Este bine sa lasam copilul sa planga la culcare?
Dimensiune font:
Cand copilul nu doarme, de obicei nici mama şi nici tatăl lui nu se odihesc. Numai cine nu are copii nu îşi poate închipui cum cineva poate rezista după nopţi albe în şir din cauză că bebeluşul a plans toată noaptea.
Cercetătorii australieni spun că este o idee bună să laşi copiii să plangă la culcare, ca parte a strategiei de a-i învăţa să doarmă singuri, în camera lor. Potrivit acestora, nu numai că părinţii vor reuşi în cele din urmă să se odihnească pe timpul nopţii, dar nici nu vor exista efecte negative pe termen lung în ceea ce priveşte traumatizarea psihica a copilului sau slăbirea legăturii afective între copii şi părinţi.
Una dintre metodele de a învăţa copilul să doarmă singur presupune ca părintele să vină langă copilul care plange după un anumit interval de timp, interval care creşte progresiv, astfel încat copilul să înveţe să se liniştească singur.
Cealaltă metodă presupune ca părintele să vegheze pătutul bebeluşului, stand pe un scaun, fără să ia copilul în braţe, iar distanţa dintre scaun şi pătuţul copilului să crească progresiv, pană cand copilul se obişnuieşte să adoarmă singur.
Ambele metote s-au bucurat şi de laude, dar şi de critici aspre, în funcţie de valorile fiecărui părinte în parte. Unii părinţi le-au criticat argumentand că vor duce la traumatizarea pe termen lung a copilului, la distrugerea relaţiei cu părinţii şi la incapacitatea copilului să a-şi manageria stresul, deşi niciuna dintre metode nu presupune să laşi copilul să plangă pană a doua zi dimineaţa (ceea ce, într-adevăr, ar crea copilului sentimentul de abandon, l-ar traumatiza şi ar destabiliza legătura afectivă cu părinţii).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau