Lista alimentelor sănătoase, modificată de specialişti
Dimensiune font:
* medicii din Anglia vin cu dezvăluiri incredibile despre alimentaţia sănătoasă
Minte sănătoasă într-un corp sănătos. Aşa spune un dicton latin, ceea ce îi determină pe reprezentanţii diferitelor instituţii medicale să facă noi dezvăluiri legate de alimentaţia sănătoasă. Într-o analiză publicată de cotidianul englez Daily Mail, specialiştii au demontat o serie de mituri legate de alimentaţia sănătoasă. Morcovul, legumă recunoscută pentru faptul că ajută la îmbunătăţirea vederii, nu a scăpat de limba ascuţită a specialiştilor. Shamina Asif, membru în consiliul Colegiului de Optometrişti, este de părere că morcovul nu este mai presus de orice altă legumă atunci când vine vorba de sănătatea ochilor. Conform lui Asif, această credinţă a început în al Doilea Război Mondial, când Guvernul a motivat o supraproducţie de morcovi, sugerând că randamentul deosebit al Forţelor Aeriene Regale britanice atât în zborurile de noapte, cât şi în ochirea ţintelor, a fost posibil datorită consumului ridicat de morcovi, bogaţi în caroten. Asif precizează că oamenii ar trebuie să consume, de fapt, legume cu frunze pentru sănătatea ochilor, precum spanacul şi napii.
Şi mitul că un consum constant de fructe de pădure ar preveni demenţa a fost demontat de doctorul Simon Ridley, şeful departamentului de cercetare la Centrul pentru Alzheimer din Anglia. Acesta recunoaşte că este dovedit ştiinţific că o porţie de fructe ajută la încetinirea declinului mental legat de vârstă, dar că este complet falsă teoria conform căreia dacă vei consuma zilnic mai multe porţii de căpşuni şi afine, vei scăpa de pericolul declinului mental. Studiile s-au concentrat pe faptul că anumite fructe sunt cu proprietăţi antioxidante, dar Ridley atrage atenţia că asocierea nu trebuie confundată cu procesul cauză-efect.
Şi sucul de portocale a intrat în vizorul medicilor care spun că această băutură nu furnizează vitamina C necesară deblocării plămânilor. „Sucul de portocale, mă refer la cel procesat mai degrabă decât la cel proaspăt stors, formează mucus, provocând secreţii din ce în ce mai groase. Pentru medicii care încearcă să regleze sistemele respiratorii ale oamenilor, acesta este un coşmar, e ca şi cum ai încerca să scoţi ketchup de tomate dintr-o sticlă”, a spus Sammy Margo, purtător de cuvânt al Societăţii Atestate de Fizioterapie din Anglia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau