Denumire științifică arnică: Arnica montana
Denumire populară arnică: carul-pădurilor

Denumire stiintifica arnica:

Arnica montana fam. Compositae

Denumire populara arnica:

carul-pădurilor, carul zânelor, ciudă, cujdă, iarba-soarelui, podbal, podbal de munte, roit, tabacu-câmpului, ţâţa-oilor.

Proprietati terapeutice arnica:

Flori de arnica

- previn infecțiile microbiene – antiseptic

- cicatrizante

- decongestive

Contraindicatii arnica:

- arnica nu se utilizează intern, provocând deranjamente gastrointestinale și hipertensiune arterială

Afectiuni tratate cu arnica:

boli tratate cu arnica: laringită acută (răgușeală), plăgi (răni) și altele

Tratamente naturiste arnica:

Intern:

- insuficienţă coronariană, hipertensiune, anghina pectorala: pulbere de arnica, 1 vârf de cuţit de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

- traumatism cranio-cerebral, cefalee post-traumatică: pulbere de arnica, 1 vârf de cuţit de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

- pareze şi semi-pareze: pulbere de arnica, 1 vârf de cuţit de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Se asociază excelent cu amestecul de pulbere de rozmarin, pulbere de salvie şi pulbere de maghiran, câte un gram din fiecare.

- insomnie, palpitaţii cardiace, coşmaruri, spaimă nocturnă post-traumatică: pulbere de arnica, 1-2 vârfuri de cuţit seara, cu 2-3 ore înainte de culcare.

- depresie psihică, nevroză, isterie: pulbere de arnica, 1 vârf de cuţit de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

- stări de şoc ca urmare a unor traumatisme fizice sau emoţionale: pulbere de arnica, 1 vârf de cuţit de 3-4 ori pe zi.

- administrată la scurt timp după producerea şocului dă rezultate excepţionale în reducerea efectelor nefaste ce pot să se manifeste pe termen lung.

Extern:

- răni, răni care se vindecă dificil, răni care apar la persoanele imobilizate la pat: cataplasmă

- cicatrici cheloide, cicatrici inestetice, cancer de piele: cataplasmă cu arnică aplicată vreme de 2 ore pe zi. Este bine ca locurile afectatesă fie cât mai mult timp expuse acţiunii aerului.

- cancer al limbii, al cavităţii bucale şi al gatului – clătiri ale gurii şi gargară cu ceai de arnică

- contuzii (vânătăi) – cataplasmă cu arnica

Mod de preparere arnica: ceai de arnica, tinctură de arnica

Ceai de arnica – infuzie arnică – pentru laringite: 2 lingurițe de flori de arnica, la 200 ml de apă clocotită, cu  care se face gargară la 3-4 ore

- în cazul laringitei se va face cu 2 linguriţe de flori de arnica puse la 250 ml apă clocotită. Se acopera până ajunge la temperatura corpului. Se strecoară şi se vor face gargară de mai multe ori pe zi.

- 1 linguriţă de flori de arnica se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere 15 minute, se strecoară. Se foloseşte la comprese externe pe diferite afecţiuni.

Unguent de arnica: 2 linguriţe de flori de arnica se umezesc cu puţin alcool apoi se pun în 50 ml ulei şi se fierb pe baie de apă, timp de 2 ore. Se strecoară. Se foloseşte extern. Dacă se doreşte se poate pune şi puţină ceară de albine.

Tinctură de arnica:  50 g de flori de arnica se pun în 250 ml alcool de 70°. Se va ţine apoi  15 zile agitând de câteva ori pe zi. Se va strecura apoi şi se pune în sticluţe de capacitate mai mică. La folosire se va pune 15 ml de tinctură la 100 ml apă distilată. Se agită bine apoi se foloseşte ca cicatrizant şi antiseptic la răni.

Arnica in traditia populara

Frunzele se puneau crude pe tăieturi şi răni, iar cu decoctul plantei se spălau rănile obrintite din cauza frigului.

Se mai folosea contra inflamaţiilor gurii şi gâtului. Rădăcinile plămădite în rachiu se foloseau contra vătămăturii.

Ceaiul din frunze şi flori se lua contra diareei şi dizenteriei, precum şi în bolile neuropsihice, iar cu decoctul se făcea gargară prelungită.

Fiertura din plantă se folosea la băi contra reumatismului. Ceaiul făcut din părţi aeriene se lua contra răcelii, iar cel din floare, în boli de ficat.

Contraindicatii arnica

Nu se utilizează intern putând provoca deranjamente gastro- intestinale şi hipertensiune arterială. În doze mai mari poate provoca paralizia centrilor nervoşi, iar extern este iritant.