Copii din celule reproductive donate. În România, materialul genetic este adus din alte ţări, contra cost

celule-stem

Dimensiune font:

| 27-01-2020 11:13

În timp ce în România scade demografia, tot mai mulţi fac eforturi disperate să aducă pe lume copii. Unii ajung să apeleze şi la material genetic donat. Cei mai mulţi merg peste hotare pentru celule reproductive de la donatoare anonime. În ţară, legal pot primi doar de la persoane cunoscute sau din bănci străine. Pe de altă parte, mulţi embrioni rămaşi de la fertilizări în vitro sunt distruşi. Nu pot fi donaţi, în lipsa unei legi specifice.

"Este ceva extraordinar să simţi bătăile bebeluşului, să simţi cum te împinge cu mânuţele, cu picioruşele. I-am dat sânge din sângele meu prin cordonul ombilical, am hrănit-o. Toată lumea spune că seamănă şi cu mine, dar seamănă şi cu tatăl. De la el este materialul genetic."

Copilul visat a venit după un deceniu de chin. Femeia a făcut în van mai multe fertilizări în vitro şi puncţii, după stimulări hormonale grele. După o sarcină pierdută, la peste 40 de ani, a aflat că are un sindrom genetic.

Aşa că a încercat o ultimă soluţie: ovocite de la o donatoare anonimă din Grecia - o tânără care-i seamănă fizic şi cu aceeaşi grupă de sânge. Au plătit tratamentele de stimulare şi recoltarea celulelor reproductive de la donatoare, apoi transferul embrionului obţinut prin fertilizarea în vitro cu material genetic de la soţ, plus toate celelalte terapii şi analize. Peste cinci mii de euro, plus transportul şi cazarea la Atena.

Femei cu probleme genetice, la menopauză precoce sau rămase fără material genetic propriu după terapiile pentru cancer, apelează de obicei la ovocite de la donatoare anonime, în Cehia, Grecia sau Spania.

În România, celulele reproductive pot fi recoltate pentru donare doar cu acte semnate de ambele părţi la notar, cu aprobare de la agenţia de transplant.

În România nu există o bancă de celule reproductive, aşa că materialul genetic este adus din alte ţări, contra cost.

În ţară, au fost doar 37 de proceduri cu ovocite donate, în 2018. Avem nevoie de o lege a reproducerii umane asistate, spun experţii. Acum nici embrionii rămaşi după procedurile FIV nu pot fi donaţi şi mulţi sunt distruşi.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Bolnav de COVID, șeful Sanepid Gorj a murit în ambulanță. Se pare că utilitara a rămas fără oxigen
07/03/2021 10:19

Şeful Sanepid Gorj, Adrian Virgil Dobrin, care era infectat cu coronavirus in stare gravă, a murit in ambulanţa care-l transporta la Bucureşti. Autospeciala care-l transporta ar fi rămas fără oxygen. Do ...

FOTO/VIDEO - Cine este cel mai tânăr român care s-a vaccinat
07/03/2021 10:16

Un adolescent de 16 ani şi 3 zile s-a vaccinat, sambătă, la un centru amenajat in judeţul Prahova, fiind cel mai tanăr roman care s-a imunizat pană in acest moment. Victor Antonescu a afirmat că a văz ...

Când va apărea primul medicament împotriva COVID
07/03/2021 09:40

Gigantul farmaceutic Merck anuntă că a făcut progrese in dezvoltarea unui medicament administrat oral impotriva COVID-19.     Sambătă, gigantul farmaceutic Merck şi o companie americană au a ...

RĂSTURNARE de situație: IMUNIZAREA cu două doze Pfizer ar putea să nu fie suficientă
07/03/2021 09:00

Compania farmaceutică Pfizer a anunţat joi că studiază posibilitatea administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19 persoanelor care au fost deja vaccinate cu ambele doze, pentru a incerca astfel ...

Raed Arafat, despre posibilitatea unui lockdown in toata Romania.
07/03/2021 00:03

Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, a afirmat sambata, 6 martie, ca ne confruntam cu riscul raspandirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine predominanta peste tot. De aceea ...

O mare companie farmaceutică, anunț URIAȘ: medicamentul care vindecă rapid Covid-19
06/03/2021 23:56

Compania farmaceutică Merck a anuntat sambătă că medicamentul experimental antiviral molnupiravir pe care il dezvoltă impreună cu Ridgeback Bio a arătat o reducere rapidă a virusului conform fazei a dou ...

48.638 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat
06/03/2021 18:19

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea impotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că, in ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 48.638 persoane şi s-au inregistrat 57 de reacţii adver ...

Descoperire NEAȘTEPTATă în privința vitamine D3. Cum ajută bolnavii de COVID
06/03/2021 17:22

Există cereri ca vitamina D să fie utilizată ca tratament in spitalele din Marea Britanie „imediat” după ce cercetările au descoperit că ar putea reduce rata mortalitătii atunci cand este u ...

CORONAVIRUS Romania. 4.064 de cazuri noi si 69 de decese, in 24 de ore. La ATI sunt internati 1.070 de pacienti
06/03/2021 13:46

Autoritatile au transmis sambata, 6 martie, ca in ultimele 24 de ore au fost raportate 4.064 de cazuri noi de coronavirus si 69 de decese. La ATI sunt internati 1.070 de pacienti. De la inceputul pandemiei p ...

Sarea şi Cernobîlul ne omoară!
06/03/2021 11:11

Chirurgii din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” trag un semnal de alarmă asupra inmulţirii cazurilor de guşă şi de hipertiroidism, afecţiuni cauzate de deficitul de iod din alimentaţie. Cel pu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei