu Covid-19 sunt ucişi în Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Sibiu
08/03/2021 15:11

Procurorii au deschis luni, un dosar penal pentru omor, in cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce a fost publicat un articol in presa locală, in care o sursă a declarat sub protec ...

CORONAVIRUS Romania. 2.280 de cazuri noi si 63 de decese, in 24 de ore. La ATI sunt internati peste o mie de pacienti
08/03/2021 14:43

Autoritatile au transmis luni, 8 martie, ca in ultimele 24 de ore au fost raportate 2.280 de cazuri noi de infectare cu coronavirus si 63 de decese. La ATI sunt internati 1.098 de pacienti. Pana astazi, 8 ma ...

Dependența de alcool: ce complicații poate ascunde și cum se tratează
08/03/2021 14:09

Dependenta de alcool: ce complicatii poate ascunde si cum se tratează Dependenta de alcool este una dintre cele mai răspandite tipuri de dependentă la nivel global. Netratată, aceasta are efecte foarte ...

Sucul de sfeclă roșie combate anemia
08/03/2021 13:10

Adepţii alimentaţiei naturale utilizează ca intăritor al organismului in perioada de iarnă diferite băuturi din amestecuri de sucuri obţinute in casă.   O băutură dintre cele mai uşor de prepa ...

Ce spune Raed Arafat despre ÎNCHIDEREA totală
08/03/2021 12:01

Raed Arafat dă cea mai proastă veste! Despre inchiderea totală este vorba. Arafat crede că această creştere a numărului cazurilor de infectare cu Covid-19 este generată de noile tulpini ale noului cor ...

Începe a treia etapă de vaccinare. România va primi 2,6 milioane de doze de vaccin
08/03/2021 11:02

Premierul Florin Ciţu a declarat că a cerut preşedintelui CNCAV, colonelul doctor Valeriu Gheorghiţă, şi ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să facă pregătirile necesare pentru ca etapa a III-a ...

Fondatorul trupei Cargo a murit. Era bolnav de COVID
08/03/2021 11:00

Chitaristul şi compozitorul Adi Bărar, fondator al trupei rock Cargo, a murit luni, la varsta de 61 de ani. Anunţul a fost făcut public, in urmă cu puţin timp, pe pagina de Facebook a grupului timişorea ...

Antibioticele naturale
08/03/2021 08:03

Foarte folosite in bucătărie, multe legume sunt si antibiotice naturale, fiindu-le cunoscute proprietătile antibacteriene. Usturoiul, desi produce o respiratie urat-mirositoare, este foarte cunoscut pentru ...

AVERTISMENT crunt despre tulpină britanică! Se răspândeşte mult mai ușor şi provoacă alarma în rândul virusologilor din întreaga lume
08/03/2021 08:00

    Noua tulpină britanică a coronavirusului are o transmisibilitate mai mare, a declarat dr. Alexandru Rafila. „Transmisibilitatea este mai ridicată in cazul tulpinii din Marea Britanie. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei