Destinul medicului este asociat cu slujirea vietii, cu întelegere si compasiunea fata de suferinta bolnavului, iar omenia sa are radacini adanci în lumea legendelor hipocratice · Departarea de omenie se observa mai pregnant la bolnavul cu cancer, în cazul caruia am adoptat "stilul occidental" (nu ne-a fost suficienta adoptarea alimentatiei de tip occidental?), de a spune direct, fara ocolisuri, tot adevarul despre diagnosticul si evolutia bolii sale ("aveti un cancer gastric, cu metastaze generalizate si mai aveti de trait trei luni!!!")

De-a lungul timpului, medicii si-au întemeiat profesia nu numai pe stiinta si progrese tehnologice, dar, mai ales, pe umanism, fiind gata sa-l ajute pe cel în suferinta, chinuit de boala si înfricosat de amenintarea mortii. Medicina a fost si ramane o profesie particulara, în care medicii angajeaza cea mai pretioasa calitate sufleteasca: omenia. Destinul medicului este asociat cu slujirea vietii, cu întelegere si compasiunea fata de suferinta bolnavului, iar omenia sa are radacini adanci în lumea legendelor hipocratice. Acest principiu îl înfatiseaza cum nu se poate mai bine Maimonide (discipol al lui Avicenna), în "Legamantul medical": "O, Doamne, întareste-mi inima sa ajut pe sarac si pe bogat, pe cel bun si pe cel rau, pe prieten si pe dusman".

In conferintele tinute în tara si peste hotare, precum si la cursurile predate numeroaselor generatii de studenti, am accentuat asupra faptului ca pot exista lucruri mai presus de profesie, de meserie, dar nu exista lucruri mai presus de omenie. Un cuvant bun, o vorba de alinare si de speranta spusa unui om în suferinta nu costa nimic, dar pretuieste enorm pentru aproapele nostru. Progresele medicinii din ultimele decenii sunt uimitoare, dar partea sa de omenie nu mai este ce a fost odata. Din pacate, asistam la ceea ce unii numesc "dezumanizarea medicinii".

Astazi, medicul (devenit "prestator de servicii") executa tehnici suprasofisticate (în specialitatea mea introduce sonda în caile biliare si pancreatice, vizualizeaza endoscopic intestinul subtire etc.), dar nu mai acorda, din lipsa de timp, suficienta atentie numeroaselor probleme care îl framanta pe bolnav. In timpul pregatirii mele ca medic, am avut privilegiul de a avea mari profesori ale caror cursuri, pe langa prezentarea documentata si la zi a tematicii, erau si emotionante lectii de umanism. "Vizita mare" era asteptata cu emotie de medicii tineri, dar mai ales de bolnavi, carora profesorul, cu zambetul pe buze, mana pe umar si o vorba buna, le vindeca miraculos criza de ulcer! Asemenea lucruri se mai vad în putine spitale, consecinta a numeroaselor "reforme" în sistemul sanitar!

Departarea de omenie se observa mai pregnant la bolnavul cu cancer, în cazul caruia am adoptat "stilul occidental" (nu ne-a fost suficienta adoptarea alimentatiei de tip occidental?), de a spune direct, fara ocolisuri, tot adevarul despre diagnosticul si evolutia bolii sale ("aveti un cancer gastric, cu metastaze generalizate si mai aveti de trait trei luni!!!").

Desigur, drepturile omului reprezinta una din cele mai larg dezbatute teme pe plan international. De fapt, pacientul are dreptul sa stie tot adevarul despre boala sa, oricat de crud ar fi. Schimbarea "miraculoasa", în atitudinea medicilor, pentru dezvaluirea adevarului privind boala de care sufera bolnavul, a fost atribuita respectului crescand acordat autonomiei bolnavului, dar si al fricii de litigiu în justitie.

In realitate, pacientul are dreptul sa stie tot adevarul despre boala sa, dar, în acelasi timp, are si dreptul sa nu stie diagnosticul! Gradul de frica privind diagnosticul de cancer în populatia generala, la noi în tara, este extrem de ridicat, cuvantul "cancer" însemnand moarte pentru majoritatea bolnavilor; în felul acesta, dezvaluirea întregului adevar poate produce o trauma psihologica importanta, uneori terminata cu suicid! In practica clinica, am întalnit numeroase cazuri în care bolnavii nu doreau sa cunoasca boala de care sufera ("Daca am cancer, va rog, sa nu-mi spuneti!"). De aceea, dictonul "primum non nocere" ("înainte de toate, sa nu faci rau"), care a guvernat practica medicala de secole, îsi pastreaza actualitatea.

Medicul - un model de omenie, de conduita civica si profesionala, are obligatia de a da întotdeauna bolnavului un ajutor atent si plin de solicitudine. "O vorba buna adresata unui bolnav în suferinta valoreaza mai mult decat o suta de medicamente" - sunt cuvintele pe care le repetam, an de an, studentilor medicinisti. Adevarul trebuie, însa, spus bolnavilor care întreaba direct, celor cu caracter puternic, care îsi intuiesc diagnosticul, precum si celor care refuza un tratament eficace, preferand terapii alternative ineficiente. 

In momentul de fata, traim într-o lume nedreapta, de saracie materiala, dar si spirituala. Glasurile bolnavilor solicitand ajutorul sunt tot mai multe, urechile care sa le auda - tot mai putine. La aceste nedreptati contribuie din plin indiferenta - opusul omeniei, al compasiunii, care, din pacate, se manifesta tot mai pregnant atat la nivel individual, cat si la cel al societatii. Prin efort minim, care nu este influentat de "crize" (fie ele si economice!) si nu solicita bani, sa ne întoarcem la omenie, care se poate îmbolnavi uneori, dar nu moare niciodata!

Inchei cu convingerea ca întoarcerea la omenie este raspunsul la multe probleme care framanta societatea actuala si ca niciodata nu suntem atat de saraci, încat sa nu o putem arata semenilor nostri. Desi pierduta într-o societate indiferenta, o vom gasi în cele din urma si o vom oferi semenilor ca pe cel mai pretios dar.