CURĂ DE SLĂBIRE. Lista nutrienţilor care accelerează procesul de scădere în greutate
Dimensiune font:
CURĂ DE SLĂBIRE. Lista nutrienţilor care accelerează procesul de scădere în greutate
De-a lungul anilor oamenii de ştiinţă au căutat un ingredient magic cu ajutorul căruia să putem slăbi fără a depune prea mult efort. Experţii în nutriţie, citaţi de site-ul Health Yahoo, au reuşit să realizeze un top al principalilor 6 nutrienţi care accelerează procesul de scădere în greutate.
În 2008, dr. Shalamar Sibley, de la Universitatea din Minnesota a rugat un grup de 38 de persoane obeze să urmeze o dietă restrictivă, bazată pe 750 de kilocalorii, timp de 11 săptămâni. O parte dintre voluntari urmau o cură de slăbire care avea un conţinut ridicat în vitamina D, în timp ce ceilalţi subiecţi aveau un regim sărac în acest nutrient, notează Health Yahoo.
Rezultatele experimentului au arătat că deşi participanţiii la studiu urmau o dietă care avea aceaşi densitate calorică, persoanele care au avut un regim bogat în vitamina D au reuşit să slăbească cu aproape 70%mai mult, decât cei care ţineau o cură săracă în acest nutrient.
Acesta este doar unul dintre studiile care au demonstrat importanţa vitaminei D în dieta zilnică, mai ales atunci când vrem să scăpăm de kilogramele în plus. Specialiştii spun că această vitamină este stimulează arderile interne.
Calciul nu trebuie să lipsească nici el din dietă. Oamenii de ştiinţă afirmă că vitamina D este mai eficientă atunci când este combinată cu calciu. Lactatele, în special iaurtul, reprezintă alimentele care abundă atât în calciu, cât şi în vitamina D. Potrivit experţilor, calciul accelerează arderea grăsimilor din organism, stimulând astfel metabolismul.
O altă categorie de nutrieţi care stimulează procesul de slăbire este cea a proteinelor. Nutriţioniştii recomandă să optăm pentru proteine de înaltă calitate, în detrimentul celor de slabă calitate, mai ales dacă ne dorim să obţinem rezultate într-un interval relativ scurt. De cele mai multe ori suntem tentaţi să renunţăm la carne atunci când începem o cură de slăbire. Specialiştii spun că e total greşit. Carnea reprezintă o sursă importantă de proteine de înaltă calitate. Medicii recomandă ca săptămânal să mâncăm carne de pui de cel mult trei ori, carne de vită şi de miel o singură dată pe săptămână, iar de porc o dată la două săptămâni. Carnea de peşte poate fi mâncată în fiecare zi, dacă bugetul ne permite acest lucru. Potrivit nutriţioniştilor, marele avantaj al proteinelor din carne este că asigură senzaţia de saţietate pe o perioadă mai lungă de timp, spre deosebire de proteinele care provin din surse vegetale, printre care se numără ciupercile.
Acizii graşi Omega 3 reduc apetitul, ajutând laastfel scăderea în greutate. Acest nutrient este de mare ajutor mai ales persoanelor gurmande. Studiile din domeniu au demonstrat în repetate rânduri eficienţa acestor acizi graşi în lupta împotriva kilogramelor în plus. Peştele gras, printre care se numără somonul, tonul, heringul şi sardinele, este o sursă bogată în acizi graşi Omega 3.
Grăsimile monosaturate, cunoscute şi sub numele de grăsimi „bune”, ajută organismul să slăbească. Experţii spun că acest tip de grăsimi „topeşte” stratul adipos din organism, în special pe cel din jurul abdomenului. Acest tip de grăsimi se regăsesc în nuci şi seminţe (migdale, caju, nuci de Brazilia, alune, nuci de macademia, fistic, seminţe de floarea soarelui), măsline, diferite tipuri de ulei (uleiul de măsline, de canola, de susan, de rapiţă sau de alune) sau avocado. Potrivit experţilor, pe lânga faptul că grăsimile monosaturate ne ajută să obţinem un abdomen plat, aceste grăsimi reglează nivelul de colesterol “rău” şi reduc semnificativ riscul de boli de inimă, de obezitate sau de diabet. Ideal ar fi ca aceste grăsimi să se regăsească în alimentaţia zilnică.
Fierul asigură organismului energie. Pentru că reducerea numărului de kilocalorii ne face să ne simţim epuizaţi încă de la primele ore ale dimineţii, specialiştii recomandă ca în perioada în care suntem la cură să mărim doza de fier. Doza zilnică recomandată este de 18 miligrame. La fiecare masă e bine să alegi un aliment bogat în fier - vită, creveţi, curcan, cereale.
O altă variantă Ia îndemână o reprezintă şi suplimentele nutritive pe bază de fier. În plus, incuzând această categorie de nutrienţi în dietă, vei reduce considerabil riscul apariţiei anemiei, afecţiune des întâlnită mai ales atunci când optăm pentru o dietă draconică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau