hepta-1909583

Dimensiune font:

Legea privind solicitarea prin SMS de donare de sânge, promulgată

| 18-04-2019 18:34

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru completarea Legii 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină şi donarea de sânge, care stabileşte că donatorii primesc un mesaj de solicitare în situaţii de urgenţă sau la demararea unor campanii de donare de sânge.

 

 Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Administraţia Prezidenţială.

"Donatorii de sânge primesc un mesaj de solicitare în situaţii de urgenţă sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Mesajul poate cuprinde nevoia curentă de sânge, tipul şi cantitatea necesară în cazurile de urgenţă", potrivit legii promulgate.

De asemenea, conform actului normativ, donatorii de sânge vor primi, la fiecare donare, un mesaj de mulţumire cu următorul text: „Vă mulţumim că aţi donat sânge în data de……... Fiecare picătură de sânge contează”. În momentul în care s-a utilizat sângele recoltat, donatorii de sânge primesc un mesaj cu următorul text: „Vă mulţumim! Un pacient a beneficiat de sângele donat de Dumneavoastră. Vă invităm să rămâneţi donator constant de sânge!”, mai arată actul normativ.

Cheltuielile necesare aplicării legii vor fi suportate de Ministerul Sănătăţii.

În termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Sănătăţii va elabora normele metodologice de aplicare, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, conform legii.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2020. MEDIAFAX.RO

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
NORUL RADIOACTIV DIN NORD-VESTUL RUSIEI MĂTURĂ MÂINE TOT TERITORIUL ROMÂNIEI./UPDATE
20/08/2019 01:11

UPDATE 20 August https://romania.europalibera.org/a/cat-de-real-este-scenariul-unui-nor-radioactiv-din-rusia-deasupra-romaniei-/30117712.html   După explozia din nordul Rusiei, care a implicat materi ...

Tigarile electronice, investigate dupa ce mai multi adolescenti au facut boli pulmonare grave
19/08/2019 11:00

 Centrul american pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC) investigheaza tigarile electronice ca posibila cauza pentru o serie de imbolnaviri pulmonare in randul adolescentilor si adultilor tineri din ...

Dieta militară: e drastică, dar cu rezultate uimitoare
18/08/2019 11:49

  Descriere foto: Dietă   Dieta militară are rezultate uimitoare. Dieta militară este una drastică. Se intinde pe parcursul a trei zile. Fiecare masă trebuie să fie luată la aceeaşi ...

Cum putem să ne păcălim cu usturoiul românesc. Semințele folosite de fermieri
18/08/2019 10:52

        00:0001:52 spatiu joc / pauză   q descărcati | Stop   f ecran complet deplasare + ← &r ...

Inamicul numărul 1 al cancerului, o PLANTĂ care crește în România
18/08/2019 10:12

          Cancerul e una din bolile care afectează un număr extrem de mare de romani, rata mortalităţii din cauza cancerului fiind, la noi in ţară, mult mai ridicat ...

Sa facem miscare la birou! Zece exercitii, in zece minute, ca sa te mentii in forma
18/08/2019 00:14

 Ziua buna de dimineata se cunoaste, Precum inaltimile albastre, prin urmare, haide sa facem miscare la birou, stretching de inviorare, tras, intins si respirat sa te simti revigorat timpul este preti ...

PERICOL cu sticlele de plastic când le reutilizezi. Descoperire îngrijorătoare a experților
17/08/2019 10:10

 Sticlele de plastic sunt un real pericol pentru sănătate. Reutilizarea unei sticle de plastic pentru a o lua la serviciu sau la sala de sport este o actiune pe care marea majoritate a oamenilor o fac f ...

AFINELE medicament si ce trateaza. Efecte impresionante
12/08/2019 15:23

 Desi este vremea vacantelor, a soarelui arzator si a bucuriei ultimei luni de vara, natura se pregateste de... iarna. Cele mai puternice fructe si legume terapeutice apar acum, ca un ajutor oferit tuturo ...

Care sunt alimentele care ne îmbolnăvesc. Doctorul Mencinicopschi spulberă mituri
11/08/2019 12:28

  Ni s-a spus dintotdeauna că alimentele grase, cu grăsimi de origine animală, trebuie evitate pentru că riscăm să ne imbolnăvim de boli cardiovasculare sau cerebrovasculare. Se pare că realit ...

Adevărat sau fals? Câtă apă trebuie să consume un om pe zi
09/08/2019 15:01

 Sfatul tuturor medicilor: consumati cat mai multă apă. Si cand sunteti obositi, si cand pielea este prea uscată... Cat de utilă este această recomandare? BBC a incercat să răspundă la această int ...