00000   48644-10259338-5437

Dimensiune font:

Cum a reușit o țară cu 95 de milioane de locuitori să înregistreze numai 328 de cazuri de COVID-19 și 0 morți

| 31-05-2020 10:40

La nivel global s-au înregistrat peste 6 milioane de cazuri de COVID-19, însă în Vietnam au fost depistate numai 328, dintre care 279 de pacienți s-au vindecat.

 


Chiar dacă are o populație de 95.54 de milioane de locuitori și este o țară destul de săracă, Vietnamul nu a raportat niciun deces cauzat de COVID-19. În aceste condiții, fotbalul s-a reluat la începutul săptămânii în Vietnam, cu meciurile de Cupă. Pe 5 iunie se va relua și campionatul, întrerupt în martie, după a doua etapă.

În Vietnam există câte 8 medici la fiecare 10.000 de locuitori
De notat și faptul că Vietnam se învecinează cu China. Distanța dintre capitala Hanoi și punctul zero al pandemiei, orașul Wuhan, este de 1.300 de km. Conform CNN, în Vietnam există numai 8 medici la fiecare 10.000 de locuitori, dar pandemia a fost depășită după o carantină de trei săptămâni.


Autoritățile din Vietnam au ridicat măsurile de distanțare socială, iar viața a revenit în mare parte la normal. Există și cercetători sceptici, care sunt de părere că cifrele din Vietnam sunt greșite. În replică, un primar din Vietnam a spus că "dacă am avea mai multe cazuri, acești oameni ar căuta ajutor în spitale. Însă așa ceva nu se întâmplă, deci situația este sub control".

Cum a reușit Vietnamul să țină sub control pandemia de COVID-19
Omul care a coordonat întreaga operațiune anti-COVID din Vietnam, Pham Quang Thai, a explicat cum a reușit să țină virusul departe de țara sa: "Noi nu am așteptat indicații din partea Organizației Mondiale a Sănătății, am acționat din timp. Am depistat pericolul din timp", a spus Pham Quang Thai, conform sursei citate.

Autoritățile din Vietnam au început să verifice temperatura celor care intrau în țară încă din luna ianuarie. Pe 23 ianuarie, doi cetățeni chinezi aflați în Vietnam au fost depistați cu COVID-19, iar zborurile spre Wuhan au fost imediat anulate.

Pe 1 februarie, Vietnamul a anunțat că țara se confruntă cu o pandemie extrem de periculoasă, deși la nivel național fuseseră despitate numai opt cazuri. Imediat au început să fie închise tot mai multe facilități, iar țara a intrat în carantină.

Din luna martie, străinii nu au mai avut voie să pătrundă în Vietnam.

Fiecare pacient infectat cu COVID-19 a fost obligat să prezinte o listă a persoanelor cu care a avut contact înainte de a afla că poartă virusul. Astfel nu s-a ajuns la transmitere comunitară.

Formula 1 ajunge în Vietnam
Pe lângă meciurile de fotbal, Vietnamul este pregătit să găzduiască primul Mare Premiu din istoria sa. Cursa de Formula 1 din Hanoi ar fi trebuit să aibă loc pe 5 aprilie, dar pandemia de COVID-19 a amânat starul sezonului 2020. În aceste condiții, FIA a refăcut calendarul sezonului de F1, iar prima cursă din istoria Vietnamului ar urma să aibă loc pe 22 noiembrie.

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Lista celor 113 centre medicale din Romania in care se pot face teste pentru COVID-19 la cerere
12/07/2020 17:31

 Ministerul Sanatatii a facut publica duminica lista centrelor la care turistii care doresc sa mearga in Grecia se pot testa pentru COVID-19, pentru a se conforma conditiilor impuse de autoritatile de la A ...

Antibiotice a pătruns pe piețele SUA și UK cu noi medicamente asociate Covid-19
12/07/2020 13:30

 Pe fondul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, in timp ce piata spitalelor si farmaciilor din Romania si-a restrans substantial activitatea, Antibiotice identifică oportunităti in consumul de medicamente ...

Botez cu 100 de persoane și o cununie civilă, OPRITE de autorități. A curs cu amenzi
12/07/2020 11:37

 Politistii au oprit, in noaptea de sambătă spre duminică, două petreceri care se desfăsurau fără respectarea normelor sanitare in contextul epidemiei COVID-19.        &nbs ...

Angajat al Penitenciarului Târgu Mureş confirmat pozitiv cu coronavirus
12/07/2020 11:34

 Un angajat al Penitenciarului Targu Mureş a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, a informat, duminică, Administraţia Penitenciarelor. Potrivit sursei citate, acesta a exercitat ...

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci ciocolată neagră
12/07/2020 10:19

 Vă place ciocolata neagră cu un continut ridicat de cacao? Atunci trebuie să stiti cateva lucruri.         Ciocolata neagră contine nutrienti importanti ce iti pot imbunăt ...

A curs cu AMENZI în Centrul Vechi! Românii nu purtau mască și nu respectau distanțarea socială
12/07/2020 10:17

 Zeci de amenzi in valoare totală de peste 200.000 de lei au fost date, in noaptea de sambătă spre duminică, in urma unor controale comune făcute de politisti, politisti locali, jandarmi si comisari d ...

Petrecere pentru a vedea dacă cineva se infectează. La 30 de ani, a murit. Credea că virusul nu există. ULTIMELE sale cuvinte
12/07/2020 09:53

 Un bărbat, in varstă de 30 de ani, a fost diagnosticat cu noul coronavirus, după ce a participat la o „petrecere COVID”. Tanărul a murit săptămana aceasta.       &nb ...

Roșiile ne pot îmbolnăvi! Iată ce afecțiuni pot provoca sau pot agrava: cine tebuie să aibă grijă la consumul de roșii
11/07/2020 19:11

Cine nu iubeste salata de rosii? Mai ales cand sunt coapte, vara, si sunt gustoase si zemoase. Rosiile au multe vitamine, insă pot provoca si efecte adverse, sau chiar accentua unele afectiuni. Ele pot provoc ...

DOLIU în lumea sportului pe gheață: O MARE campioana mondială a fost găsită moartă
11/07/2020 16:46

 Olandeza Lara van Ruijven, diagnosticată recent cu o boală autoimună, a incetat din viaţă la Perpignan, la varsta de 27 de ani, relatează bbc.com, potrivit news.ro. Van Ruijven a fost internată la ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!