Ministerul Sănătăţii va relua vaccinarea împotriva tuberculozei cu vaccinul produs în Danemarca

default

Dimensiune font:

| 04-12-2012 00:00

Ministerul Sănătăţii va relua vaccinarea împotriva tuberculozei cu vaccinul produs în Danemarca

 

Ministrul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, a anunţat că începând de vineri va fi reluată vaccinarea împotriva tuberculozei cu vaccinul produs în Danemarca, după ce a fost realizat raportul experţilor de la OMS şi de la Centrul European de Control al Bolilor din Stockholm.

 


Acesta a subliniat că reacţiile apărute sunt reacţii aşteptate care au fost raportate şi în alte ţări şi nodulii limfatici în complicaţii comune ale vaccinării BCG indiferent de produsul de vaccinare, formarea de abcese şi ulceraţii pot apărea ocazional. Reacţiile apărute în România la copii au fost reacţii locale uşoare până la moderate, în special noduli limfatici de la unu până la patru centimetri, iar ocazional s-au format abcese sau ulceraţii care este puţin probabil să pună probleme pe termen lung şi mediu, a spus ministrul Sănătăţii care a precizat că nu au fost complicaţii severe.

Potrivit raportului experţilor, raportările de reacţii secundare sunt de aproape unu la o mie de copii vaccinaţi. 63% dintre copiii cu reacţii adverse au primit o formă de tratament, procent ce pare să fie mai mare decât cel întâlnit în alte ţări din UE şi în literatura de specialitate.

Ministrul Arafat a punctat că recomandările manageriale pentru reacţiile adverse stipulează că numai cazurile severe ar trebui tratate, ori în cazul acestor copii tratarea se putea face de la sine, dar dura câteva luni.

El a arătat că reactogenicitatea, şi anume capacitatea de a produce reacţii adverse comune aşteptate, la vaccinul danez pare să fie uşor mai mare decât a cea a vaccinului BCG care era produs de Institutul Cantacuzino. În cazul vaccinărilor cu vaccin de la Institutul Cantacuzino a fost înregistrat doar un singur caz de reacţie.

În ceea ce priveşte măsura de suspendare temporară a vaccinării, ministrul Sănătăţii a explicat că a fost o măsură de precauţie utilă până la elucidarea suspiciunilor ridicate în legătură cu siguranţa vaccinului.

Dr. Raed Arafat a reiterat că vaccinarea este necesară şi că trebuie ca părinţii să fie informaţi despre eventuale reacţii ce pot apărea în urma vaccinării.

În ultimul deceniu vaccinul BCG a contribuit la reducerea la jumătatea a numărului de cazuri de tuberculoză la copiii sub 14 ani în România. Există pericolul ca dacă copilul nu este vaccinat la naştere, până la vârsta de 5 ani să facă tuberculoză. În fiecare an aproximativ 1.000 de copii încă mai dezvoltă forme severe de tuberculoză, a spus dr. Arafat, adăugând că în urmă cu 10 ani numărul acestora era dublu. O treime din cazurile de tuberculoză severă sunt la copii sub 5 ani.

Dr. Raed Arafat a făcut referire şi la faptul că în cursul celor şase luni în care vaccinul nu a fost disponibil în 2011 s-a constatat clinic o creştere a cazurilor de tuberculoză la copii.

El a mai spus că programul de vaccinare BCG va începe imediat, iar noul program va include întărirea planului de management al riscului. Acest program va include şi administrarea vaccinului, urmărirea şi tratamentul reacţiilor adverse. De asemenea, se are în vedere întărirea monitorizării atente a reacţiilor adverse pentru a fi detectate de timpuriu. Programul mai cuprinde şi un plan de îmbunătăţire a comunicării pentru angajaţii din domeniul sanitar şi public.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că vaccinul danez este un vaccin precalificat de OMS din 1987 şi este utilizat pentru imunizarea copiilor din întreaga lume. El a menţionat că vaccinul este utilizat din 1931 şi în prezent se aplică în 46 de ţări, ceea ce înseamnă că a fost testat în mod extensiv, iar vaccinarea imunizează copilul şi îl protejează împotriva tuberculozei severe, dar nu previne apariţia tuberculozei pulmonare.

Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 550.000 de doze şi va continua vaccinarea cu acelaşi vaccin importat din Danemarca. Peste 136.000 de copiii au fost vaccinaţi cu primul lot de vaccin danez din iunie 2011 şi au apărut 134 de reacţii adverse. O treime din cei la care au apărut reacţii adverse au fost incizaţi.

Referindu-se la o eventuală greşeală a medicilor, dr. Raed Arafat a subliniat că trebuie evaluat fiecare caz în parte, spunând că au fost în unele cazuri vorba de administrare de doze mai mari sau mai profunde, lucru care se întâmplă şi în alte ţări. El a precizat că nu este vorba de o anumită greşeală a medicilor, dar nu toate cazurile trebuiau tratate, ci doar cazurile severe, aceasta însemnând osteomielită sau diseminare.

Dr. Arafat a subliniat că trebui o standardizare a reacţiilor adverse astfel încât să nu apară astfel de situaţii.

El a mai spus că acei copii care nu au fost vaccinaţi vor fi chemaţi pentru vaccinare, iar populaţia va fi mai bine informată despre apariţia reacţiilor adverse şi ceea ce trebuie să facă la apariţia lor.

O misiune comună a OMS şi a Centrului European de Control al Bolilor din Stockholm a sosit în România în 26 noiembrie pentru a oferi sprijin Ministerului Sănătăţii pentru evaluarea vaccinului danez utilizat în prezent pentru vaccinarea BCG. AGERPRES

 

 

http://www.agerpres.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei