Hrişca, ajutor în sănătate şi frumuseţe

hrisca

Dimensiune font:

| 02-03-2021 07:30

 Problemele de sănătate le determină pe multe persoane să combine tratamentele medicamentoase cu cele din natură. Foarte multe persoane ne-au cerut sfaturi referitoare la hrişcă şi le-am răspuns cu ajutorul specialiştilor 

Originară din Asia de Sud-Est, hrişca a fost trecută de mulţi oameni în mod eronat în categoria cerealelor, dar face parte din familia măcrişului, rubarbei şi şteviei creţe. Hrişca (Fagopyrum esculentum) creşte pe terenuri puţin fertile, în zone cu temperaturi nu foarte ridicate. În România este cultivată sporadic în câteva zone din Bucovina, însă o întâlnim pe suprafeţe foarte mari în Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. Consumul are mari beneficii mai ales asupra ficatului, prin acţiunile de detoxifiere şi regenerare.
Cum se consumă hrişca
Seminţele pot fi consumate în stare crudă, după ce le-am înmuiat în apă rece. Astfel, îşi păstrează intacte proprietăţile curative. Se poate adăuga în salate ori se pot combina cu iaurturi ori sucuri de fructe. În cazul în care alegem să le fierbem, boabele pot fi oricând folosite ca garnitură, în supe ori în salate. Dacă o fierbem în lapte, cu miere şi scorţişoară, obţinem celebra „kaşa”, un mic dejun tradiţional rusesc despre care se spune că ţine la distanţă foarte multe afecţiuni. Din făina de hrişcă se pot prepara pâine ori dulciuri sau celebrii tăiţei.
Boabele de hrişcă sunt foarte bogate în aminoacizii esenţiali precum arginina, lisina, threonina, triptofanul şi cisteina, dar şi în minerale, precum fierul, seleniul şi zincul. Foarte important este conţinutul în rutin şi taninuri.
Beneficii pentru sănătate
Hrişca este recomandată persoanelor care au diabet fiindcă ajută la menţinerea nivelului de glucoză din sânge în limitele normale. Seminţele au şi proprietăţi antimutagene şi antitumorale. Potrivit unor studii, compuşii aromatici, vitaminele, oligoelementele şi fibrele alimentare au rol de prevenţie în cazul cancerului colo-rectal, gastric sau pulmonar. Consumul de hrişcă previne degradarea neuronală, ajută circulaţia cerebrală şi memoria, fiind recomandată bolnavilor de Alzeimer.  Datorită concentraţiei mari în fibre insolubile, împiedică formarea calculilor biliari. gluten. În cazul consumului de hrişcă nu există contraindicaţii. Maura ANGHEL  

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:59

%ANUNTSPECIAL%
Șeful Pfizer: Va fi nevoie de o a treia doză și apoi câte una în fiecare an
16/04/2021 10:38

Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil "nevoie" de a treia doză in termen de un an, apoi fără indoială o injecţie in fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AF ...

Liber la vaccinarea cu serul AstraZeneca, începând de vineri
16/04/2021 08:33

 Vaccinarea cu serul AstraZeneca se poate face fără inscriere pe lista de asteptare si fără programare, incepand de vineri, in centrele care au locuri disponibile. Autorităţile recomandă verificarea ...

Burgenland relaxează restricțiile. Se redeschid școlile și se reia comerțul cu amănuntul
16/04/2021 08:30

Spre deosebire de Viena si Austria Inferioarü, Burgenland nu va prelungi lockdown-ul pană pe 2 mai. Guvernatorul Hans Peter Doskozil a anuntat acest lucru intr-o conferintă de presă. Luni, scolile si ...

Doi morți într-un focar de COVID-19 la un cămin de bătrâni unde nu s-a făcut vaccinarea
16/04/2021 08:11

Doi dintre varstnicii de la centrul rezidenţial din localitatea Cuşma, unde autorităţile au anunţat joi că există un focar de COVID-19 cu 16 beneficiari infectaţi, au decedat şi alţi doi sunt spital ...

Guvernul întoarce spitalele pe dos, în căutare de paturi ATI
16/04/2021 07:56

  „Este o luptă pe care o ducem in fiecare zi. Înteleg că se rezolvă si problema personalului ATI prin aceste concursuri. Voi monitoriza situatia, voi merge si la sedintele CNCCI, voi sta a ...

O femeie din Cluj a murit la două luni după rapel de COVID. Ce spune medicul
16/04/2021 07:52

O femeie din judetul Cluj, in varstă de 70 de ani, vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer, a murit recent in sectia de Terapie Intensivă a Spitalului din Turda, după ce a fost depistată cu Covid la do ...

DNA - Cum funcționau șpăgile între șefii caselor de sănătate
15/04/2021 18:20

Potrivit unui raport DNA din mai 2018, managerii de spitale dădeau spagă sefilor caselor judetene de asigurări de sănătate, ca acestia din urmă să le aprobe bugetele fără să le analizeze in nici un fe ...

Terapii complementare - Semințele de pin alungă oboseala
15/04/2021 16:22

Hrănitoare şi savuroase, seminţele de pin sunt o gustare excelentă in zilele solicitante. Sunt pline de vitamine, minerale, proteine şi grăsimi indispensabile bunei funcţionări a organismului. &Icir ...

Un fotomodel care a pozat în chiloți este noul ministru interimar al Sănătății. Ce spunea Cătălin Botezatu despre el acum 6 ani
15/04/2021 15:09

Premierul Florin Ciţu şi-a delegat atribuţiile de ministru interimar al Sănătăţii către secretarul de stat in Ministerul Sănătătii, Andrei Baciu, au confirmat, pentru Agerpres, surse oficiale. Prim- ...

A doua țară din lume care a atins imunizarea colectivă
15/04/2021 14:16

Israelul a atins imunizarea colectivă şi devine astfel a doua ţară din lume, după Insulele Seychelles, care se poate lăuda cu o asemenea performanţă. Campania masivă de vaccinare a dat roade, iar isra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei