Boala Kawasaki. Simptome si tratament

Boala Kawasaki (sindromul adenopatic cutaneomucos) reprezinta o afectiune care implica tesutul cutanat, cavitatea bucala si nodulii limfatici din organismul copilului. Cauza declansatoare a bolii ramane de natura necunoscuta, insa simptomele ei sunt usor de recunoscut.

 

Incidenta bolii este relativ mica, iar varsta copiilor ce se imbolnavesc este sub 5 ani. Se pare ca rata imbolnavirilor este mai mare in tarile asiatice, iar in cazul netratarii bolii, se poate ajunge la complicatii severe ce pot afecta inima.

Simptomele bolii Kawasaki
Semnele bolii apar progresiv, in faze:

 

1. Prima faza
Dureaza de obicei pana in 2 saptamani, cu manifestari de febra persistenta, cu valori cuprinse intre 38.8 C si 39.3C, febra care dureaza uneori si pana la 5 zile. Alte simptome: 
- roseata severa la nivel ocular;
- iritatie la nivelul pielii abdomenului, pieptului si organelor genitale;
- buze crapate, excesiv de uscate si vinetii;
- senzatie de gat uscat si iritat;
- limba tumefiata si rosie;
- noduli limfatici inflamati si durerosi la atingerea prin piele;

2. Faza a doua
Apare descuamarea pielii mainilor si a picioarelor, pe portiuni extinse. De asemenea, copilul poate acuza dureri intense articulare, poate avea diaree, stari de voma si dureri abdominale.

Complicatiile bolii Kawasaki
Copiii care sufera de boala Kawasaki pot dezvolta complicatii serioase:

 

- vasculita: inflamatia peretilor vaselor de sange, cu pericol asupra arterei coronare, care asigura irigarea inimii.
- inflamarea musculaturii cardiace si a valvelor mitrale, ducand invariabil la aparitia aritmiilor cardiace, cu ritm inconstant al batailor inimii.

 

Din cauza riscurilor de a se produce un atac de cord sau a unor anevrisme coronariene, sunt efectuate o serie de teste asupra inimii (electrocardiograma, razele X sau ecocardiografia).

 

Tratamentul bolii Kawasaki
Boala Kawasaki este tratata prin administrarea unor doze mari de aspirina, adesea impreuna cu gamaglobulina IV. Aspirina reduce inflamatia si impiedica formarea cheagurilor in sange. Totusi acest tratament nu este intotdeauna eficient, 25% din copii fiind expusi in continuare riscului de a dezvolta afectiuni in arterele coronare. 

Administrarea intravenoasa, in doze mari a gamei globulina imbunateste considerabil starea celor mai multi copii, in decurs de 24 de ore, prin diminuarea formarii anevrismelor in arterele coronare. In unele cazuri sunt administrate si medicamente pe baza de cortizon.

 

Daca boala nu afecteaza arterele coronare in 2 luni, pacientii se pot recupera complet. Daca arterele coronare au fost atinse, supravietuirea depinde, in primul rand, de gravitatea bolii. Cu tratamentul adecvat, majoritatea copiilor se vindeca (rata de deces fiind mai mica de 1%). Decesul poate surveni insa si la cativa ani. Explicatia ar fi aceea ca jumatate din anevrisme se remit intr-un an, iar cele care nu se remit in aceasta perioada progreseaza spre disectie.