În România, durerea este insuficient sau incorect tratată
Dimensiune font:
Prima ediţie organizată la Iaşi a Congresului Naţional de Durere a debutat ieri, evenimentul urmând să se desfăşoare în perioada 30 mai - 1 iunie, în organizarea Asociaţiei de Algeziologie din România şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”. Coordonatorul ştiinţific al evenimentului este prof. dr. Ostin Mungiu, preşedintele Asociaţiei de Algeziologie din România. D-sa este cunoscut pentru introducerea studiului durerii în universităţi, inventarea termenului de „algeziologie” şi introducerea noii legi a Opioidelor. În acest an, tema principală a congresului este durerea viscerală. „În România, durerea este insuficient sau incorect tratată. Este nevoie de efortul susţinut al tuturor specialiştilor care pot să intervină corect în managementul durerii şi, de asemenea, apare ca necesară crearea unei specialităţi medicale dedicate tratamentului durerii cronice, aşa cum există în alte ţări. Asociaţia Internaţională pentru Studiul Durerii îşi propune să atragă atenţia la nivel global asupra durerii care apare în vecinătatea sau la nivelul organelor interne - durerea viscerală - cea mai frecventă formă de durere, resimţită de către orice persoană la un moment dat, în cursul vieţii”, a declarat prof. dr. Ostin Mungiu. (Cristina Mihăilă)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau