Contaminarea cu stafilococ auriu, evitată de un obicei ortodox
Dimensiune font:
Înainte de a da în judecată medicii de la maternitatea Giulești, părinții ar trebui să se dea în judecată unii pe alții. Sunt câteva reguli pe care nu le respectă și care cresc riscul contaminării nou-născuților în spital.
Acum, în plin scandal, dacă mergi la o maternitate, stat sau privat, vei găsi doi-trei vizitatori în salon. Dacă nu se așază pe pat, alături de mamă, cu hainele cu care au mers în metrou, sigur iau copilul în brațe, îl pupă sau își fac selfie, cu cel mic. Oamenii mai nevoiași mănâncă salam pe ziarul întins pe cearșaf, cei cu bani umplu camera de flori. Și unii și alții, aduc în spital microbi. Și nu vin doar rudele apropiate, ci toți colegii de birou se simt obligați să facă pelerinaj la căpătâiul pacientei, după program. În lipsa lor, proaspăta mamă se plictisește, așa că schimbă germeni cu alte mămici, din alte rezerve: la o discuție, la o cafea. Regula dușului obligatoriu la internare a fost abandonată, în 1989. Pentru unele gravide, ar fi fost prima baie după ultima ploaie care le-a udat.
Igiena nu a fost întotdeauna considerată o virtute, la noi, dar credința a ajutat lupta cu infecțiile la nou-născuți. La ortodocși era obiceiul ca până la botez doar părinții și bunicii să poată vedea copilul. Micuțul avea timp să se pregătească pentru lumea plină de stafilococi aurii în care intra.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau