Județele Suceava, Bacău, Neamț și Vaslui rămân fără director la Casa de Sănătate!

1directori

Dimensiune font:

| 14-09-2021 23:08

* niciunul din cei 24 de candidați înscriși pentru posturile de director rămase neocupate la nivelul mai multor case județene din țară nu a reușit să promoveze proba scrisă, 11 dintre ei fiind respinși prin neprezentare, iar 13 fiind notați sub baremul minim de promovare

Promovarea concursului pentru posturile vacante de director general al caselor județene de asigurări de sănătate s-a dovedit încă o dată o nucă greu de spart pentru candidații care și-au dorit o astfel de funcție. Astfel, în urma unei noi runde de examen, care s-a încheiat zilele acestea înainte de finiș, niciunul din cei 24 de candidați înscriși pentru posturile de director rămase neocupate la nivelul mai multor case județene din țară (printre aceștia și cei din Suceava, Bacău, Neamț și Vaslui) nu a reușit să promoveze proba scrisă, 11 dintre ei fiind respinși prin neprezentare, iar 13 fiind notați sub baremul minim de promovare.

În mandatul fostului președinte al CNAS, Adrian Gheorghe, schimbat recent din funcție cu Adela Cojan, toate posturile de director general al caselor județene au fost scoase la concurs, iar marea majoritate a candidaților care s-au prezentat la examene au dovedit că nu erau deloc pregătiți. Așa se face că, la momentul actual, mai bine de jumătate din casele județene de asigurări de sănătate din țară nu au încă un director numit prin concurs, după patru runde de examen. Ultima rundă a adus în fața comisiilor de examinare 24 de candidați. Din păcate, nici de această dată, candidații prezenți la examen nu s-au dovedit mai bine pregătiți, niciunul din ei nereușind să întrunească baremul minim pentru a promova proba scrisă și a merge mai departe. Dintre cei 24 de candidați înscriși, 11 probabil că au conștientizat acest lucru și nu s-au mai prezentat la examen.

Afișarea rezultatelor probei scrise a dovedit că toți erau „o apă și-un pământ”, fiind respinși pentru că nu au atins baremul minim de promovare.

Unul dintre candidații pentru postul de la CJAS Buzău a reușit să se „remarce” obținând cel mai slab punctaj dintre toți candidații, fiind notat cu doar 6,00 puncte, adică nici măcar nota 1,00 pentru care era necesar să acumuleze 10 puncte din cele 100 posibile. A fost devansat la doar 10,5 puncte de contracandidatul său, care a fost notat cu 16,50 puncte (adică nota 1,65) care a obținut astfel al treilea cel mai slab rezultat dintre candidații care s-au prezentat la concurs. Între cei doi candidați de la Buzău s-a clasat pe penultimul loc candidatul de la Galați, cu 14,60 de puncte.

Cel mai mare punctaj l-a obținut candidatul de la Bacău, notat cu 60,55 de puncte, însă baremul minim pentru a promova proba scrisă era de 70 de puncte (adică nota 7,00). Rămâne de văzut dacă noua conducere a CNAS va continua aceeași politică de numire a directorilor de case județene prin concurs, așa cum ar fi normal, sau dacă actualii directori vor fi lăsați să conducă cu delegație și înlocuiți atunci când le expiră delegația. Oana POPA

 PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Asigurătorii din sănătate plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică!
18/04/2024 10:27

  Conform datelor prezentate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), cei 458 milioane lei sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de as ...

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută
17/04/2024 11:03

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută Orice persoană se poate confrunta cu sinuzită la un moment dat in viată, de aceea este bine să stii ce remedii te pot ajuta să scapi mai repede de această ...

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Spitalul ca o morgă. Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au băgat groaza în pacienți din toată țara
15/04/2024 19:03

Scandalul monstru in care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, acolo unde in decurs de patru zile si-au pierdut viata 17 pacienti, este departe de a se fi incheiat. Rudele celor decedati au nevo ...

Amurgul echilibrului: călătoria neașteptată a vertijului
15/04/2024 14:07

 Vertigo, un cuvant incărcat de tensiune si mister, descrie o senzatie pe care multi o consideră terifiantă: aceea de a te simti ca si cum te-ai rostogoli prin gol sau ca si cum lumea inconjurătoare se ...

Aliații ascunși: cum ne modelează flora intestinală sănătatea
15/04/2024 11:41

  În adancurile tractului nostru digestiv trăieste o lume complexă si diversificată de microorganisme, cunoscută sub numele de flora intestinală sau microbiomul intestinal. Acest ecosistem micr ...

România, alertată de gazul radioactiv care provoacă cancer pulmonar / Care sunt cele mai expuse zone din țara noastră
14/04/2024 18:38

Cancerul pulmonar este una dintre cele mai intalnite cauze ale deceselor cauzate de cancer, cu un procent de 18,2%. Deşi acest cancer este considerat in mod tradiţional ca fiind o ”boală a fumătorilor”, ...

Poate fi inversată totuși îmbătrânirea? Un nou studiu arată un efect necunoscut până acum al exercițiilor fizice
14/04/2024 17:26

 Un tip de grăsime care se acumulează odată cu imbătranirea ţesuturilor poate fi inversată prin exerciţii fizice, au descoperit oamenii de ştiinţă intr-o nouă cercetare publicată vineri, relate ...

Femeie cu rudă internată la spitalul Sf. Pantelimon: „Asistenta ne spunea să-l încurajăm să-şi accepte moartea, să-şi dea duhul mai repede”
14/04/2024 00:23

O femeie, care si-a pierdut socrul după ce a fost internat la Spitalul Pantelimon, rupe tăcerea cu privire la comportamentul inuman al unor asistente si medici de la sectia unde era internat bărbatul. Bărb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei