Gheorghiță: Niciun caz de tromboză în România din aproape 400.000 de vaccinați cu AstraZeneca

virus  725281500

Dimensiune font:

| 08-04-2021 23:58

Niciunul dintre cei aproape 400.000 de români care s-au vaccinat cu AstraZeneca nu a suferit tromboze, a declarat joi seară, la Digi 24, coordonatorul ​campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, potrivit Mediafax. Acesta le recomandă celor care au făcut prima doză să facă și rapelul, pentru că nu sunt semnalate alte reacții.

Coordonatorul CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a explicat la Digi 24 că că sunt foarte puține persoane în România care au făcut ambele doze de AstraZeneca.

„Sunt foarte puține persoane, vorbim despre câteva zeci care au făcut deja cea de-a doua doză, în acest interval, între 4 și 8 săptămâni. Reamintesc faptul că demararea celei de-a doua doze se va efectua după data de 14 aprilie, când se împlinesc 8 săptămâni de la momentul administrării primelor doze în România. Majoritatea (celor care au făcut prima doză cu AstraZeneca, adică 392.255 de persoane – n.r.), peste 60%, sunt femei, ceea ce corespunde cu ceea ce se întâmplă și la nivel european, sau cel puțin acestea sunt datele preliminare. Tocmai de aceea nu putem spune că femeile au un risc mai crescut comparativ cu bărbații”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Întrebat câți din cei 392.255 de români care s-au vaccinat cu prima doză de la AstraZeneca au făcut reacții trombotice, dr. Gheorghiță a spus că nu există raportate astfel de reacții adverse în România.

„Noi nu avem reacții, evenimente trombotice raportate. Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca. (...) Noi trebuie să luăm în calcul nu doar datele din România, ci și datele de la nivel european, care sunt mult mai reprezentative. Vorbim de peste 34 de milioane de persoane vaccinate în Marea Britanie și Europa și au fost raportate și analizate în detaliu circa 222 de cazuri de asemenea evenimente trombotice. Cred că este important, de asemenea, să înțelegem că frecvența evenimentelor trombotice nu este, în general, mai crescută decât ce se regăsește în populația generală nevaccinată, dar, într-adevăr, strict pe aceste localizări particulare – tromboze de sinus venos cerebral, tromboze de circulație venoasă abdominală – există acest semnal că avem o frecvență ușor mai crescută față de ceea ce se regăsește în populația generală și oamenii, de fapt, trebuie să fie informați dspre acele semne de alarmă”, a explicat medicul.

Potrivit coordonatorului CNCAV, datele medicale actuale susțin că după cea de-a doua doză nu se anticipează o reacție.

Întrebat dacă le recomandă românilor care s-au vaccinat deja cu prima doză să facă rapelul, răspunsul lui Gheorghiță a fost: „Categoric”, cu condiția să nu fi suferit, după prima doză, un eveniment trombotic sau șoc anafilactic. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Asigurătorii din sănătate plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică!
18/04/2024 10:27

  Conform datelor prezentate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), cei 458 milioane lei sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de as ...

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută
17/04/2024 11:03

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută Orice persoană se poate confrunta cu sinuzită la un moment dat in viată, de aceea este bine să stii ce remedii te pot ajuta să scapi mai repede de această ...

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Spitalul ca o morgă. Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au băgat groaza în pacienți din toată țara
15/04/2024 19:03

Scandalul monstru in care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, acolo unde in decurs de patru zile si-au pierdut viata 17 pacienti, este departe de a se fi incheiat. Rudele celor decedati au nevo ...

Amurgul echilibrului: călătoria neașteptată a vertijului
15/04/2024 14:07

 Vertigo, un cuvant incărcat de tensiune si mister, descrie o senzatie pe care multi o consideră terifiantă: aceea de a te simti ca si cum te-ai rostogoli prin gol sau ca si cum lumea inconjurătoare se ...

Aliații ascunși: cum ne modelează flora intestinală sănătatea
15/04/2024 11:41

  În adancurile tractului nostru digestiv trăieste o lume complexă si diversificată de microorganisme, cunoscută sub numele de flora intestinală sau microbiomul intestinal. Acest ecosistem micr ...

România, alertată de gazul radioactiv care provoacă cancer pulmonar / Care sunt cele mai expuse zone din țara noastră
14/04/2024 18:38

Cancerul pulmonar este una dintre cele mai intalnite cauze ale deceselor cauzate de cancer, cu un procent de 18,2%. Deşi acest cancer este considerat in mod tradiţional ca fiind o ”boală a fumătorilor”, ...

Poate fi inversată totuși îmbătrânirea? Un nou studiu arată un efect necunoscut până acum al exercițiilor fizice
14/04/2024 17:26

 Un tip de grăsime care se acumulează odată cu imbătranirea ţesuturilor poate fi inversată prin exerciţii fizice, au descoperit oamenii de ştiinţă intr-o nouă cercetare publicată vineri, relate ...

Femeie cu rudă internată la spitalul Sf. Pantelimon: „Asistenta ne spunea să-l încurajăm să-şi accepte moartea, să-şi dea duhul mai repede”
14/04/2024 00:23

O femeie, care si-a pierdut socrul după ce a fost internat la Spitalul Pantelimon, rupe tăcerea cu privire la comportamentul inuman al unor asistente si medici de la sectia unde era internat bărbatul. Bărb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei