Cum să te operezi în străinătate pe banii statului
Dimensiune font:
* reprezentanţii CJAS spun că numărul asiguraţilor care au beneficiat de formular european s-a dublat în ultimii doi ani * pacienţii care au beneficiat de servicii medicale s-au tratat în clinici din Germania, Austria sau Belgia
Tot mai mulţi ieşeni solicită să se trateze în clinicile din străinătate prin formularul european E 112. De la începutul anului, 35 de ieşeni au beneficiat de servicii medicale de mii de euro după ce au beneficiat de formularul E 112. Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) spun că numărul asiguraţilor care au beneficiat de vestitul formular european s-a dublat faţă de ultimii doi ani.
Pacienţi cu vârste între zero şi 75 de ani
Şefii CJAS spun că pacienţii care au beneficiat de servicii medicale au vârste cuprinse între zero ani şi 75 de ani. „În cazul unor bebeluşi născuţi cu malformaţii severe congenitale a fost nevoie ca mamele lor să plece în clinicile din străinătate chiar înainte de a naşte. Cei mai mulţi au beneficiat imediat după naştere de operaţii complexe, în special la clinicile din Germania, Austria şi Belgia. Sunt însă şi cazuri oncologice, în special tumori pe creier, care au nevoie de intervenţii care nu pot fi efectuate în România”, a precizat dr. Dana Scumpu, director executiv adjunct al CJAS. Reprezentanţii instituţiei spun că, în cazul bebeluşilor, de cele mai multe ori, dosarele s-au efectuat în regim de urgenţă. „Au fost situaţii când mamele au aflat la ultima ecografie că bebeluşul lor suferă de o malformaţie severă de cord şi că ar fi indicată naşterea în străinătate, urmată de operaţie. În astfel de situaţii, corespondenţa şi tot ce ţine de partea birocratică a dosarului s-a făcut în mare urgenţă”, ne-a spus mai spus dr. Scumpu.
Răspunsul vine în 5 zile
Formularul E 112 se poate obţine în baza unui raport medical de la medicului curant şi în baza unei programări obţinute de pacient la un furnizor de servicii medicale din Uniunea Europeană, care trebuie să confirme faptul că acceptă plata prin intermediul formularului E 112. Cu aceste documente, plus copiile după cartea de identitate şi dovada plăţii la fondul naţional de asigurări de sănătate, pacientul face o cerere la CJAS şi în decurs de 5 zile va primi răspunsul. „Este bine de ştiut că formularul E 112 se obţine doar dacă intervenţiile de care are mare nevoie pacientul nu se pot efectua în România”, ne-a mai spus dr. Dana Scumpu. Majoritatea pacienţilor care au beneficiat de formularul european au mers în special la clinicile din Germania, iar serviciile decontate pe pacienţi au variat între 2.000 şi 100.000 de euro. (Cristina Mihăilă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau