default

Dimensiune font:

Coronavirus: OMS cere francezilor să rămână calmi

| 15-05-2013 09:40

* Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut francezilor să nu supraaglomereze spitalele, în pofida prezenţei în ţară a două cazuri de persoane infectate cu coronavirus asemănător SRAS (sindromul respirator acut sever), a anunţat purtătorul de cuvânt al organizaţiei

Înainte de a se prezenta la un spital, „francezii (...) trebuie să se întrebe dacă au fost expuşi la alte persoane care s-au deplasat în regiunile afectate”, a declarat un purtător de cuvânt al OMS, Gregory Hartl.
„Nu dorim ca sistemul de sănătate să fie supraîncărcat”, a adăugat el, subliniind că dat fiind numărul cazurilor actuale din Franţa - două - „posibilitatea ca cineva să se îmbolnăvească este foarte scăzută”.
În total, 34 de cazuri de persoane infectate cu noul virus în lume au fost notificate OMS din septembrie 2012, iar 18 persoane au murit, potrivit ultimului bilanţ. OMS nu dispune încă de suficiente informaţii pentru a formula concluzii privind modul şi sursa transmiterii coronavirus.
Hartl a explicat că mai multe studii sunt în curs pentru a încerca să descifreze misterul acestui nou virus. Dar, potrivit oficialului OMS, subiectul va fi cu siguranţă discutat la viitoare adunare mondială a sănătăţii care începe pe 20 mai la Geneva.
OMS nu are pentru moment motive să modifice recomandările de călătorie şi comerţ cu Arabia Saudită.
În urmă cu 10 ani, pandemia SRAS, plecată din China, a cauzat moartea a peste 800 de persoane şi a provocat îngrijorare în întreaga lume.
Noul virus este totuşi diferit de SRAS, în special pentru că provoacă o insuficienţă renală rapidă. Cazuri de infectare cu acest nou coronavirus au fost detectate până în prezent în Arabia Saudită, Iordania, Marea Britanie, Germania şi Franţa.

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Botez cu 100 de persoane și o cununie civilă, OPRITE de autorități. A curs cu amenzi
12/07/2020 11:37

 Politistii au oprit, in noaptea de sambătă spre duminică, două petreceri care se desfăsurau fără respectarea normelor sanitare in contextul epidemiei COVID-19.        &nbs ...

Angajat al Penitenciarului Târgu Mureş confirmat pozitiv cu coronavirus
12/07/2020 11:34

 Un angajat al Penitenciarului Targu Mureş a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, a informat, duminică, Administraţia Penitenciarelor. Potrivit sursei citate, acesta a exercitat ...

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci ciocolată neagră
12/07/2020 10:19

 Vă place ciocolata neagră cu un continut ridicat de cacao? Atunci trebuie să stiti cateva lucruri.         Ciocolata neagră contine nutrienti importanti ce iti pot imbunăt ...

A curs cu AMENZI în Centrul Vechi! Românii nu purtau mască și nu respectau distanțarea socială
12/07/2020 10:17

 Zeci de amenzi in valoare totală de peste 200.000 de lei au fost date, in noaptea de sambătă spre duminică, in urma unor controale comune făcute de politisti, politisti locali, jandarmi si comisari d ...

Petrecere pentru a vedea dacă cineva se infectează. La 30 de ani, a murit. Credea că virusul nu există. ULTIMELE sale cuvinte
12/07/2020 09:53

 Un bărbat, in varstă de 30 de ani, a fost diagnosticat cu noul coronavirus, după ce a participat la o „petrecere COVID”. Tanărul a murit săptămana aceasta.       &nb ...

Roșiile ne pot îmbolnăvi! Iată ce afecțiuni pot provoca sau pot agrava: cine tebuie să aibă grijă la consumul de roșii
11/07/2020 19:11

Cine nu iubeste salata de rosii? Mai ales cand sunt coapte, vara, si sunt gustoase si zemoase. Rosiile au multe vitamine, insă pot provoca si efecte adverse, sau chiar accentua unele afectiuni. Ele pot provoc ...

DOLIU în lumea sportului pe gheață: O MARE campioana mondială a fost găsită moartă
11/07/2020 16:46

 Olandeza Lara van Ruijven, diagnosticată recent cu o boală autoimună, a incetat din viaţă la Perpignan, la varsta de 27 de ani, relatează bbc.com, potrivit news.ro. Van Ruijven a fost internată la ...

Elicopterul SMURD, chemat în ajutorul unui turist în munţii Făgăraşului
11/07/2020 16:03

 O echipă de salvamontişti sibieni şi un elicopter SMURD care a decolat din judeţul Mureş intervin pentru a ajuta un turist care a rămas blocat intr-o zonă abruptă din munţii Făgăraşului, in ap ...

Vlad Dediu, preşedintele UNSR, în stare gravă. Resuscitat pe plajă după ce a fost înghiţit de apă la Mamaia
11/07/2020 16:01

 Tanărul Vlad Dediu, preşedintele UNSR (Uniunea Naţională a Studenţilor din Romania), se află in stare gravă după ce a fost la un pas de inec in Marea Neagră, la Mamaia, anunţă Romania TV. Din ...

Gabriela Firea anunță când va fi gata Spitalul Metropolitan: Am pus fundația
11/07/2020 15:55

 Primarul Capitalei, Gabriela Firea, arată că s-a pus fundatia Spitalului Metropolitan, din Capitală. Firea a precizat că acest spital va fi gata in 3 ani.     ”Foarte sintetic, ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!